Dialogul suprarealist dintre Macron şi Putin cu patru zile înainte de începerea războiului din Ucraina. Nouă minute de discuţie, făcute publice

Dialogul suprarealist dintre Macron şi Putin cu patru zile înainte de începerea războiului din Ucraina. Nouă minute de discuţie, făcute publice

FOTO: EPA-EFE

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a sunat pe Vladimir Putin pe 20 februarie pentru a încerca să medieze conflictul dintre Rusia şi Ucraina. Deşi liderul de la Kremlin a părut să dea curs propunerilor lui Macron, inclusiv de a avea o întrevedere cu preşedintele Statelor Unite, peste patru zile trupele lui Putin au invadat Ucraina.

Un documentar realizat de jurnalistul Guy Lagache, intitulat „Un preşedinte, Europa şi războiul”, prezintă culisele diplomatice de la Elysée din ultimele şase luni, dar şi o conversaţie de nouă minute între preşedintele Emmanuel Macron şi Vladimir Putin cu numai patru zile înainte de începerea războiului din Ucraina, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Este duminică dimineaţa, 20 februarie. Preşedintele francez, care se deplasase cu câteva zile înainte la Moscova şi Kiev, l-a sunat pe liderul de la Kremlin pentru a încerca o mediere de ultimă oră astfel încât să fie evitată declanşarea unui război. Patru membri ai celulei diplomatice din Palatul Elysée urmăresc de la distanţă conversaţia telefonică dintre cei doi preşedinţi.

Emmanuel Macron pare ferm, ofensiv, categoric, chiar dur, arată sursa citată. Vladimir Putin nu cedează, devine iritat. Preşedintele francez este cel care iniţiază conversaţia, fără ocolişuri:

- Aş dori să îmi oferi mai întâi viziunea ta despre situaţie şi dacă se poate destul de direct, aşa cum facem amândoi, să-mi spui care îţi sunt intenţiile.

- Ce as putea să spun? Vezi şi singur ce se întâmplă, îi răspunde Vladimir Putin, referindu-se la acordurile de la Minsk care ar trebui să aducă pacea în estul Ucrainei. Preşedintele rus îl acuză pe Volodimir Zelenski că ar fi vrut să se doteze cu arme nucleare.

- Nu, baliverne, comentează Emmanuel Bonne, consilierul diplomatic al preşedintelui francez.

- De fapt, dragul nostru coleg, domnul Zelenski, nu face nimic (pentru a le pune în aplicare n.r.). Te minte, atacă Putin, potrivit traducerii documentarului.

Nu ceda provocărilor de niciun fel în orele şi zilele următoare.

Liderul de la Kremlin l-a acuzat apoi pe omologul său francez că vrea să „revizuiască acordurile” şi a cerut să fie luate în considerare propunerile de pace ale separatiştilor. În replică, Emmanuel Macron a transmis: „Nu ştiu unde a învăţat consilierul tău juridic. Eu doar mă uit la texte şi încerc să le aplic!”. Putin a replicat şi el, acuzând faptul că separatiştii nu sunt ascultaţi. „Nu ne interesează propunerile separatiştilor!”, a completat preşedintele francez, adăugând că acestea nu sunt prevăzute în acord.

Preşedintele Franţei a propus o întâlnire cu Putin şi Zelenski, precizând că „situaţia pe linia de contact este foarte tensionată”. „Chiar am făcut apel la calm ieri cu Zelenski. Îi voi spune din nou să-i calmeze pe toţi, să calmeze reţelele de socializare, să calmeze forţele armate ucrainene”, a promis liderul francez şi l-a invitat pe Vladimir Putin să facă acelaşi lucru cu forţele ruse. „Nu ceda provocărilor de niciun fel în orele şi zilele următoare”, a avertizat Macron. 

O întâlnire Biden - Putin care nu a mai avut loc

Emmanuel Macron a ajuns, în cele din urmă, la scopul apelului său, acela de a-l convingă pe Vladimir Putin să accepte o întâlnire cu preşedintele Joe Biden la Geneva, pentru a încerca o dezescaladare a situaţiei. Deşi nu a părut încântat de propunere, Putin a stabilit cu Macron un „acord de principiu”. 

- Păstrăm legătura în timp real. De îndată ce apare ceva, mă suni, i-a transmis pe finalul conversaţiei Emmanuel Macron.

- Mulţumesc, domnule preşedinte, a conchis Putin în franceză.

La scurt timp, Palatul Elysée a anunţat un viitor summit Biden-Putin, care nu a mai avut loc, pentru că patru zile mai târziu forţele ruse au invadat Ucraina. „Nu l-am convins, a invadat Ucraina”, a afirmat Emmanuel Macron în fata camerei lui Guy Lagache.

„M-am gândit că putem găsi prin (...) încredere, printr-o discuţie intelectuală, o cale cu Putin”, a declarat Emmanuel Macron pe 16 iunie, în trenul care îl ducea la Kiev, unde s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările