Cine este Felipe, noul Rege al Spaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modern şi discret, Felipe de Bourbon a fost crescut cu obiectivul să devină regele Spaniei, un rol în care a exersat din copilărie şi pe care şi-l asumă astăzi, la 46 de ani, succedându-i tatălui său, Juan Carlos, a cărui abdicare a fost anunţată luni, relatează AFP.

Prin studii în străinătate şi formare militară, „obiectivul său, singurul său obiectiv, este să servească Spania. I s-a inoculat, în forul interior, că trebuie să fie primul servitor", declara la un moment dat mama sa, regina Sofia.

Misiunea sa este să asigure continuitatea unei monarhii parlamentare instaurate progresiv, odată cu urcarea pe tron, în 1975, a lui Juan Carlos, desemnat de către dictatorul Francisco Franco ca succesorul său.

Marea sa provocare este să convingă, într-o ţară în care susţinerea populară a monarhiei a atins cel mai slab nivel istoric, după o serie de scandaluri, care l-au ocolit.

Serios dar zâmbitor, mai rezervat ca tatăl său, prinţul moştenitor a avut mult timp de suferit de pe urma comparării cu Juan Carlos, mulţi spanioli prezentându-se mai degrabă "juan-carlişti" decât monarhişti.

Însă problemele cu sănătatea repetate ale lui Juan Carlos, vânătoarea de elefanţi în Botswana, în aprilie 2012, foarte controversată într-o Spanie afectată de criză, şi ancheta pentru corupţie care o vizează pe fiica sa cea mică, Cristina, şi pe soţul ei, Iñaki Urdangarin, au afectat popularitatea regelui.

Concomitent, cota de popularitate a prinţului a crescut.

„Un anumit echilibru între cei doi este pe cale să se creeze", sublinia la începutul lui 2013 Antonio Torres del Moral, un profesor de drept constituţional.

Brunet şi cu ochii albaştri, înalt de 1,98 metri, elegantul Felipe şi-a cultivat o imagine de apropiere şi modernitate. El a fost ajutat în acest sens de căsătoria, în 2004, cu Letizia Ortiz, o femeie din popor, jurnalistă şi divorţată, o premieră în istoria monarhiei spaniole.

Din uniunea lor s-au născut două fetiţe bolde, Leonor, în octombrie 2005, şi Sofia, în aprilie 2007.

Familia a trăit până în prezent departe de fast, într-o casă construită pentru Felipe în parcul Palatului Zarzuela, lângă Madrid.

Felipe de Bourbon s-a născut în capitala spaniolă, pe 30 ianuarie 1968. Legenda spune că Juan Carlos a leşinat la anunţul naşterii unicului său moştenitor masculin, după cele ale infantelor Elena, în 1963, şi Cristina, în 1965. Monarhii il aveau astfel pe viitorul rege, Constituţia spaniolă preferând moştenitori bărbaţi.

Un rol tot mai important

La vârsta de nouă ani, în 1977, Felipe este numit prinţ de Asturia şi moştenitor oficial al coroanei spaniole. Băiatul pronunţă primul discurs în faţa Parlamentului.

Patru ani mai târziu primeşte prima lecţie importantă, odată cu tentativa de lovitură de stat a colonelului Antonio Tejero, la 23 februarie 1981, care-l va transforma pe rege în scutul democraţiei spaniole.

Tatăl îl cheamă pe băiat alături de el. "Voia să fie în biroul său, cu el, pentru a-l vedea acţionând", declara regina Sofia pentru jurnalista Pilar Urbano, afirmaţii citate în cartea "La Reina".

După ultimul an de liceu, în Canada, Felipe frecventează, în perioada 1985-1988, şcoli militare ale celor trei arme. De asemenea, studiază dreptul la Universitatea Autonomă Madrid şi obţine un master în Relaţii Internaţionale la Universitatea Georgetown de la Washington.

Cu timpul îşi asumă un rol protocolar tot mai important şi îşi multiplică activităţile publice, în special în străinătate, folosindu-şi buna cunoaştere a englezei.

Vorbeşte la fel de bine catalana, un atu în Catalonia, o regiune în nord-estul Spaniei în care aspiraţiile naţionaliste s-au consolidat odată cu criza economică, un lucru care contribuie la tensionarea relaţiilor cu Madridul.

Începând din primăvara lui 2010, Felipe a fost nevoit să-şi consolideze şi mai mult prezenţa oficială, în contextul îngrijorărilor la adresa sănătăţii lui Juan Carlos.

Pilot de elicopter, amator de fotbal, Felipe este de asemenea foarte sportiv, în continuarea tradiţiei familiei. El a participat la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992, în echipa spaniolă de iahting.

El a fost mult timp considerat unul dintre cei mai râvniţi prinţi moştenitori, iar Casa Regală a păstrat o tăcere totală asupra relaţiilor sale sentimentale, pănă la logodna, în noiembrie 2003, cu Letizia Ortiz.

Regele Juan Carlos al Spaniei în vârstă de 76 de ani va abdica după o domnie de 39 de ani, a anunţat luni dimineaţă premierul spaniol Mariano Rajoy.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite