Cât de important este titlul de „doctor” în politică? Cazurile de plagiat în rândul oficialilor europeni ridică semne de întrebare

Cât de important este titlul de „doctor” în politică? Cazurile de plagiat în rândul oficialilor europeni ridică semne de întrebare

Ministrul german al Educaţiei şi Cercetării, Annette Schavan, a demisionat luna trecută, după ce s-a dovedit că şi-a plagiat teza de doctorat

La doi ani de la demisia unuia dintre cei mai apreciaţi politicieni germani din funcţia de ministru al Apărării, după ce s-a dovedit că şi-a plagiat teza de doctorat, cazuri similare continuă să-i coste funcţiile pe mulţi politicieni. Însă, în acelaşi timp, unii au reuşit să-şi menţină poziţiile, notează cotidianul american „The New York Times”, amintind şi situaţia premierului Victor Ponta şi a lui Ioan Mang, fost ministru al Educaţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lista politicienilor germani acuzaţi că şi-au plagiat tezele de doctorat continuă să crească, la aproape doi ani de la scandalul izbucnit pe această temă în jurul ministrului de atunci al Apărării, Karl Theodor zu Guttenberg, unul dintre cei mai apreciaţi politicieni nemţi din acea perioadă. 
 
De la demisia lui Guttenberg, în martie 2011, zeci de politicieni germani au renunţat la dreptul de a se numi „doctor”. Înmulţirea acestor cazuri a dus la o reexaminare a mediului academic, precum şi a „greutăţii” pe care o are un doctorat în societatea germană şi pe piaţa autohtonă a muncii, scriu jurnaliştii cotidianului american „The New York Times”.
 
Americanii îşi încep analiz publicată pe varianta online a ziarului amintind faptul că, deşi câţiva politicieni cu funcţii înalte - în frunte cu Guttenberg - şi-au pierdut portofoliile, mulţi au reuşit să-şi menţină poziţiile. Pe lângă cazurile din Germania, şi alte state europene au pierdut politicieni de top ca urmare a titlurilor academice discutabile. 
 
În aprilie 2012, preşedintele ungar Pal Schmitt a demisionat după ce au apărut controverse legate de lucrarea sa de doctorat. Universitatea Semmelweiss din Budapesta a decis că teza nu corespunde standardelor de etică ale instituţiei după ce s-a dovedit că aceasta conţine 16 pagini copiate dintr-o lucrare germană. 
 
Ioan Mang, un informatician, a fost forţat să demisioneze din funcţia de Ministru al Educaţiei din România, după ce a fost acuzat că a plagiat lucrări ştiinţifice. A demisionat în luna mai a anului trecut”, scriu jurnaliştii americani. 
 
Aceştia amintesc apoi şi de cazul doctoratului premierului Victor Ponta. Premierul României, Victor Ponta, a refuzat până acum să demisioneze, în ciuda acuzaţiilor că şi el şi-a plagiat teza de doctorat.”
 
În iunie 2012, Victor Ponta a fost acuzat că ar fi plagiat în mai bine de jumătate din teza sa de doctorat, susţinută în 2003 la Universitatea din Bucureşti, potrivit unui articol apărut în prestigioasa revistă „Nature“. Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, a precizat la vremea aceea că doar Ministerul Educaţiei poate decide să-i retragă titlul de doctor, întrucât Ponta este demnitar. 
 
Cazul a rămas pe masa ministrului Educaţiei, după ce Consiliul Naţional de Etică a stabilit că Ponta nu a plagiat, în timp ce specialiştii din alte două instituţii (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi Universitatea din Bucureşti) au susţinut contrariul.

Potrivit legilaţiei din România, universitatea care acordă diploma de doctor poate anula acest document, cu aprobarea Senatului universitar, daca se constataăca a fost obţinut fraudulos, cum ar fi prin plagiat. Titlul de doctor poate fi retras însă doar prin ordin de ministru, aşa cum a fost acordat, pe baza deciziei universitaţii de a acorda diploma de doctor.
 
Jurnaliştii aduc în discţie cazul europarlamentarului german Silvana Koch-Mehrin care, după ce a fost acuzată de plagiat şi i-a fost retras doctoratul, a dat în judecată Universitatea din Heidelberg, ale cărei cursuri de doctorat le-a urmat. Europarlamentarul şi-a argumentat cazul susţinând că universitatea a comis erori de procedură atunci când i-a retras titlul de doctor. 
 
Ea a pierdut această distincţie în iunie 2011, după ce s-a dovedit faptul că teza de la baza acestuia conţine „secţiuni substanţiale de plagiat”. Cu toate că aceasta rămâne membru al Parlamentului European, literele „Dr.” care stăteau înainte în faţa numelui ei lipsesc acum de pe site-ul personal şi din materialele de campanie, notează jurnaliştii americani
 
Însă, într-o decizie pronunţată la începutul acestei luni, un judecător din Karlsruhe a arătat că orice eroare de procedură din partea universităţii nu este relevantă pentru decizia de a-i retrage doctoratul Silvanei Koch-Mehrin. 
 
Procesul intentat de europarlamentar a venit la doar câteva săptămâni după ce Annette Schavan, ministrul Educaţiei din Germania, a demisionat în februarie, după ce Universitatea Heinrich Heine din Düsseldorf i-a retras doctoratul acordat în urmă cu 33 de ani. Schavan a devenit astfel al doilea membru al actualului cabinet al Angelei Merkel care demisionează după ce s-a dovedit că a plagiat. 
 
Potrivit jurnaliştilor americani, majoritatea cazurilor de plagiat au fost descoperite cu ajutorul platformei online VroniPlag Wiki, înfiinţată şi condusă de un grup restrâns de activişti. Aceştia mai degrabă semnalează potenţiale cazuri de plagiat către corpul academic al unei universităţi, după care instituţia demarează propria anchetă oficială. 
 
Activiştii, alături alţi profesori universitari, aduc în discuţie eforturile discutabile ale instituţiilor de învăţământ superior pentru a evita plagiatul. Potrivit lui Matthias Jaroch, purtător de cuvânt al Asociaţiei Profesorilor Universitari şi Lectorilor din Germania, aceste cazuri mediatizate au contribuit la încercările de a uniformiza regulile pentru o serie de universităţi „notoriu independente”.
 
„Universităţile germane se tem. Ştiu că ar trebui să facă ceva, dar nu ştiu ce anume”, declară pentru „The New York Times” Debora Weber-Wulff, profesor la Universitatea pentru Ştiinţe Aplicate din Berlin şi care este unul dintre activiştii din spatele VroniPlag Wiki
 
Potrivit acesteia, care este considerată un expert în ceea ce priveşte plagierea tezelor de doctorat, universităţile ar trebui ca, pe lângă implementarea de softuri care detectează pasajele copiate, să se asigure că doctoranzii învaţă cum să citeze corect şi cum să adauge note de subsol în lucrări academice. 
 
Din punctul acesteia de vedere, o altă problemă este că profesorii coordonatori de teze au prea mulţi doctoranţi pe care îi îndrumă, aşa că de multe ori nu pot verifica lucrările fiecăruia. 
 
Însă, pentru germani, cazurile de plagiat se leagă şi de importanţa titlului de „doctor” în societate. „Dimineaţa, atunci când merg la brutărie, acestor persoane li se spune Doctor”, explică doctorul Weber-Wulff. 
 
În decembrie 2011, un partid de opoziţie din Germania - Partidul Verde - a iniţiat un proiect de lege pentru înlăturarea titlurilor academice de pe paşapoarte şi actele de identitate. Iniţiativa nu a fost adoptată de parlamentul care este format, în proporţie de 18%, de persoane care au un doctorat, notează cotidianul american. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: