Cine va guverna Suedia?

Cu două zile înainte de scrutin, Jimmie Åkesson, liderul Democraţilor suedezi, a primit o scrisoare cu antetul Daesh, în care era ameninţat că va fi decapitat dacă nu se retrage din alegeri. Nu s-a retras, iar partidul său a obţinut 17,6%, rămânând a treia forţă politică a ţării.

Ameninţarea islamistă era răspunsul la mesajele anti-imigraţie ale Democraţilor, care au dominat şi campania actuală, după ce fuseseră tema principală şi în competiţia electorală din 2014. Între cele două scrutine, Suedia a primit peste 350 de mii de solicitanţi de azil. Învinuind UE pentru situaţia creată, Democraţii au propus organizarea unui referendum care să copieze Brexit. De altfel, în Parlamentul European, ei sunt membri ai grupului politic din care fac parte conservatorii britanici şi cei polonezi. Despre UE, Åkesson zice că e o reţea coruptă, în care nu există mecanisme de control.

Celelalte forţe politice au preferat să dezbată în campanie teme tradiţionale: stânga a promis scăderea diferenţelor dintre pensii şi salarii, ca şi un acces mai uşor la locuinţe, în timp ce dreapta a pus sub semnul întrebării modelul statului bunăstării, promiţând reducerea impozitelor, creşterea numărului de poliţişti şi scăderea timpului de aşteptare la serviciile de sănătate. Verzii şi creştin-democraţii au polemizat pe tema educării copiilor cu vârste între 1 şi 5 ani în chestiuni legate de egalitatea de gen.

La urne au venit, ca de obicei în ţările nordice, mulţi alegători: participarea a atins cota de 84,4% din totalul alegătorilor. Pe primul loc s-au situat social-democraţii, care au fost la guvernare în ultimii patru ani, alături de verzi. Deşi social-democraţii au obţinut cel mai slab scor din istoria lor centenară, Alianţa pe care au încheiat-o cu verzii şi cu comuniştii a obţinut în total 40,6%, cu 0,3% mai mult faţă de alianţa de centru-dreapta, formată din Moderaţi, Liberali, Centrişti şi creştin-democraţi. Acum patru ani, diferenţa dintre cele două blocuri a fost un pic mai mare, de 0,8%. De data asta, partidele mari din cele două blocuri – social-democraţii şi Moderaţii – au pierdut, în vreme ce partidele mici – creştin-democraţii şi comuniştii – au câştigat mai multe mandate.

Dacă s-ar respecta cutuma, guvernul ar fi condus de liderul celui mai puternic partid. În decembrie 2014, formaţiunile politice suedeze au formalizat această cutumă, punându-se de acord, de asemenea, ca bugetul prezentat de orice guvern minoritar să fie susţinut – până în 2022 – de partidele democratice de opoziţie, indiferent de identitatea acestora şi de cota lor de mandate. Deşi acordul – care viza menţinerea stabilităţii politice – a fost denunţat de creştin-democraţi în toamna lui 2015, cabinetul condus de Stefan Löfven a rezistat încă trei ani.

Ce se va întâmpla acum? Ce este cert e că Democraţii nu vor participa la formarea majorităţii. Cel puţin asta au promis toate celelalte partide. Guvernul va putea fi alcătuit fie printr-un acord similar cu cel din ultimii patru ani, care ar susţine un cabinet minoritar, fie prin „spargerea“ uneia dintre coaliţii, astfel încât majoritatea să fie stabilă şi nu negociată la fiecare lege. Va dura, însă, ceva până se negociază o soluţie, fiindcă Löfven a întins o mână opoziţiei, dar ea a rămas deocamdată în aer.