UPDATE Patru oameni au murit după ce o clădire s-a prăbuşit în Sicilia. Sunt căutate sub dărâmături alte cinci persoane | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cladire prabusita ravanusa

O clădire de patru etape s-a prăbuşit în localitatea siciliană Ravanusa, după explozia unei conducte de gaze. Patru persoane au murit, iar alte cinci sunt căutate de salvatori sub dărâmături, relatează ANSA şi CNN.

Update: Bilanţul victimelor care şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşii clădirii a ajuns la patru morţi. Alte cinci persoane, printre care o femeie gravidă şi soţul ei, sunt căutate în continuare sub dărâmături, potrivit Digi 24.

Potrivit presei italiene, gazul s-a acumulat sub clădire şi s-a aprins de o scânteie provocată de pornirea liftului. Autorităţile au spus că a fost un incident cu totul ieşit din comun. Pe lângă clădirea distrusă, explozia a avariat sever alte cinci construcţii din apropiere. 

„Gazul s-a acumulat fie în subteran, fie într-un mediu închis. Explozia ar fi putut fi declanşată şi de activarea ascensorului", a declarat comandantul brigăzii de pompieri din Agrigento, Giuseppe Merendino: „o explozie ca aceasta este cu siguranţă un eveniment excepţional. Una dintre cauzele spargerii conductei ar putea fi vremea nefavorabilă sau o alunecare de teren”. O femeie în vârstă de 80 de ani a fost transportată la spital cu fracturi grave, şi, potrivit primelor constatări, cumnata sa, pe care salvatorii au reuşit să o localizeze cu ajutorul telefonului mobil, a fost transportată la Agrigento. Ceilalţi membri ai familiei sunt încă dispăruţi, inclusiv o tânără asistentă medicală care urma să nască şi soţul ei, scrie Mediafax. 

Zona exploziei arată ca o scenă de război: moloz, sticle sparte şi miros înţepător de ars. La faţa locului sunt echipe ale pompierilor din Agrigento, Palermo şi Catania, ale Crucii Roşii, ale Protecţiei Civile, ale poliţiei şi ale carabinierilor.

Ştirea iniţială: ANSA scrie că după explozia conductei clădirea a luat foc, după care s-a prăbuşit.

Pompierii au reuşit să stingă focul şi au început să îi caute pe cei dispăruţi sub dărâmături. Printre cei care locuiau în clădirea respectivă se află un cuplu tânăr care urmează să aibă un copil.

Echipele de intervenţie au scos dintre dărâmături trupul neînsufleţit al unui bărbat, scrie CNN.

Două femei au fost salvate până acum. Explozia a provocat daune la cel puţin alte două clădiri din centrul oraşului sicilian.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite