Ce va avea de zis România pe 23 februarie la discuţia despre banii UE?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax/Bogdan Baraghin
FOTO Mediafax/Bogdan Baraghin

Pe 23 februarie va avea loc un Summit informal al liderilor din Statele Membre, esenţial deoarece marchează demararea oficială a discuţiei despre subiectul cel mai sensibil (unii spun deja că va fi dureros de sensibil) al următoarei perioade: decizia politică asupra modului în care se va construi viitorul buget european.

Într-adevăr, dureros de sensibil subiect deoarece există acum viziuni foarte diferite, adesea chiar profund contradictorii, asupra priorităţilor ce vor trebui decise (deci finanţate) în viitorul exerciţiu financiar multianual, ceea ce, de fapt, înseamnă că acum, pe masa discuţiilor, se află opţiunile pentru întregul viitor al proiectului european. În acest sens, ieri, Comisia Europeană a prezentat un foarte amplu document bazat pe scenarii opţionale, cele pe baza cărora se va alege cel în care europenii vor investi resursele viitorului.

În zilele următoare, vă voi prezenta detaliile acestor scenarii alternative.

Încep azi, din motive evidente, cu scenariile propuse ca răspuns la întrebarea: „Care este nivelul apropriat de ambiţie pentru o politică eficientă de coeziune?“. După cum veţi vedea, implicaţiile fiecăruia dintre scenarii sunt enorme, presupunând schimbări fundamentale în filozofia dezvoltării UE pe termen lung şi anunţând o dezbatere asimilabilă unei bătălii feroce.

Liderii noştri politici ar trebui să arate că sunt profund interesaţi de o discuţie internă în România pe aceste teme, de definirea unei viziuni şi a unei poziţii ferme de negocieri pentru apărarea intereselor naţionale, europarlamentarii noştri ar trebui să ia poziţie în favoarea a ceea ce credem că ar fi scenariul cel mai favorizant pentru ca ţara noastră să rămână în jocurile pe termen mediu şi lung. Şi, cu siguranţă, ar trebui să fie extrem, extrem de atenţi la aceste consideraţii generale care, în realitate, ar putea fi un mare semnal de alarmă.

Căci iată întrebarea din documentul Comisiei Europene: „Finanţarea UE ar trebui să fie şi mai tare condiţionată?“.

Întrebare care nu apare degeaba, ea este în centrul tuturor dezbaterilor foarte dure care oglindesc îngrijorările exprimate de unele State Membre cum că banii europeni sunt acum fie prost sau chiar deloc accesaţi, sau sunt trimişi în ţări care au probleme de predictibilitate a sistemelor legislative sau a celor juridice...În acest sens, iată ce se spune în documentul respectiv:

Potenţialul bugetului Uniunii nu va putea fi deplin exploatat decât dacă mediul economic, de reglementare şi administrativ în Statele Membre este unul propice. Din această cauză, în cadrul actualului buget al UE, Statele Membre şi beneficiarii sunt obligate să demonstreze că gestiunea lor financiară este una robustă şi că există toate capacităţile necesare pentru ca finanţările din partea UE să constituie o reuşită. În paralel, regulile actuale vizează evitarea unor situaţii în care eficienţa finanţărilor din partea UE să fie slăbite de politici economice şi bugetare inapropriate. Noul buget al UE este ocazia de a medita asupra întrebării dacă aceste principii au creat o bază solidă pentru obţinerea de rezultate. A venit şi timpul de a studia modul în care să fie întărită legătura între finanţările făcute de către UE şi respectarea valorilor sale fundamentale.

Orice mecanism de acest gen ar trebui să fie transparent, proporţionat şi sigur din punct de vedere juridic. Aplicabilă în principiu tuturor politicilor care implică cheltuirea de fonduri din bugetul UE, orice condiţionalitate financiară ar trebui să fie precisă şi proporţionată şi să implice o legătură suficientă între condiţiile impuse şi obiectivul finanţării. Această dezbatere ar trebui să ia în considerare şi eventualele atingeri aduse valorilor fundamentale sau statului de drept la nivel naţional la nivelul beneficiarilor individuali de finanţări din partea UE precum ar fi studenţii ERASMUS, cercetătorii sau organizaţiile societăţii civile care nu sunt responsabili de încălcările respective.“

Mai clar nici că se poate exprimată ideea că se intenţionează şi se va susţine o anume formă de condiţionare în alocarea fondurilor, apariţia unor penalizări în momentul în care se constată fie o proastă folosire de fonduri europene, fie încălcări clare ale principiilor statului de drept, aşa cum se discută acum în cazul Poloniei, Ungariei şi, din nefericire, şi al României. Discuţia va fi foartă dură deoarece se subsumează posibilităţii de modificare a viziunii actuale asupra întregii politici de coeziune. Se conturează trei mari scenarii:

I. Menţinerea nivelului actual de finanţare pentru toate Statele Membre şi pentru toate regiunile, continuând focalizarea pe investiţiile în ansamblul regiunilor în domenii precum inovaţia, acţiunea în domeniul climatului şi transformarea individuală precum şi pentru dezvoltarea competenţelor şi sectorului educaţiei. În acest caz, pe perioada 20020-2027, suma ce va trebui să fie alocată este de 370 miliarde Euro, adică aproape 35% din bugetul UE.

