Ne-am fi aşteptat ca, odată cu trecerea la sistemul alegerii prin vot direct a şefului de stat, regimul politic din Republica Moldova să corespundă mai mult regimului semi-prezidenţial, în sensul de a oferi soluţii pentru funcţionarea firească în condiţii de coabitare. În realitate, niciodată coabitarea nu a fost posibilă. Preşedintele ales a avut parte de o majoritate favorabilă în Parlament sau, atunci când nu a avut o astfel de majoritate, ea a fost confecţionată prin schimbarea apartenenţei de la un partid la altul. Acesta este efectul faptului că în Republica Moldova avem de-a face cu partide politice slabe, structurate în jurul unui lider, partide care nu admit dizidenţe interne şi care dispar practic odată cu dispariţia liderului. PLDM este un bun exemplu în acest sens. PD a supravieţuit dispariţiei lui Vladimir Plahotniuc dar este cu siguranţă mult mai slăbit astăzi şi se află pe o pantă descendentă din punct de vedere al electoratului care îl susţine.

Principalele forţe politice din Republica Moldova cunosc faptul că o coabitare între un prim - ministru de o culoare politică şi un preşedinte de o altă culoare politică este imposibilă. Mecanismele de mediere în astfel de situaţii există doar teoretic. Acesta este motivul pentru care campania PAS la alegerile prezidenţiale s-a bazat foarte mult pe promisiunea organizării alegerilor anticipate. Nici nu a fost nevoie să se explice foarte mult electoratului de ce este nevoie de o nouă convocare la urne. Liantul creat între cele două tururi între Maia Sandu şi Ilan Şor s-a bazat în principal pe promisiunea alegerilor anticipate. Nici Şor nu a trebuit să explice foarte mult propriului electorat de ce este nevoie de organizarea unor astfel de alegeri.

Ulterior câştigării alegerilor prezidenţiale, a persistat o perioadă ideea că PSRM se opune în continuare alegerilor anticipate şi va încerca să rămână la putere, chiar şi cu un preşedinte ostil. Partidele care o susţin pe doamna Maia Sandu au introdus o moţiune de cenzură, existând convingerea fermă că aceasta nu va trece, din moment ce PSRM continuă să aibă majoritatea în Parlament. Spre surprinderea iniţiatorilor acestei moţiuni, chiar înainte ca ea să fie discutată în Parlament, pe data de 23 decembrie, Ion Chicu şi-a anunţat demisia. Nu a fost un gest singular, ci unul calculat, aprobat iniţial la nivelul PSRM. Dovada este că, imediat după acest anunţ, în care premierul Chicu a declarat că gestul lui este primul pas pentru organizarea alegerilor anticipate, speakerul Zinaida Greceanâi a anunţat că dezbaterea moţiunii nu va mai avea loc, tocmai pentru a crea condiţiile declanşării alegerilor anticipate. Toate acestea s-au întâmplat în condiţiile în care era foarte clar că moţiunea de cenzură nu va trece.

Ce s-a întâmplat între timp? Cum a fost convins Igor Dodon că alegerile anticipate nu reprezintă un act de sinucidere politică? Explicaţia cea mai la îndemână, ţinând cont de precedentele opţiuni ale lui Igor Dodon, este că opţiunea alegerilor anticipate a fost sugerată de Federaţia rusă. O explicaţie care nu poate fi acceptată, dat fiind faptul că delegaţia PSRM s-a deplasat la Moscova după acest anunţ şi nu anterior. Care ar fi fost interesul Federaţiei ruse de a pierde controlul, fie şi doar la nivelul unei părţi a executivului, în Republica Moldova, după experienţele neplăcute din acest an în Belarus şi - parţial - Armenia? Explicaţia pe care o avansăm ţine mai degrabă de un calcul politic pe care Igor Dodon l-a făcut. Declanşarea alegerilor anticipate nu este deloc uşoară, iar percepţia publică este că, de pe data de 23 decembrie, PSRM nu mai este la putere, iar singurul exponent al puterii este Maia Sandu.

În ce situaţie ne aflăm în prezent?

Art. 101 din Constituţia Republicii Moldova este formulat în felul următor:

(1)    Prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectînd atribuţiile ce le revin.

(2)    În cazul imposibilităţii Prim-ministrului de a-şi exercita atribuţiile sau în cazul decesului acestuia, Preşedintele Republicii Moldova va desemna un alt membru al Guvernului ca Prim-ministru interimar pînă la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor încetează, dacă Prim-ministrul îşi reia activitatea în Guvern.

(3)    În cazul demisiei Prim-ministrului, demisionează întregul Guvern.

