Ce va face Slovacia cu cele 160.000 de doze de vaccin rusesc Sputnik V

Ce va face Slovacia cu cele 160.000 de doze de vaccin rusesc Sputnik V

Slovacia a devenit astfel al doilea stat membru al Uniunii Europene care utilizează vaccinul Sputnik V, după Ungaria. FOTO EPA-EFE

Slovacia va vinde sau dona altor state 160.000 de doze de vaccin Sputnik V, reprezentând cea mai mare parte a primului lot achiziţionat din Rusia, a anunţat miercuri guvernul pe site-ul său, după luni de controverse şi o criză politică la Bratislava, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prim-ministrul Igor Matovic a demisionat în martie pe fondul controversei declanşate de decizia sa surprinzătoare ca Slovacia să cumpere 2 milioane de doze de vaccin rusesc fără consultarea partenerilor de coaliţie, care se opuneau folosirii acestuia înainte de autorizarea lui de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), potrivit Agerpres.

Administrarea Sputnik V persoanelor doritoare a început în Slovacia în iunie, cu câteva luni întârziere, dar guvernul a anunţat că nu va mai comanda alte doze în afara lotului iniţial de 200.000 până când vaccinul va fi aprobat de EMA.

Slovacia a devenit astfel al doilea stat membru al Uniunii Europene care utilizează vaccinul Sputnik V, după Ungaria.

Conform site-ului guvernului, preluat de agenţiile Reuters şi TASR, până marţi, 22 iunie, doar 14.214 persoane s-au înscris pentru a li se inocula Sputnik V, dintre care 8.004 au primit deja vaccinul.

Având în vedere cifrele, 'este important să oferim posibilitatea ca vaccinurile să fie folosite în state terţe care arată interes', afirmă guvernul slovac, precizând că Albania, Bosnia, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Argentina se află în această situaţie.

Slovacia, ţară cu 5,5 milioane de locuitori, a administrat în total 3,37 milioane de doze de vaccinuri împotriva COVID-19, iar 1,4 milioane de persoane au fost vaccinate cu schema completă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările