Turişti ucişi de un torent furios în sudul Italiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unsprezece excursionişti au murit, iar cinci sunt daţi dispăruţi în urma creşterii bruşte a unui râu din Parcul Naţional Pollino din Calabria, în sudul Italiei, a anunţat marţi Protecţia civilă italiană, relatează France-Presse.

Tragedia a avut loc luni după-amiază, când un grup de excursionişti a fost luat prin surprindere de un torent provocat de creşterea nivelului apelor râului Raganello din provincia Cosenza (sud).

Un prim bilanţ, publicat în cursul serii, indica zece morţi, însă un bărbat care fusese salvat luni a murit la spital în urma rănilor suferite.

Potrivit prefecturii Consenza, au fost salvate în total 23 de persoane. Printre acestea, a relatat „Corriere della Sera“, se numără doi copii, unul, aflat în stare de hipotermie, fiind transportat la spital cu elicopterul.  

Ministerul de Externe de la Bucureşti a afirmat că autorităţile române nu au fost notificate până la acest moment privind existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate de inundaţiile din regiunea Calabria, notează News.ro.

Echipele de salvare s-au aflat toată noaptea la faţa locului, căutându-i pe cei dispăruţi.

„O adevărată avalanşă de apă a venit în mod neaşteptat. N-am avut timp să facem nimic. Eu am avut noroc, a fost un lucru incredibil“, a declarat o turistă olandeză citată de media.

După câteva ore de ploi abundente şi de vânt, vremea s-a ameliorat în timpul serii în regiune.

Traseul din Cheile Raganello este recomandat doar drumeţilor experimentaţi din cauza numeroaselor dificultăţi de pe parcurs, iar în anumite momente accesul în această zonă a fost interzis.

Autorităţile locale au reglementat apoi mai strict accesul în această zonă şi au instalat indicatoare pe stânci pentru a le permite salvatorilor să identifice locurile mai uşor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite