Cine sunt principalii candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene

Cine sunt principalii candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene

Cine sunt principalii candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene

Pentru prima dată în istorie, cetăţenii europeni au posibilitatea să influenţeze nominalizările statelor membre pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Astfel, în urma alegerilor din luna mai, noii europarlamentari vor aproba succesorul lui José Manuel Barroso, al cărui mandat încetează în toamna anului 2014.

Ştiri pe aceeaşi temă

Partidele politice din familia europeană şi-au nominalizat de curând principalii săi candidaţi, însă, în funcţie de rezultatele obţinute la alegeri, lista rivalilor lui Barroso s-ar putea schimba.

Principalii candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene:

Jean-Claude Juncker - Partidul Popular European (PPE)

Fost premier al Luxemburgului în perioada 1995-2013 şi fost preşedinte al Eurogrup, Juncker este unul dintre responsabilii care a luat decizii dure, împreună cu miniştrii de finanţe din zona euro, cu privire la măsurile de austeritate necesare în ţări precum Grecia Cipru, Irlanda şi Portugalia.

Jean-Claude Juncker FOTO AFP

Totodată, Jean-Claude Juncker este un susţinător al integrarii Uniunii Europene, fiind numit deseori un „federalist”. Politicianul creştin-democrat luxemburghez mai este cunoscut şi pentru optica sa cu privire la exercitarea unui control minimal asupra pieţei libere, în sprijinul unei justiţii sociale. Analiştii politici consideră că Juncker este un contracandidat cât se poate de serios pentru şefia Comisiei Europene.

Martin Schulz - Partidul Socialiştilor Europeni (PSE)

Martin Schulz FOTO AFP

Actualul preşedinte al Parlamentului European încearcă să obţină un mandat de această dată pentru şefia Comisiei Europene. Născut în 1955, Schulz a lucrat în tinereţe ca librar, apoi s-a alăturat social-democraţilor germani (SPD).

În 2003, un episod mai puţin plăcut l-a făcut pe Martin Schulz să fie în centrul atenţiei. Silvio Berlusconi l-a comparat atunci cu un paznic de lagăr de concentrare nazist, o remarcă ce a escaladat relaţiile dintre Germania şi Italia. Militant al drepturilor omului, Martin Schulz este un susţinător al reformelor pieţelor financiare în vederea unei creşteri economice a Uniunii Europene.

Guy Verhofstadt - Liberalii şi Democraţii Europeni (ALDE)

Guy Verhofstadt FOTO AFP

Fost premier belgian în perioada 1999-2008 şi actual lider al grupului liberal din PE, Guy Verhofstadt a ocupat numeroase funcţii în politica flamandă. În timpul crizei europene, belgianul a cerut Comisiei Europene să ia măsuri mai curajoase în special prin emiterea de „eurobonduri” pentru a limita diferenţele uriaşe dintre debitorii şi creditorii europeni.

În opinia sa, Uniunea Europeană are nevoie de mai multă coeziune deoarece se confruntă cu o concurenţă acerbă din partea Statelor Unite, a Chinei şi a Indiei.

Ska Keller (Germania) – Verzii Europeni

Ska Keller FOTO AFP

Un politician tânăr din partea Verzilor Europeni, în vârstă de numai 32 de ani, este un alt candidat pentru funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene. Ea ar urma să facă un duo alături de José Bové (Franţa) pentru a mări şansele Verzilor la alegerile europarlamentare. Ska Keller a fost ales deputat în Parlamentul European în 2009 şi s-a specializat în probleme precum migranţii, şomajul şi comerţul.

Alexis Tsipras (Grecia)- Stânga Europeană

Alexis Tsipras FOTO AFP

Liderulul principalului partid de opoziţie din Grecia, Syriza, Alexis Tsipras este născut la Atena, în 1974, si este recunoscut ca fiind un fost comunist în anii 1980. Acesta s-a remarcat în ultima perioadă prin opunerea măsurilor de austeritate impuse Greciei de către creditorii internaţionali. Nu de puţine ori, Alexis Tsipras a dat vina pe politicile mult prea relaxate asupra pieţei libere care, în opinia sa, ar fi prejudiciat economia Greciei.


Citeşte şi:

Prima dezbatere dintre candidaţii la funcţia de şef al Comisiei Europene a dezvăluit diferenţele de viziune în privinţa Europei

Universitatea din Maastricht a organizat luni prima „dezbatere prezidenţială europeană“, la care au participat patru dintre principalii candidaţi la preşedinţia Comisiei Europene. Parlamentarii europeni şi-au prezentat propriile viziuni pentru viitorul Europei, construite pe platformele formaţiunilor politice din care fac parte.
 
 
Alegerile europene din mai 2014 vor oferi alegătorilor şansa de a influenţa viitoarea orientare politică a Uniunii Europene atunci când îi vor vota pe cei 751 de deputaţi în Parlamentul European. În cele patru săptămâni rămase până la alegeri, “Adevărul” vă va ţine la curent cu evoluţia campaniei electorale pe teritoriul UE, prin ştiri zilnice şi analize cu privire la miza europarlamentarelor.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: