Cine este oligarhul poreclit „Burtosul”, personajul central al scandalului de corupţie care a scos mii de bulgari în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delyan Peevski, oligarh, mogul media şi parlamentar al opoziţiei bulgare liberale Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (DPS), a devenit personajul central în scandalul de corupţie care l-a determinat pe premierul bulgar Boiko Borisov, vizat de proteste de stradă în ultimele două săptămâni, să-şi refacă componenţa cabinetului. Poreclit „Burtosul”, acesta controlează circa 80% din distribuţia de presă scrisă, relatează Radio Free Europe.

Peevski şi partidul său, unul din cele mai vechi din Bulgaria, sunt acuzaţi de către Partidul Socialist Bulgar (BSP), aflat în opoziţie, că influenţează din culise partidul de la guvernare de centru-dreapta Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERBS) - acesta din urmă a scăpat recent de un vot de neîncredere din cauza corupţiei, al cincilea de la preluarea puterii, în 2017.

Pe 23 iulie, coordonatorii regionali GERB au anunţat demiterea miniştrilor de interne, al economiei şi al finanţelor ca răspuns la „insinuări că GERB şi cei trei sunt controlaţi direct de DPS şi Peevski”.

Preşedintele Bulgariei Rumen Radev, sprijinit de Partidul Socialist Bulgar a denunţat legături cu oligarhii şi o „mafie” care controlează guvernul şi sistemul judiciar înalt politizat.

Premierul bulgar Borisov, aflat la al treilea mandat, a ripostat însă numindu-l pentru prima dată public pe Peevski - personajul central al scandalului de corupţie - „Shishi” sau Burtosul, termen folosit de mass media bulgare. El a sugerat că, de fapt, anterioara coaliţie de guvernare, formată din BSP şi DPS ,s-a aflat sub controlul acestui oligarh.

Hristo Ivanov, liderul coaliţiei rivale Bulgaria Democratică, fost ministru al justiţiei, spune că Peevski şi-a folosit influenţa pentru a numi miniştri şi persoane în funcţii din sistemul judiciar, între care procurorul general Ivan Geshev, dar şi alţi procurori.

Ivanov este cel care a stârnit protestele anti-guvernamentale recente din Bulgaria, pe 7 iulie, după ce a transmis live pe Facebook tentativa sa eşuată de a-şi acosta barca pe o plajă publică închisă de pe litoralul Mării Negre, situată în apropierea reşedinţei de lux a fondatorului DPS, Ahmed Dogan. 

Preşedintele Radev spune că Ivanov a fost întors de agenţi ai Serviciului de Protecţie Naţională, care se ocupă de paza preşedintelui, premierului şi a altor înalţi oficiali guvernamentali, dar care nu avea de ce să asigure securitatea unor foşti politicieni precum Dogan. El a subliniat că incidentul arată legăturile ascunse dintre guvernul Borisov şi partidul de opoziţie DPS.

Protestatarii au denunţat abuzurile GERB şi ale procurorilor puşi pe urmele rivalilor politici. Aceştia din urmă spun că raidurile asupra consilierilor preşedintelui, de pe 9 iulie, sunt parte a unor anchete privind influenţa şi dezvăluirea unor secrete de stat. Manifestanţii cer însă de două săptămâni demisia întregului guvern şi a procurorului general.

Ahmed Dogan, protectorul lui Peevski

DPS, care-i reprezintă pe etnicii turci şi alte minorităţi, a fost fondat în 1990 de Ahmed Dogan, pe atunci lider al disidenţilor turci supuşi unor asimilări etnice şi expulzări sub regimul comunist al lui Todor Zhivkov. El a reuşit să ajungă la un compromis politic cu foşti comunişti care au devenit membri ai noului partid socialist. În urma acestuia, etnicii turci şi alte minorităţi musulmane din Bulgaria şi-au văzut restaurate drepturile, alături de bulgarii înşişi.

Chiar şi aflat în opoziţie, DPS, care de-a lungul anilor s-a aflat în mai multe coaliţii de guvernare, a exercitat o influenţă politică puternică, iar acum, cu 25 de locuri din 240 în Ansamblul Naţional, este al treilea partid politic al Bulgariei după GERB şi BSP.

Membru onorific al partidului din 2013, Dogan a rămas o figură puternică, fiind numit în 2014 de actualul premier „cel mai bun politician” din Bulgaria. Borisov declara atunci că Dogan a realizat că putea guverna Bulgaria şi fără a fi la putere dacă are la dispoziţie un imperiu media şi controlul asupra sistemului judiciar.

Cine este Burtosul

Acest imperiu media se leagă de numele mogulului de 39 de ani Peevski, recunoscut ca atare de presa din Bulgaria, care îl descrie drept „mogul media incontestabil al Bulgaiei”, dar şi „Burtosul”. Acesta controlează peste 20 de publicaţii, o televiziune privată şi mai multe site-uri de ştiri.

Peevski şi-a început cariera politică în 2001, ca cel mai tânăr membru al fostului guvern al regelui bulgar Simenon al II-lea. Ulterior s-a alăturat DPS, iar în 2015 a fost numit adjunctul Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.

Ca protejat promiţător al lui Dogan, Peevski a pus bazele unor afaceri şi trusturi media, în timp ce deţinea funcţii publice şi, ulterior, un loc în Parlament.

În 2013, a fost numit de către coaliţia de guvernare BSP-DPS la conducerea Agenţiei pentru Securitate Naţională. A fost însă forţat să demisioneze după doar o zi în urma unor proteste masive.

În 2016, Peevski era deja proprietarul câtorva firme de construcţii şi s-a speculat că se află în spatele unor companii offshore care deţin Bulgartabac, cel mai mate producător şi distribuitor de tutun din ţară. Agenţia pentru anchetă în materie de infracţiuni financiare, dar şi de guvernul turc au lansat acuzaţii că ar fi unul dintre cei mai mari traficanţi de ţigări din Turcia.

Totodată, Ankara a denunţat presupune legături strânse între Bulgartabac şi Partidul Muncitoresc din Kurdistan (PKK), aflat pe lista UE a organizaţiilor teroriste.

Reporterii fără Frontiere (RFF) au dezvăluit că Peevski controlează circa 80% din companiile de presă scrisă, ca şi televiziuni şi site-uri de ştiri private.

„Corupţia şi complicitatea dintre mass media, politicieni şi oligarhi au largă răspândire în Bulgaria. Cea mai cunoscută întruchipare a acestei stări de lucruri aberante este Delyan Peevski, care deţine două publicaţii (Telegraph şi Monitor), controlează şi un canal de televiziune (Kanal 3), siteuri de ştiri, dar şi un mare segment de distribuţie de presă scrisă”, arată agenţia franceză de supraveghere.

Între timp, subliniază RFF, guvernul Borisov „continuă să aloce fonduri publice şi europene către portaluri media într-un mod complet lipsit de transparenţă, cu consecinţele încurajării beneficiarilor, care ori îşi domolesc atitudinile cu privire la acţiunile guvernului, ori evită acoperirea unor subiecte problematice până la a le ignora cu totul”.

Reporteri fără Frontiere mai atrage atenţia faptului că „hărţuirile legale ale mass mediei independente” s-au intensificat în Bulgaria condusă de premierul Borisov.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite