Ce roluri vor avea, în România reîntregită, liderii de la Chişinău?

La 27 martie 2014 o întrebare precum cea folosită drept titlu se justifică, dacă ne ducem cu gândul la 27 martie 1918 şi la o viitoare zi de 27 martie, din anul următor, sau din 2018, când se vor împlini 100 de ani, de la o clipă istorică ce merită a fi inteligent reeditată, conform interesului naţional, acela de a reuni, într-o Românie puternică, pe toţi cei care cred în forţa unui stat reîntregit, democrat şi puternic, în Europa de mâine.

Evocarea istorică a evenimentului petrecut cu 96 de ani în urmă, în inima Basarabiei, la Chişinău, a constituit doar un prim moment al întâlnirii de suflet, cu conaţionali din Bacău, interesaţi, în egală măsură, de evoluţiile extrem de dinamice, din apropierea graniţelor răsăritene de azi, ale României, care pot influenţa, pe termen mediu şi lung, decizii parţial previzibile, la nivelul conducerii celor două entităţi statale europene, cu aceeaşi istorie, limbă, cultură, acelaşi popor şi chiar interes naţional: România şi Republica Moldova. 

Dincolo de exactitatea aproape matematică, a reconstituirii clipei înaintaşilor noştri, realizată de colonelul Paul Valerian Timofte, preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria", din judeţul Bacău, cei prezenţi la cinstirea unui gest temerar al înaintaşilor, din anul 1918, aveau în priviri întrebarea firească:

Când şi cum se va realiza reîntregirea naţională, în condiţiile unei Europe încă marcată de anexiunea militară a  peninsulei Crimeea, de forţele imperiale răsăritene?

Răspunsuri pot fi variate, mai mult sau mai puţin realiste, funcţie şi de generatorul lor.

Dar, în principiu, paşii sesizabili, verificabili, dezirabili ai reîntregirii naţionale pot fi readuşi în atenţia publică, dincolo de partizanate politice, până la urmă fireşti, existente la Chişinău şi Bucureşti. 

Place sau nu, convine sau deranjează, întâiul pas a fost reuşit de actualul ministru al Apărării, din România şi de Vitalie Marinuţa, ex-ministrul Apărării al Republicii Moldova, care au ajuns la un acord privind instruirea comună a unor subunităţi din organismele militare care funcţionează în stânga şi în dreapta Prutului, începând din acest an. 

Un alt pas, în curs de materializare, este decizia de racordare a sistemelor de furnizare a energiei electrice şi gazelor, pentru care premierii celor două state româneşti au efectuat demersurile pragmatice adecvate. 

Pasul decisiv, din acest an, îl constituie dorita victorie a forţelor democrate, pro-europene, încă nesigure pe rezultatele alegerilor pentru Parlamentul de la Chişinău, corupţia şi nivelul mediocru de trai, din stânga Prutului determinând mulţi alegători, majoritatea cu părul argintat de vreme, să regrete anii când puterea era deţinută de comunişti. 

În mod inevitabil, alegerile din România, cele pentru Parlamentul European şi pentru funcţia supremă în statul nostru, precum şi alegerile parlamentare din Republica Moldova vor genera luări publice de poziţie, previzibil unioniste, dar nuanţate, la Bucureşti, antiunioniste, chiar vehemente, antiromâneşti, la Chişinău. 

Alegerile se vor încheia şi cei votaţi de cetăţenii celor două state româneşti vor putea privi cu pragmatism spre viitor. 

Actualul şi viitorul preşedinte de la Bucureşti, împreună cu actualul şi viitorul premier de la Palatul Victoria pot alege momentul când ar putea propune omologilor de peste Prut, deschiderea unor discuţii exploratorii privind un viitor tratat de reunificare, negociat principial, după modelul celui încheiat între RFG şi RDG. 

Iar una dintre anexe ar putea să prevadă, detaliat, cu nominalizările adecvate şi răspunsuri viabile la întrebarea din titlu:

Ce roluri vor avea, în România reîntregită, liderii de la Chişinău?

Va refuza liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, ca el şi ceilalţi preşedinţi postdecembrişti, ai Republicii Moldova, să aibă statutul foştilor şefi de stat din România?

Vor refuza Vlad Filat, Marian Lupu, Mihai Ghimpu, Ion Hadârcă posturi adecvate la nivelul Senatului şi Camerei Deputaţilor, din Parlamentul României?

Va  refuza Iurie Leancă şi/sau succesorul său, un rol istoric în executivul de la Bucureşti?

Acum, răspunsurile la ultimele trei întrebări pot fi, în mod firesc, negative. 

Dar o Românie reîntregită trebuie să valorifice toate capacităţile umane capabile să caute consensul şi să promoveze interesul naţional, cu răbdare, în baza unui dialog în care soluţiile sunt negociate, chiar atunci când par imposibile.  

Când liderii de la Chişinău, cei de azi, sau cei de mâine, sau din anul 2018, vor fi convinşi că au ei un viitor concret, bine stipulat, garantat, în România reîntregită, atunci tocmai ei vor fi cei care în Parlamentul de la Chişinău vor pune pe ordinea de zi reunificarea naţională. Cu argumente adecvate, concrete, pragmatice. 

Atunci şi curentul minoritar, unionist, va deveni majoritar, la nivelul alegătorilor rămaşi să muncească între Prut şi Nistru. 

Negocierile, iniţial confidenţiale, privind viitorul politic al liderilor de la Chişinău, în România unită, vor fi un reper pentru alte paliere ale societăţii, cum ar fi cel academic, unde Academia Română poate găsi o modalitate de includere, în rândurile sale, ale celor care au contribuţii ştiinţifice recunoscute, de o manieră comparabilă, similară, la Chişinău.

Este o lume de câştigat.

Cu răbdare, încredere şi oferte concrete, pe măsura respectării identităţii şi valorii interlocutorilor de peste Prut. 

Un demers viabil, util, democratic, practic, care poate fi început după încheierea alegerilor prezidenţiale din România.  

Asta dacă viitorii decidenţi de la Chişinău şi Bucureşti îşi vor mai dori o Românie puternică, reîntregită, în care au loc toţi cei care pot contribui la fortificarea naţiunii noastre. 

                                                                    ***

La finalul brainstormingului de la Bacău, gazdele au acceptat imortalizarea prezenţei lor, la explorarea viitorului posibil, al celor două state româneşti, prin tradiţionala fotografie de familie, evident sufletească.

Ulterior am avut şansa unor schimburi de idei cu personalităţi locale, precum generalul Apostol Vasilie Jenică -preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, filiala din judeţul Bacău; generalul Petrescu Nicolae (simplă coincidenţă de nume cu autorul blogului); generalul Leonov Alexandru - preşedintele Asociaţiei Nationale a Veteranilor de Razboi, filiala din judeţul Bacău; general Mihăilă Ioan; coloneii Pricopie Mircea, Roman Gheorghe, Timofte Paul Valerian - preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria", filiala din judeţul Bacău - Pavel Nicu, Oancea Ion  şi Florea Vasile.

Octogenari, septuagenari, sexagenari...

Compatrioţi cu cărţi publicate, notabile, de istorie, cu reviste locale inedite, realizate de ei, care şi azi vibrează la valori naţionale, istorice, evocate în modalităţi proprii, prin studii deloc empirice, izvorâte din ceea ce ostaşul de ieri, ca şi cel de azi, numeşte simplu: dragostea de patrie. Cea care nu poate fi vândută, nici cumpărată.