Ce se poate cumpăra cu 30 de euro

O ştire recentă ne informează că, la Berlin, se croieşte în taină planul unei armate europene pe model german. O ştire şi mai recentă ne spune că armata germană s-a retras din Norvegia spre cantină. Ordinele de la Minister erau stricte: niciun minut peste orele de program. În cătănia germană, săptămîna de lucru are fix 41 de ore. Zeiss und Zeit! Soldaţii germani au părăsit exerciţiile NATO după exact 41 de ore. Orele suplimentare sînt interzise.

Episodul a fost urmărit cu o spaimă vecină cu panica la Moscova: ce ne facem dacă nemţii nu nimeresc din prima cantina? Dar dacă trec la programul extins, de 42 de ore? De bine de rău, Uniunea Europeană a trecut testul. Problemele defensive ale continentului sînt rezolvate. Moscova e în gardă. Ne putem ocupa liniştiţi de politica externă.

De asta s-a învrednicit Comisia Europeană şi, din nou, senzaţia de mare putere a primat. Produsul final constă în două recomandări pe care Comisia şi le-a recomandat cu ajutorul Germaniei şi le recomandă, acum, că s-a luminat, Parlamentului European. În ce mă priveşte, nu voi vota aşa ceva nici dacă dna Merkel se oferă să îmi citească în turcă pasajele favorite din fraţii Grimm.

Prima recomandare spune că, de la sfîrşitul lui iunie, cetăţenii turci trebuie să intre în UE fără viză. A doua recomandare spune că statele membre UE care continuă să refuze cotele de migranţi sînt bune de plată. După calcule secrete şi neînchipuit de complexe, Comisia a ajuns la un tarif: 250.000 de euro pe cap de refugiat refuzat.

Să începem cu vestea bună pentru 75 de milioane de cetăţeni turci, başca toţi acei domni afiliaţi la ISIS care cumpără sau falsifică un paşaport turcesc. Recomandarea de liberă trecere e semnată vizibil cu majuscule gotice. Stilul e inconfundabil. Recunoaştem imediat acel politician german care s-a specializat în deschiderea de porţi, bariere şi graniţe. Acordul care mătură vizele e rezultatul navetei sîrguincioase susţinută de doamna Merkel pe direcţia Ankara. Acolo a aflat Cancelarul german că are onoarea de a conduce politica Europei cu arma la tîmplă.

Recep Erdogan, lider şi tartor turc, a avut întotdeauna darul de a pune problema în termeni simpli, pe înţelesul tuturor: ne daţi 3 miliarde, şi încă 3, după care ne scutiţi de vize. Dacă nu, vă umplem de refugiaţi! – zise Erdogan cu mîna pe robinetul care deschide conducta şi ceru să le mai aducă o baclava. Dna Merkel a servit şi a acceptat. Ce era să facă? În fond, după ce inviţi restul lumii în Europa, trebuie să găsească cineva, altcineva, o soluţie. Aici e primul mesaj devastator: Uniunea Europeană a demonstrat lumii întregi că nu e în stare să îşi aibă singură de grijă. În consecinţă, UE s-a pus la dispoziţia lui Erdogan.

După 40 de ani de tratative generale UE-Turcia, în care părţile abia reuşeau să încheie o frază pe an, negocierile au comutat pe viteza luminii.

Cu această ocazie, UE a reuşit să se lepede de propriile valori. Erdogan, noul partener-patron al Europei, e orice numai democrat nu. De acum înainte, orice stat membru UE, dar şi orice paşă sau satrap afro-asiatic au dreptul legal de a mustăci la pledoariile prodemocratice ale Europei. Şi dreptul să treacă la şantaj de mare precizie. Temutul stat Niger, de pildă, a comunicat săptămîna trecută că e dispus să pună frînă pe migranţi contra unei donaţii de 1 miliard de euro, poftiţi, vă rog, nişte numere de conturi prezidenţiale.