II. Acest scenariu ar presupune stoparea susţinerii financiare pentru regiunile cele mai dezvoltate acordate prin intermediul Fondului european de dezvoltare şi al Fondului social european. Caz în care nu vor mai fi alocate fonduri în favoarea unor regiuni din Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa continentală, Irlanda, Olanda şi Suedia precum şi multor regiuni din Italia şi Spania. În acest mod s-ar putea opera o economie de 95 miliarde Euro, reprezentând 8,7% din bugetul UE.

III. În cazul acestui scenariu, cel mai restrictiv,  se prevede o limitare suplimentară a fondurilor pentru ţările care beneficiază de politica de coeziune.  Se presupune şi încetarea investiţiilor destinate regiunilor mai puţin dezvoltate situate în ţări precum Franţa, Italia şi Spania. S-ar obţine astfel o economie de aproximativ 124 miliarde Euro, adică 11% din bugetul UE.

Este aproape evident că cel mai favorabil dintre scenarii, cel care presupune un status quo este şi cel mai greu de imaginat în această situaţie de acum, post-Brexit, în care viitoarele contribuţii naţionale crescute la nivelul de 1,1% din PIB vor compensa cu greu golul lăsat de ieşirea din sistem a Marii Britanii. La fel de evident este că celelalte două scenarii vor întâmpina opoziţia severă a ţărilor care ar putea fi afectate. Soluţii de compromis posibile? Sigur că da, asta se negociază de acum şi, în acest sens, vă rog să recitiţi cu mare atenţie textul privind condiţionalităţile de finanţare... foarte credibil dacă ne raportăm la dorinţa de a se face economii severe şi de a se lua în calcul nu numai situaţia statului de drept dintr-o ţară sau alta dar şi predictibilitatea şi eficacitatea sistemelor legislative, raţionament eventual combinat, aşa cum sugerează de mai mult timp unele State Membre, cu capacitatea de absorbţie dovedită a fondurilor europene demonstrată de o ţară beneficiară.

Mâine voi reveni cu celelalte propuneri asupra a ceea ce ar putea să fie viitorul Europei, unele absolut explozive, vorbind despre  modificări fundamentale în structura instituţiilor europene.

Ar trebui să ne intereseze? Cred că da. De ce nimeni nu vrea să vorbească despre viitor şi să provoace în acest sens o dezbatere naţională reală? Chiar nu ştiu de ce, aşa că vom asista impasibili la ce vor decide alţii? Perspectivă care îmi pare nedreaptă deoarece este vorba, după cum vedeţi, despre decizii care vor costa. În sensul cel mai propriu al termenului.

P.S. Iată şi comentariul trimis de doamna Corina Creţu, Comisar european, în urma apariţiei acestui articol:

„Aceste trei scenarii nu reprezintă politica Comisiei Europene. Sunt ilustrări ale ideilor care se află în dezbaterea publică. Reprezintă un set de opţiuni concrete şi consecinţele acestora. Sunt prezentate pentru a stimula discuţiile şi concentra atenţia, astfel încât liderii politici şi cetăţenii să poată face alegeri rapide şi în cunoştinţă de cauză.

Iar timpul contează deoarece Comisia îşi va prezenta propunerea pentru următorul buget cel mai târziu la începutul lunii mai, iar Statele Membre ar trebui să se decidă înainte de alegerile europene din 2019. Asta pentru că întârzierile vor avea urmări în teren, atât pentru lumea afacerilor cât şi pentru cetăţeni. Spre exemplu, dacă s-ar repeta o întârziere ca cea pe care am avut-o în adoptarea cadrului financiar 2014-2020, asta ar însemna că 110.000 de proiecte cu finanţare europeană nu vor putea demara la timp.

Acum în ce priveşte scenariile viitorului politicii de coeziune, opţiunile prezentate ieri sunt într-adevăr materie foarte bună pentru dezbatere. Dar vă pot da opinia mea personală. Sunt în favoarea unei politici de coeziune care să acopere în continuare toate regiunile. Dar status quo nu este o opţiune valabilă. Cred că trebuie să facem ca Politica de coeziune să fie mai simplă, chiar mai performantă şi concentrate pe zone cu o clară valoare europeană adăugată.“

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite