Ceremonii funerare pentru Helmut Kohl în Germania şi în Franţa INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul cancelar german Helmut Kohl, care  a murit vineri, la vârsta de 87 de ani, ar putea avea parte de ceremonii funerare atât în Franţa, cât şi în Germania, potrivit ziarul Bild am Sonntag.

Potrivit presei germane, ceremonii de rămas bun pentru omul de stat, arhitectul principal al reunificării Germaniei după căderea Zidului Berlinului, sunt în curs de pregătire la Strasbourg, Franţa, şi în landul Renania-Palatinat, unde se află Ludwigshafen, locul unde s-a născut şi unde a murit celebrul politician.

Publicaţia Bild evocă un proiect pan-european pentru a-i aduce un omagiul fostului cancelar. Aceasta ar începe cu o ceremonie oficială „europeană“ la Strasbourg. 

Potrivit Bild am Sonntag, sicriul cu rămăşiţele lui Helmut Kohl va fi transportat după ceremonia de la Strasbourg, de-a lungul Rinului până în oraşul Speyer, din  Ranania-Palatinat , unde se va celabra o liturghie catolică, deschisă publicului. Rudele şi prietenii fostului cancelar ar urma să participe apoi la o ceremonie privată în acelaşi oraş. Ieri, corpul neînsufleţit al fostului cancelar german era încă în casa sa din Ludwigshafen, precizează Bild.

Pregătiri sunt în desfăşurare pentru organizarea unei ceremonii oficiale europene în memoria lui Helmut Kohl, fostul cancelar german care şi-a adus o contribuţie majoră la proiectul european şi a decedat vineri la vârsta de 87 de ani, a declarat duminică agenţiei France Presse o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene. 

 Preşedintele executivului european, Jean-Claude Juncker, care vineri a dispus instituţiilor comunitare să coboare drapelele în bernă, a propus organizarea unei mari ceremonii europene pentru a-i aduce un omagiu fostului cancelar german, ceea ce ar fi o premieră. 

„Pregătirile sunt în desfăşurare. Suntem în contact cu autorităţile germane şi cu familia“ lui Helmut Kohl pentru a organiza această ceremonie, a declarat Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, ea adăugând însă că deocamdată nu a fost stabilită o dată.

Printre variantele vehiculate este menţionată posibilitatea desfăşurării acestei ceremonii la sediul Parlamentului European din Strasbourg. 

Helmut Kohl a marcat istoria reconfigurării Europei. La 22 noiembrie 1989, la două săptămâni după căderea Zidului, s-a adresat Parlamentului European, după o alocuţiune a preşedintelui francez François Mitterrand. A fost o ocazie pentru  cancelarul german de a reafirma angajamentul faţă de o Europă „unită şi liberă.“

image

Steagurile instituţiilor europene au fost coborâte déjà în bernă, iar mari lideri politici internaţionali au transmis condoleanţe şi au omagiat personalitatea cancelarului german Helmuth Kohl , care s-a stins vineri din viaţă. Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a spus despre Helmuth Kohl că a fost însăşi esenţa Europei.

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat că predecesorul său, Helmut Kohl, i-a „schimbat viaţa în mod decisiv” prin rolul său în reunificarea germană. A fost „o şansă pentru noi, germanii”, a apreciat Angela Merkel care, prin vocea purtătorului său de cuvânt, a salutat puţin mai devreme un „mare european”.

„Pierdem un foarte mare european”, a regretat preşedintele francez Emmanuel Macron, subliniind că „Helmut Kohl a fost unul dintre marii oameni din Europa şi din lumea liberă”. “Helmut Kohl, împreună cu Francois Mitterand, a clădit unitatea Europei şi au aprofundat relaţia franco-germană”, a adăugat şeful statul francez care i-a adresat „Angelei Merkel şi Germaniei mărturia sa de simpatie şi prietenie”.

image
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite