Ce ar însemna pentru politica externă a Marii Britanii ca Jeremy Corbyn să fie prim-ministru
0
Este posibil ca liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, să devină viitorul prim-ministru al Marii Britanii şi să redefinească rolul Londrei în politica mondială.
Lucrurile sunt încurcate şi haotice în Marea Britanie, în prezent. Conservatorii lui Boris Johnson şi-au pierdut majoritatea şi odată cu ea, capacitatea de a guverna; Parlamentul a fost suspendat; şi ţara e la distanţă de doar câteva săptămâni de momentul ieşirii din Uniunea Europeană, cel mai apropiat vecin şi cel mai mare partener comercial, fără un acord de ieşire.
În condiţii normale, acest moment ar fi o oportunitate pentru ca o opoziţie unită şi organizată să intre în scenă. Însă acestea nu sunt vremuri normale, după cum notează „The Atlantic”, şi nu există un astfel de partid de opoziţie care aşteaptă momentul oportun. În schimb, există Partidul Laburist - şi liderul său, Jeremy Corbyn.
Deşi este mare nevoie de o opoziţie puternică în Marea Britanie în prezent, votanţii rămâni destul de sceptici cu privire la liderul laburist şi la posibilitatea ca acesta să devină prim-ministrul lor. Corbyn este cel mai de stânga lider al Partidului Laburist din ultimele decenii şi planurile sale pentru ţară, dacă va fi ales, sunt la fel de radicale: liderul de 70 de ani a promis că va porni o revoluţie a economiei britanice, cu naţionalizarea serviciilor publice ca transportul feroviar interurban, apa şi poşta, precum şi inversarea măsurii de tăiere a cheltuielilor publice, impusă după criza financiară din 2008. Potrivit Financial Times, acest program ar costa sute de miliarde de lire şi ar constitui „ o redistribuire fundamentală de venit şi putere”.
În ceea ce priveşte politica externă, viziunea lui Jeremy Corbyn este diferită de a oricărui alt lider laburist şi chiar atipică pentru programul propriului său partid, cu atât mai mult pentru ţară.
Deşi orice plan economic major ar avea nevoie de aprobarea Parlamentului, ca prim-ministru, Corbyn ar avea o influenţă mult mai mare asupra agendei de politică externă a ţării, într-un moment în care rolul internaţional al Marii Britanii, după Brexit, încă este învăluit de incertitudine.
Corbyn a ajuns la conducerea Partidului Laburist în 2015, după mai bine de 30 de ani petrecuţi în umbra politicii britanice. Mai degrabă activist politic decât politician de carieră, el a petrecut mare parte din acest timp stabilindu-se ferm de partea stângă a Partidului Laburist, tratând probleme diverse, de la dezarmarea nucleară (pe care o susţine) la intervenţia militară unilaterală (pe care a propus-o de multă vreme). Considerat unul dintre cei mai rebeli membri ai partidului, Corbyn a votat împotriva Partidului Laburist în Parlament de peste 500 de ori.
Tranziţia sa de la periferia partidului în fruntea lui a fost o supriză pentru mulţi şi chiar pentru el însuşi şi a anunţat o schimbare semnificativă spre stânga, în ceea ce înainte era o formaţiune de centru-stânga.
De la alegerea sa în fruntea Partidului Laburist, Corbyn a transformat formaţiunea după chipul şi asemănarea sa: anti-asuteritate, anti-instituţii, anti-război şi, în mod crucial, mai numeroasă. La începtului mandatului lui Corbyn, Partidul Laburist avea 200.000 de membri şi în doar doi ani a ajuns la jumătate de milion – aproape cu 25 la sută mai mulţi decât Partidul Conservator.
Mare parte dintr-o eventuală politică externă a premierului Jeremy Corbyn s-ar baza pe viziunile pe care acesta le-a susţinut în timpul său petrecut în Parlamentul britanic. Un sponsor timpuriu al Coaliţiei Opriţi Războiul, un grup britanic de campanie înfiinţat după atacurile teroriste din 11 septembrie, Corbyn s-a opus în mod deschis invaziilor în Afganistan şi Irak, conduse de SUA, precum şi intervenţiilor militare din Libia şi Siria. El a susţinut soluţia „două state” pentru conflictul israeliano-palestinian, inclusiv dreptul de întoarcere al tuturor refugiaţilor palestinieni. De asemenea, şi-a exprimat aprobarea pentru o reunificare a Republicii Irlanda cu Irlanda de Nord (o poziţie deosebit de controversată pentru un potenţial viitor prim-ministru, pentru că Irlanda de Nord rămâne parte integrantă din Regatul Unit).
Unele dintre viziunile sale i-au creat probleme în trecut. Corbyn s-a referit la grupurile militante Hamas şi Hezbollah ca la „prieteni” (comentarii pe care le-a renegat între timp) şi a asemănat acţiunile Guvernului israelian cu cele ale naziştilor (comentarii pe care de asemenea le-a condamnat ulterior). El a cerut desfiinţarea NATO, numind alianţa internaţională un „Frankenstein militar”, şi s-a opus intervenţiei străine în Venezuela, Siria şi Ucraina, determinându-i pe criticii său să sugereze că a oferit susţinere regimurilor opresive de la Caracas, Damasc şi Moscova. Mai recent, Corbyn a primit critici din partea ambelor tabere ale Camerei Comunelor pentru reţinerea sa de a condamna Rusia în atacul cu neurotoxină din Salisbury, de anul trecut.
Deşi multe dintre punctele de vedere ale lui Corbyn sunt bine stabilite, mai puţin clare sunt viziunile sale asupra unora dintre cele mai mari probleme de politică externă cu care se va confrunta Marea Britanie, de la relaţia cu o Chină în ascensiune la echilibrarea legăturilor dintre SUA şi UE. Şi se pune problema cum propriile sale viziuni se vor traduce în probleme de politică externă, dacă Corbyn ar ajunge să conducă viitorul Guvern britanic.
Una dintre problemele spinoase ar fi apartenenţa la NATO. Chiar dacă Corbyn a remodelat Partidul Laburist, aparatul formaţiunii rămâne în mare parte fidel unor instituţii occidentale de apărare şi securitate. O alt subiect pentru care angajamentul partidului este de neclintit este susţinerea continuă pentru sistemul de arme nucleare Trident. Până acum, Corbyn a fost dispus să accepte aceste viziuni. Deşi şi-a exprimat susţinerea pentru eliminarea arsenalului nuclear al Regatului Unit şi s-a opus personal finanţării sistemului Trident, el a promis că va onora decizia partidului de a menţine programul, promisiune prezentă în manifestul electoral din 2017 al partidului.
Se încarcă comentariile...
