Cine plăteşte pentru greci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca într-un joc cu sumă nulă, ce va câştiga Grecia prin tăierea datoriei vor pierde cei care inconştient sau de bună credinţă i-au împrumutat bani. O situație din care Europa nu poate ieși.

Versiunea extinsă a unui articol FP România apărut în Forbes România nr. 75, din 23 ianuarie.

Vezi şi: “Revenirea la drahmă nu este o opţiune pentru greci”

Ceea ce trăieşte Grecia şi, alături de ea, bună parte a lumii occidentale, este multiplicarea la scară colosală a acestei aritmetici de şcoală primară: dacă din “unu” – cât produci – ai tot scăzut “doi”, consumând, furând ori irosind prea mult, rezultatul este negativ, ba chiar e un minus din ce în ce mai adânc. În lumea reală, câtă vreme ai credibilitate se vor găsi bănci, persoane sau instituţii financiare care să fie dispuse să-ţi dea bani cu împrumut astfel încât temporar să poţi cheltui mai mult decât produci. Drama apare atunci când aceşti creditori nu mai au încredere că le poţi rambursa datoria şi-şi vor banii înapoi cât se poate de repede.
În mod paradoxal şi anti-intuitiv însă, în interiorul UE orice variantă de soluţionare a problemei datoriilor Greciei care va implica tăierea acestora, parţială sau totală, va cauţiona un transfer invers de prosperitate, de la creditori către debitorul insolvent – de aici ezitările politicienilor de a agrea o asemenea formulă. Pericolul principal indicat de decidenţii UE este mult clamatul hazard moral: carevasazică, dacă Grecia va căpăta o ştergere semnificativă de datorie, alte ţări din flancul sudic ar putea găsi o justificare morală în a cere acelaşi tratament, caz în care întregul eşafodaj financiar al Uniunii Monetare se poate prăbuşi.
Din nefericire însă pentru moraliştii intransigenţi, în chestiunea Greciei şi a altor câtorva ţări nechibzuite, etapa dilemelor a fost depăşită de multă vreme: avem de-a face cu o situaţie de insolvenţă, nu de ilichiditate temporară, ceea ce face din necesitatea tăierii datoriilor o certitudine, nu o opţiune. Ca într-un joc cu sumă nulă, ce va câştiga Grecia prin tăierea datoriei vor pierde cei care inconştient sau de bună credinţă i-au împrumutat bani: fonduri, inclusiv de pensii, creditori privati, dar mai ales bănci. În cazul băncilor, datorită importanţei lor sociale exagerate, ca garant al sistemelor naţionale de plăţi, depozitari ai economiilor populaţiei şi creditori covârşitori a peste 80 la sută din economia UE, abordarea simplă şi corectă “Cine a riscat să fie lăsat să piardă” trebuie nuanţată. O eventuală ştergere a jumătate din datoria Greciei ar spulbera întregul sistem bancar grecesc şi ar trimite în faliment imediat o cohortă de alte bănci europene. De aici acordul germano-francez legat de nevoia capitalizării băncilor ca pre-condiţie a supravieţuirii acestora în cazul unei previzibile încetări de plăţi a Greciei.
Oricum s-ar petrece însă, ordonat ori – mai plauzibil – dezordonat, pierderile cauzate de datoriile pe care Grecia nu le va putea plăti niciodată integral vor fi absorbite finalmente de două categorii sociale: acţionarii băncilor şi, din nefericire, contribuabilul european. Dacă pentru prima categorie resorturile morale ale funcţionării economiei libere de piaţă spun că e corect să fie aşa, faptul că bietul contribuabil hanseatic va trebui să plătească în ultimă instanţă pentru ceea ce el consideră a fi excesele şi lenea sudiştilor va crea resentimente politice adânci şi cicatrici sociale greu de vindecat. Îndrăznesc să spun că, deşi rezultatul pe termen scurt al unei asemenea scheme va fi poate calmarea temporară a pieţelor şi continuitatea uniunii monetare, o participaţie dezechilibrată a contribuabililor nord-europeni la salvarea flancului sudic va isca dispute profunde referitoare la legitimitatea şi arhitectura proiectului european în ansamblu.
Cu această temere în gând, cred că soluţia structural corectă la criza datoriilor suverane, în particular a Greciei, este mai degrabă o încetare de plăţi mutual agreată, urmată de ieşirea amiabilă a ţării din spaţiul monetar unic – pentru a-i reda instrumentele de a-şi recalibra nivelul de trai şi de a-şi recâştiga competitivitatea pe plan global. Ar fi, în opinia mea, varianta cea mai puţin rea de soluţionare pentru toate părţile implicate, inclusiv pentru cetăţeanul grec, căruia este cinic şi iluzoriu să-i cerem să accepte senin o deteriorare atât de drastică a vieţii lui de zi cu zi, fără niciun orizont rezonabil de îmbunătăţire, ţinându-l în acelaşi timp în cămaşa de forţă pe care o reprezintă astăzi Euro atât pentru Grecia, cât şi pentru alte ţări cu probleme similare. 

Doru Lionăchescu este Preşedinte al casei de investiţii Capital Partners.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite