În Parlamentul României nu există, la ora actuală, forţe naţionale responsabile, care să abordeze pragmatic, dosarul reîntregirii naţionale.

O mână de aleşi ai păcăliţilor votanţi au aderat, de ochii lumii, la aşa zisa listă a parlamentarilor favorabili mişcării unioniste. Un moft.

O demagogie utilă în pragul diferitelor alegeri, care au fost şi vor mai fi organizate pe tărâm mioritic. 

Prin urmare, în conjunctura actuală, cine crede că poate găsi un sprijin real, nu mimat, în forumul legislativ românesc, pentru etapizarea dezirabilei uniri se iluzionează cu cai verzi pe pereţi construiţi în socialism, pentru un hai hui vânturat în capitalism. 

Poate nu ar fi fost lipsit de interes dacă tinerii veniţi din landul de peste Prut s-ar fi oprit mai întâi în faţa sediului serviciului de informaţii autohton, aflat în dreapta Parlamentului, cum privim spre Piaţa Unirii... demagogiei de ieri, cu manipulări la zi. 

Asta pentru că, sub o formă sau alta, cel ce se prezintă singur drept cel mai puternic serviciu de intelligence românesc, în spaţiul de interes mioritic, are de oferit explicaţii majore, pentru modul în care fost bătut măr, numărat la podea şi aruncat de facto, în dreapta Prutului, de serviciul omolog al Federaţiei Ruse, care controlează mai tot, de sus, până jos, în Republica Moldova: oficiali de rang înalt, lideri de partide parlamentare, presa scrisă, electronică, difuzarea preferenţială a posturilor de televiziune răsăritene etc. 

Cum Parlamentul din Bucureşti - cu anonimii săi membri, ce compun maşinile de vot ale câtorva lideri de partid dâmboviţeni, mai mult sau mai puţin antagonici, unii puşcăriabili - nu contează în ecuaţia Reîntregirii Naţionale, nici Palatul Victoria nu poate fi luat în calcul, deoarece a devenit o fabrică de imagini publice desuete, cu impact tot mai redus la cei ce chiar îşi doresc  o viaţă mai bună, decentă, într-o Românie care oricum - aşa cum am mai scris - merge pe pilot automat, deoarece conducătorii săi vajnici nici nu mai contează dacă sunt la Bucureşti sau la Sibiu, în ţară sau în Turcia, clubul Dinamo, nu cel de fotbal, fiind acela care merge...

... Suveran şi tare, mai departe. 

Componenţii clubului fiind dintre noi, pentru noi, garantul proiectului lor... de menţinere a stabilităţii, cu care cred ei că mai iau ochii oaspeţilor de peste hotare, unii dintre aceştia din urmă fiind totuşi mai informaţi decât interlocutorii lor umili, dar zâmbăreţi. 

Şi aici nu pot să nu evoc imaginile transmise de la recepţia organizată de ambasada Unchiului Sam, în care, pentru cine a avut răbdare să privească defilarea celor ce compun Protipendada, două momente au fost antologice. 

Este vorba de clipa în care şeful serviciului cu sediul lângă Parlament a venit timid, discret, a dat rapid mâna cu oficialii americani şi a dispărut din cadrul camerei de televiziune, deşi conduce "cel mai puternic serviciu românesc", de intelligence, nu de împărţit fluturaşe albastre-dalbe. 

Apoi de momentul în care a venit, degajat, dezinvolt, stăpân pe situaţie şi arta dialogului, nou numitul unui serviciu care aparent se ocupă de ameninţările de peste hotare, exact serviciul care ar fi avut în atribuţii, şi arealul de la est de Prut, dar acesta a fost preluat de cel mai puternic serviciu mioritic, teoretic, care, după cum indică realitatea care bate propaganda, a pierdut bătălia cu FSB, serviciul federal de informaţii al Rusiei. 

Cele două evoluţii individuale fiind o invitaţie la reflecţie, pentru a putea departaja genul proxim de diferenţa specifică, acolo unde aparenţele clamate sunt contrazise de realităţile unui câmp de confruntare imagologică pierdut copios de partea românească, din aroganţă, evaluare neprofesionistă a raportului de forţe, inducerea în eroare a preşedinţilor României, lipsa de sânge, în instalaţiile aferente, pentru a recunoaşte deschis pierderea, pe propria incompetenţă, a bătăliei pentru Republica Moldova. Cel puţin acum.

Parlamentul şi Guvernul României fiind nerelevante în ecuaţia reîntregirii naţionale, ar mai rămâne Preşedinţia ţării.

Doar Klaus Werner Johannis este cel care a lansat public ipoteza că România va oferi Unirea Republicii Moldova: 

Preşedintele României fiind adeptul unui parcurs de strângere a relaţiilor dintre cele două state româneşti: "Iar dacă cetăţenii Republicii Moldova îşi doresc unirea, atunci nimeni nu îi poate opri!" Aşa afirma preşedintele Johannis, care se va confrunta cu situaţia, dacă organizatorii marşului celor 1000 de juni moldoveni îşi ţin enunţul iniţial, să se trezească cu tineri din Republica Moldova la porţile Palatului Cotroceni.

S-ar putea ca junii veniţi din Chişinău să nu mai ajungă acolo, din motive inteligent inventate de serviciul de intelligence care a pierdut copios meciul cu FSB.

Sau vom asista la o transmisie în direct a sosirii lor la Cotroceni.

Dacă preşedintele va lipsi şi vom asista la penibila scenă, de sorginte dâmboviţeană, că o delegaţie este primită de un paj al palatului prezidenţial, unde lasă un apel, în orice formă ar fi acesta, atunci va fi bal la ambasada răsăritenilor din Bucureşti.

Dacă preşedintele îşi va respecta dorinţa de a da semne de comparaţie, în evoluţia sa, cu conduita de la Casa Albă, atunci nu se va împiedica în morga tot mai comică, a şefului său de cabinet, şi va invita în curtea Palatului Cotroceni, pe cei 1000 de români ai viitorului, pentru a se simţi pe peluza de acolo, ca la ei acasă, lângă preşedintele ce nu îl poate scoate, din inima românilor moldoveni, pe Mihai Viteazul. 

Este suficient, domnule preşedinte Klaus Werner Johannis să le strângeţi mâna la fiecare şi să le spuneţi, privindu-i în ochi, doar atât:

"- Eu tind să mă achit de promisiuni."

NU AVEŢI DE ALES.

Nu uitaţi apoi să convocaţi o şedinţă secretă a comunităţii prezidenţiale de informaţii pentru a afla cine, când şi cum a cheltuit banii României pe îmbogăţirea liderilor de carton de la Chişinău, care au fost şi rămân statalişti, statalitatea fiind garanţia prosperităţii lor visate a fi veşnice. 

Solii generaţiei tinere, din Republica Moldova fiind de neignorat, domnule preşedinte al României mutilate de trupele imperiului condus şi azi de la Moscova.

De felul cum veţi întinde, sau nu, mâna spre tinerii veniţi de peste Prut vor depinde şi voturile multor români, la viitoarele alegeri prezidenţiale, dacă o să mai candidaţi. 

Cu pâine şi sare, duminică, la Palatul Cotroceni şi cu încredere în viitorul lor merită să îi întâmpinaţi, domnule preşedinte virtual al tuturor românilor.