Cel puţin 31 de migranţi au murit mâncaţi de rechini în Marea Mediterană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 31 de migranţi au murit tragic în Marea Mediterană, fiind sfâşiaţi de rechini în timp ce încercau să ajungă din Libia în Italia, scrie Daily Mail.

Conform unor surse citate de Daily Mail, 18 femei şi trei copii s-au aflat printre cei 31 de migranţi mâncaţi de rechini în apele Mării Mediterane.

Alţi 200 de migranţi au fost salvaţi şi aduşi înapoi pe coastele Libiei.

„Când am ajuns în zonă, în afara oraşului Garabulli, am găsit o barcă aproape scufundată, iar mai mult de 44 de persoane erau agăţate de ceea ce mai rămăsese din barcă. Pe aceştia i-am salvat“, a declarat Nasser al-Ghammoudi, comandantul ambarcaţiunii libiene de patrulare, pentru ziarul italian Il Giorno.

„Erau foarte multe cadavre în jurul nostru şi am văzut că lângă ele erau patru sau cinci rechini (…). Am obervat că mulţi prezentau urme de muşcături. Cel mai probabil persoanele decedate au fost mâncate de rechini“, a adăugat el, potrivit Daily Mail.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a anunţat marţi că cel puţin 3.000 de migranţi şi refugiaţi şi-au găsit sfârşitul de la începutul acestui an în încercarea de a traversa Marea Mediterană pentru a ajunge pe continentul european.

Recordul a fost consemnat anul trecut, când în Mediterana şi-au pierdut viaţa în jur de 5.000 de migranţi şi refugiaţi, notează AFP.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite