Câteva recomandări privind poziţia României pe problema imigranţilor

Uniunea Europeană încearcă să impună cote de imigranţi statelor membre cu scopul de a scădea presiunea de pe ţările mai bogate, atât de dorite. România nu se poate alinia la această poziţie, lucru enunţat public de actualul preşedinte al României.

Cu toate acestea ţara noastră trebuie să joace în mod diplomatic această problemă, iar refuzul nu trebuie să fie unul categoric, ci să ceară soluţii care în realitate să blocheze pe termen scurt sau mediu impunerea unor condiţii opuse intereselor declarate ale ţării noastre.

Devine evident pentru toată lumea că nu vorbim de refugiaţi, ci de imigranţi, deoarece aceştia nu mai speră şi nici nu doresc să se întoarcă în ţara lor natală. Cămăşile de firmă şi miile de euro confirmă acest lucru. Nu pleacă cei mai oropsiţi ci tocmai invers.

Apoi devine evident că Europa a deschis un traseu pentru aceşti imigranţi, unul spre centrul continentului. Migraţia controlată a cam început să devină necontrolată.

Este la fel de aşteptat ca grupările teroriste islamice să se folosească de această breşă de securitate pentru a introduce persoane cu potenţial terorist în spaţiul european. Nu este o migraţie impusă, nu este un război purtat pe ascuns, dar cu siguranţă grupările teroriste se vor folosi de această ocazie, cu atât mai mult cu cât dispun şi de sumele necesare.

România nu reprezintă o ţintă directă şi nici una potenţială. Asta deoarece cea mai mare parte a producţiei agricole româneşti se direcţionează către aceste state, iar probleme cu România pot duce la consecinţe grave.

România ar trebui în primul rând să stea şi să vadă care este poziţia celorlalte state. Dacă un număr semnificativ din ele se vor opune cotelor impuse atunci este cazul să nu manifestăm o poziţie intrasigentă. Dacă numărul celor care cer o cotă voluntară este mic atunci este cazul ca România să fie fermă în poziţie.

Apoi există o a doua modalitate de abordare: imigranţii nu vor România, ci statele mai puternice economic. În acest sens ele devin un stimul pentru aceste persoane şi nu ţara noastră, căreia i se impun consecinţele. Când sunt probleme ni se cere să fim solidari, când e vorba de problemele noastre nimeni nu se mai vrea a fi solidar. A se vedea accederea în spaţiul Schenghen, a se vedea deschiderea pieţii muncii pentru români cu întârziere faţă de deschiderea pieţelor de investiţii şi capital. România trebuie să îşi prezinte punctul de vedere: acum nu avem posibilitatea de a întreţine decât un număr limitat de imigranţi. Dacă se doreşte un număr mai mare de imigranţi atunci Uniunea Europeană să îşi asume un program special pentru acest lucru şi să se ceară fonduri pentru construirea de edificii la standarde civilizate de locuire precum şi sumele de bani necesare unei corecte şi rapide integrări... Astfel de costuri sunt greu de estimat şi să cerem timp. Când, cu ajutor european, vom reuşi să acoperim locurile necesare, deja vor trece ceva ani, iar liderii ţărilor centrale vor găsi deja o soluţie la această problemă.

Mai există a o treia posibilitate: nu se va putea impune imigranţilor să vină cu de-a forţa în România, ori ei nu vor vrea să vină aici, iar dacă vin forţaţi, vor încerca să plece. Astfel putem cere ca repartiţia să se facă în mod voluntar, adică ei să aleagă unde să meargă, căci nu putem impune oamenilor unde să se ducă. Imigranţii nu sunt animale pe care le mutăm de la un parc zoo la un altul, contrar propriei voinţe. Ar fi complet lipsit de demnitate să forţăm oamenii să se ducă spre anumite state şi să îi ţinem acolo ca într-o închisoare.

Apoi ministerul de Interne şi Serviciile de Informaţii trebuie să asigure verificări pertinente pentru fiecare persoană care va fi trimisă în România. Să îşi aroge dreptul de a refuza atunci când persoanele prezintă potenţial negativ pentru societate. Dacă nu există suficiente informaţii atunci să nu se accepte deloc acele persoane.  Nu contează aici timpul, cu cât întârzierile birocratice vor fi mai mari, cu atât mai bine. În numele statului de drept cereţi respectarea legilor.

Imigranţii ce provin din acele regiuni se ghetoizează, deloc nu se integrează. Experienţa românească a demonstrat că atunci când există acest fenomen apar şi problemele şi manifestaţiile xenofobe. Românii sunt drăguţi, dar cu limită. Nu putem risca acum probleme pentru generaţiile care vor să vină.