A! Dar Comisia Europeană e, cum o ştim, neîndurătoare. Comisia a pus în vedere Turciei că, înainte de a scăpa de vize, trebuie să îndeplinească nu mai puţin de 72 de condiţii dure, în special în ce priveşte garantarea drepturilor civile. Zis şi făcut! Negocierile merg ca obuzul prin caş. În fiecare zi, Turcia îndeplineşte încă un snop de condiţii, iar Comisia bifează la caiet. Parodia e desăvârşită. După 40 de ani de tratative generale UE-Turcia, în care părţile abia reuşeau să încheie o frază pe an, negocierile au comutat pe viteza luminii.

A doua recomandare a Comisiei îi pedepseşte pe repetenţi. Pe înapoiaţii care nu pricep ce e aia solidaritate europeană. E vorba de Estul feudal, rasist şi profitor. Cu o formulă de neuitat, Comisia dă dreptul acestor state „să îşi manifeste solidaritatea în alt fel”. Mai precis, plătind 250.000 de euro pentru fiecare migrant alocat şi refuzat.

În cazul României, socoteala spune că, deocamdată, ar fi de plătit cam 500 de milioane de euro. Prin urmare, cu mai puţin de 30 de euro de persoană, românii vor putea dovedi că sînt şi solidari, şi buni europeni, şi demni de graţiile dlui Juncker. Merită! Cu numai 30 de euro devii neamţ onorific şi, în plus, scapi de refugiaţii pe care Comisia Europeană spune că i-a oprit, deja, prin acordul care îi pupă papucii lui Erdogan.

La o adică, plata poate veni şi din alte surse. De pildă, dintr-o taxă specială de 100% pe profit, aplicată băncilor şi firmelor germane. Sau, mai util pentru planetă, o scutire de cash, în contul emisiei de carbon care rămîne pe loc, în absenţa a mii de refugiaţi. Sau o licitaţie pentru moscheea pe care Erdogan o vrea la Bucureşti. Preţ de pornire: 500 de milioane. Dacă scoatem mai mult, putem comanda un grup statuar înfăţişînd Europa cu ciubuc şi şalvari, la o tacla despre statul de drept cu Erdogan.

Nicio grijă! Mecansimul cotelor alocate Estului va continua să îşi doarmă somnul de veci. Nu se va întîmpla nimic. Ce e inaplicabil e inaplicabil. Şi atunci? De ce a trebuit Comisia să revină la un cal mort şi să îi comande nutreţ la preţul de 250.0000 de euro porţia?

Aici e perversitatea şi, tot aici, umilinţa. Comisia Europeană s-a făcut preş în faţa lui Erdogan, dar are datoria să pozeze în regină a demnităţii. De aici cele 72 de condiţii impuse înainte ca Turcia să poată exporta, fără viză, martiri în căutarea a 72 de fecioare. Dar asta nu era de ajuns. Din tablou lipsea inimitabilul behăit al ţapului ispăşitor. Comisia trebuia să spele onoarea dlui Juncker şi, după ce şi-a făcut principiile praf la Ankara, să strige că nu renunţă la principii. În faţa cui? A est-europenilor, desigur. Căci, în diviziunea europeană a muncii, esticii au un rol bine fixat: sînt plastilina recidivistă tocmai bună de modelat, remodelat, monitorizat şi reexaminat. Fără Estul înapoiat, răspunderea loveşte în faţă Comisia Europeană. Odată denunţat Estul, ciuma e la lucru şi Comisia se face, simultan, doctor, binefăcător şi pedagog sever. Iar asta înseamnă că – atenţie la cacofonie ! – Comisia e bună, morală şi progresistă.

În încheiere, rămîne aşa cum e onest, logic şi european: Cancelarul german umple Europa de musulmani, Uniunea nu face faţă propriului pocinog, Uniunea cumpără răgaz de la Stambul, Estul Europei e de vină şi plăteşte.