Cioloş, întrebat despre subvenţiile pentru noii membri ai UE

Cioloş, întrebat despre subvenţiile pentru noii membri ai UE

Dacian Ciolos

"Când şi cum subvenţiile europene pentru agricultură acordate noilor state membre ale Uniunii Europene se vor egala cu cele ale vechilor membri?" Această întrebare intenţionează să o pună europarlamentara bulgară, Maria Nedelceva, candidatului pentru comisar european pentru Agricultura, Dacian Cioloş.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nedelceva a depus deja întrebarea sa la conducerea grupului Partidului Popular European, a cărui membră este, şi speră să reuşească să-l pună la audierea lui Cioloş, programată pentru 15 ianuarie.

"Întrebarea mea este legată de egalarea subvenţiilor - prin ce mecanisme se va efectua aceasta, după ce criterii şi când va fi posibilă", a spus Nedelceva. Ea recunoaşte însă că nu este sigură dacă va reuşi să-l întrebe pe Cioloş la 15 ianuarie.

"Suntem 700 de deputaţi europeni şi fiecare vrea să pună câte o întrebare, este clar că există o concurenţă foarte strânsă. Procedura pentru selectarea parlamentarilor care vor pune întrebări nu s-a terminat încă. Nu este atât de important însă cine va pune întrebările, ci ce întrebări vor fi puse", a adăugat Nedelceva.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările