Charlie Hebdo a publicat o caricatură în care Theresa May apare decapitată şi a ironizat victimele de pe London Bridge

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO The Telegraph
FOTO The Telegraph

Revista de satiră franceză Charlie Hebdo a publicat pe prima pagină a noului număr o caricatură care o prezintă pe Theresa May decapitată. Revista include şi un desen care ironizează victimele atacului terorist de pe London Bridge, informează The Telegraph.

Sub titlul „Multiculturalism englez“, pe prima pagină a noului număr apare o caricatură în care Theresa May îşi ţine capul la subraţ, spunând: ”Ce este prea mult este prea mult!”.

Un desen din interiorul revistei prezintă un grup de oameni îngroziţi care aleargă pe lângă Big Ben - unul dintre ei ţinând o halbă cu bere. Ilustraţia este însoţită de mesajul: „Sfaturi pentru slăbit de la Daesh (Statul Islamic)“.

Noul număr al revistei Charlie Hebdo a fost publicat la câteva ore după deschiderea poll-urilor alegerilor generale, marcate de atacuri teroriste în Londra şi Manchester, în urma cărora şi-au pierdut viaţa peste 20 de persoane.

Sâmbătă noapte, trei atacatori au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe London Bridge, înainte de a-i ataca pe trecători cu mai multe cuţite în zona Borough Market. Opt persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 48 au fost rănite.

Theresa May apare decapitata in revista Charlie Hebdo FOTO metro.co.uk

FOTO metro.co.uk

Caricaturile au stârnit furia mai multor utilizatori ai reţelelor de socializare, care le-au numit „îngrozitoare“.

„Îmi amintesc că am susţinut Charlie Hebdo după atacul asupra lor, doar pentru ca ei să ne ironizeze pentru atentatele care au avut loc la noi“, a scris un utilizator Twitter, adăugând hashtag-ul #LondonBridge. 

În ianuarie 2015, redacţia revistei Charlie Hebdo din Paris a fost atacată, după ce fusese ţinta unei serii de ameninţări în urma publicării unor caricaturi cu profetul Mahomed. În urma atacului au murit 12 persoane.

Prima pagină a ediţiei Charlie Hebdo care a urmat atacului a prezentat un desen cu profetul Mahomed şi mesajul: „Totul este iertat“.

Însă, caricaturile revistei au devenit şi mai controversate după atentatul asupra redacţiei, iar criticii spun că aceasta este cauza pentru care tirajul publicaţiei a scăzut. 

Revista a stârnit un val de indignare după ce a publicat o caricatură care înfăţişa cadavrul lui Aylan Kurdi - un copil sirian care a devenit un simbol puternic al crizei refugiaţilor, după ce a fost publicată o fotografie cu trupul lui neînsufleţit, adus de valuri pe o plajă.

Acelaşi desen a prezentat un grup de migranţi cu aspect obscen care fugăreau o femeie, având limbile afară. Desenul a fost însoţit de un mesaj care sugera că dacă ar fi trăit, Aylan Kurdi ar fi devenit, la rândul lui, un migrant asemănător celor din grupul reprezentat.

Câţiva simpatizanţi ai revistei au spus atunci că Charlie Hebdo a încercat să satirizeze europenii care sunt de părere că toţi refugiaţii şi migranţii din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord sunt prădători sexuali.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite