Problema nu este numai daneză, este comună multora dintre ţările europene care, chiar şi în acest moment, nu reuşesc să identifice o politică europeană comună împotriva radicalizării, extremismului religios şi violenţei. Se spune că un asemenea demers ar fi o acţiune intolerabilă împotriva principiilor fundamentale înscrise în Carta Europeană a Drepturilor Omului, că astfel s-ar auzi un îndemn la discriminare, favorizare directă a a acţiunilor rasiste şi xenofobe. Şi, astfel, discuţia teoretică durează de ani şi ani de zile, aproape indiferentă la realitatea din teren care evoluează constant în sensul apariţiei unei presiuni de radicalizare asupra comunităţilor musulmane. Se reactivează imamii predicatori de Sharia, legea islamică de o duritate fără seamăn şi ale cărei valori încearcă să le introducă progresiv în sistemele legislative ale ţării gazdă. Se bazează pe faptul că politicienii locali sunt obligaţi acum să ia în seamă foarte serios comunităţile musulmane care, în doar două sau trei generaţii, au reuşit să schimbe structura demografică a ţărilor în care se dezvoltă în progresie constantă şi în care au deja o reprezentare politică proprie şi multe, chiar deosebit de multe organisme asociative culturale reprezentative la nivelul societăţii civile, multe, majoritar conduse de imami care sunt şi propagayori ai fundamentalismului islamic.

Cu ce rezultate? În urmă cu câteva luni, era dat publicităţii Raportul „Libertatea de expresie în Danemarca sub egida Ministerului de Justiţie din Danemarca.  Se spune că aproximativ 8 din 10 musulmani care trăiesc în Danemarca vor interzicerea totală a discuţiilor critice asupra Islamului, iar la nivelul întregii populaţiei daneze 18% ar sprijini o asemenea măsură. Cercetătorul danez Ruud Koopmans afirma anul trecut că două treimi din totalul populaţiei musulmane din Europa consideră că legea islamică Sharia este mai importantă decât legile ţării europene în care trăiesc. În Danemarca, un alt studiu (realizat de WILKE) arată că 11,3 dintre musulmani spun că legile coranice ar trebui să fie singura bază pentru legislaţia daneză în general, cu in plus de 25% care spun că legile din Danemarca ar trebui să fie un amestec între actuala Constituţie şi învăţătura din Sharia islamică.

Asta nu este doar o discuţie teoretică, este una continuă şi într-atât de importantă şi relevantă pentru climatul social încât, iată, prim-ministrul s-a simţit obligat să intervină în momentul când imamul Abu Bashar din Odense a cerut ca toate femeile să semneze contracte de căsătorie conform legii Sharia, chiar dacă măsura este totalmente contrară legislaţiei daneze. Este vorba despre una dintre prevederile clasice impuse de Sharia în termenii căreia femeia pierde automat custodia copiilor în caz că se recăsătoreşte sau „are un comportament care jigneşte onoarea familiei“. La chestiunea morală în discuţie se mai adaugă, mult mai practic şi prozaic, prevederea care obligă o femeie care vrea să divorţeze să plătească o sumă de bani soţului pentru ca acesta să fie de acord s-o elibereze. În plus, femeia este penalizată cu pierderea copiilor şi dacă, din orice motiv, se mută la o distanţă mai mare de 130 km. Primarul din Odense a fost primul care a reacţionat: „Este vorba despre violenţă psihologică produsă prin mijloacele specifice oferite de legea islamică Sharia. Este absolut inacceptabil, îmi vine să vărs când citesc lucrurile astea“.

Prim-ministrul Mette Frederiksen a reacţionat la rândul său, spunând că mesajul transmis de imamul din Odense „este greşit. Este opresiv faţă de femei. Nu este danez. Şi nu trebuie să devină niciodată, absolut niciodată, un mesaj danez... guvernul va face tot ce-i stă în putere pentru a opri acest lucru“. Mesaj a cărui pondere trebuie luată în seamă deoarece musulmanii constituie cel mai important grup minoritar, 5,4% din totalul populaţiei, adică peste 300.000 de persoane.

Un incident izolat şi nesemnificativ sau societăţi paralele“?

Acesta este un prim nivel, cel al indignării politice imediate. Este suficientă? Pesemne că deloc, din moment ce incidentul de acum nu este unul izolat, tot aşa cum nu este nici imamul un predicator oarecare, atât în Danemarca, cât şi în întreaga Europă, dimensiunea extremist islamică. Omul a activat în calitate de imam, la înhisoarea de stat din Nyborg du unde a fost dat afară după ce s-au confirmat plângerile unor deţinuţi cum că ţinea discursuri incitatoare la ură împotriva Danemarcei. Numărul său de telefon a fost găsit în agenda lui Youssouf Mohamad al Hadjib, unul dintre suspecţii arestaţi în atacul bombă din Germania în 2006. Imamul a fost unul dintre cei care au reacţionat cel mai violent în cazul publicării caricaturilor cu profetul Mahomed, spunând că se aştepta să existe lovituri de răspuns.

Foarte îngrijorător, tocmai pentru căeste foarte realiste, mi se pare mesajul transmis de Kaare Dybvad Bek, ministru ad interim de Externe şi pentru problemele integrării. Declara pentru „Nord News“ că „...este vorba despre lucruri care se întâmplă în societăţi paralele care sunt legate de credinţe religioase care aparţin de Evul Mediu“. În numele guvernului, de anagaja “să oprească toată nebunia asta...să interzică toate căsătoriile religioase în care sunt implicaţi minori şi urmează să fie mărite şi pedepsele pentru căsătoriile forţate... eforturile nu vor fi numai în sectorul justiţiei, cu toate că asta este extrem de important. Va fi în toate domeniile acţiunii guvernamentale prin care se exercită cumva un control social“.

Poate va fi aşa. Dar, din punctul meu de vedere, riscul imens este că au apărut deja şi continuă să existe netulburate de nimeni aceste „societăţi paralele care sunt legate de credinţe religioase care aparţin de Evul Mediu“. Dacă se va continua tot astfel, situaţia nu are şanse reale de rezolvare - uitaţi-vă la haosul în domeniu din Franţa incapabilă să ia până la capăt măsurile reale care sunt prevăzute în legislaţia anti-teroristă - în condiţiile în care nu se schimbă regimul de acum al prevederilor existente în diferite legislaţii din UE. Acestea sunt absolut coerente la nivel teoretic, toată lumea este de acord că trebuie făcut ceva, dar, când se ajunge la punerea lor în aplicare, din dorinţa de a respecta diversele sensibilităţi ale grupurilor minoritare, preponderent musulmane, lucrurile se schimbă şi apar spaţii de care profită extremiştii care spun că reprezintă comunitatea musulmană.

Situaţia este pe cale să devină extrem de complicată şi, poate, tocmai asta să justifice unica soluţie raţional posibilă, adică un consens european asupra unei legislaţii în domeniul care să fie declarat de competenţă europeană comună. Ar fi astfel anihilate derapajele rasiste şi xenofobe şi, în acelaşi timp, ar fi autorizate măsurile de apărare a întregii populaţii, inclusiv a minorităţilor musulmane, împotriva dezvoltărilor de violenţă şi extremism ideologic, dar şi al îndoctrinării îndreptate prioritar înspre tineri.

Dacă nu, eterna capcană se deschide din nou: actelor de violenţă li se va răspunde cu din ce în ce mai mare violenţă, alimentând în continuare spirala care se dezvoltă acum, complet indiferentă la apelurile la raţiune ale politicienilor.