Prima observaţie: odată cu demisia domnului Chicu, Republica Moldova nu mai are guvern, acesta fiind considerat demisionar. Constituţia Republicii Moldova nu este clară în situaţia în care primul - ministru demisionează. Alineatul 2 al art. 101 se referă doar la imposibilitatea exercitării funcţiei şi la deces, nu şi la demisie. Poate desemna doamna Maia Sandu un prim - ministru interimar din rândurile guvernului demisionar, prin aplicarea art. 101, alin. 2 sau poate demara procedura prevăzută la art. 98, alin. 1 potrivit căruia „După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru”?

Aceasta este situaţia în care se află în acest moment Preşedintele Republicii Moldova. Cea mai bună variantă pentru a ieşi din această capcană este folosirea consecutivă sau simultană a ambelor posibilităţi pe care le are la îndemână: desemnarea unui prim - ministru interimar din rândurile guvernului demisionar şi desemnarea unui candidat la funcţia de prim - ministru. Cea mai bună variantă, din punct de vedere al atingerii obiectivelor politice, ar fi folosirea simultană a celor două variante. Desigur, există şi varianta de a desemna doar un prim - ministru interimar şi la sfârşitul perioadei interimatului să nu fie desemnat niciun candidat pentru poziţia de prim - ministru. O asemenea opţiune ar trebui exclusă din start, deoarece există posibilitatea ca CCM să îl oblige pe Preşedintele Republicii Moldova să desemneze un candidat, interpretând foarte activ Constituţia, cum a făcut-o de nenumărate ori până acum.

Desigur, Maia Sandu şi partidele care o susţin ar fi preferat ca Ion Chicu să rămână prim - ministru pentru ca acesta să fie ţinta tuturor nemulţumirilor. Retragerea sa forţează intrarea noului Preşedinte în jocul politic, mult prea rapid după preluarea funcţiei. Ar fi fost mult mai comod a vorbi în continuare despre alegeri anticipate, în condiţiile în care guvernul PSRM s-ar fi confruntat cu multiple probleme. Orice prim - ministru va fi desemnat în acest moment, chiar şi înaintea votului din Parlament, va întări convingerea că la putere în Republica Moldova se află un singur personaj - Maia Sandu - care va deconta toate nemulţumirile.

Există şi varianta ca Maia Sandu să desemneze un prim - ministru interimar din rândurile guvernului Chicu, iar acesta să refuze. De fapt, este foarte posibil ca acesta să fi fost scenariul discutat în cadrul PSRM: refuzul explicit şi implicit de a mai fi asociat cu guvernarea, ceea ce înseamnă că orice membru al actualului cabinet demisionar va refuza poziţia de prim - ministru interimar. Aceasta ar explica şi preluarea integrală a discursului bazat pe alegeri anticipate în cadrul PSRM.

Maia Sandu va trebui să intre într-un joc politic riscant. Trebuie să desemneze un candidat pentru poziţia de prim - ministru care să nu obţină încrederea Parlamentului şi apoi un alt candidat (sau acelaşi) care să nu obţină încrederea Parlamentului. Art. 85, alin. 2 este clar în această privinţă: „Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”. Astfel, cel puţin un om politic sau un tehnocrat va trebui sacrificat pe altarul alegerilor anticipate, dacă nu cumva două astfel de persoane. Există însă garanţia că partidele politice, în afară de cele care o susţin pe doamna Maia Sandu, doresc cu adevărat alegeri anticipate, în condiţiile în care s-ar putea să nu se mai regăsească în noul Parlament? Teoretic, niciun partid politic nu se opune alegerilor anticipate. Practic însă pot exista numeroase rezerve neexprimate. Toate partidele din Parlament vor iniţia discuţii cu Maia Sandu pentru a continua procedura alegerilor anticipate, având la îndemână şi opţiunea de a opri.

Maia Sandu mai are la îndemână o posibilitate: să propună un prim - ministru foarte bine pregătit şi o echipă ministerială pro-europeană şi să îndemne la un vot favorabil în Parlament, renunţând la ideea alegerilor anticipate. Un joc politic riscant, deoarece este posibil ca votul să fie favorabil, după cum este posibil să fie defavorabil.

Preşedintele Republicii Moldova nu a luat încă o decizie în acest moment. Orice decizie implică riscuri dar poate fi şi varianta câştigătoare. În conturarea unei decizii, factorul extern va fi decisiv. În acest context, vizita lui Klaus Iohannis la Chişinău şi anunţul unui sprijin concret pentru Republica Moldova este mai mult decât binevenit, în condiţiile în care Federaţia rusă nu a reacţionat favorabil faţă de Republica Moldova până în prezent, după rezultatul alegerilor prezidenţiale. Vladimir Putin a promis vaccinul Sputnik pentru Belarus, nu şi pentru Republica Moldova. Dat fiind faptul că episodul alegerilor anticipate nu are un final previzibil, este foarte posibil ca gesturile de bunăvoinţă să vină şi de la Moscova în curând.

Niciodată până acum în cariera sa politică Maia Sandu nu a avut toate cărţile de joc în mână. Uneori a avut anumite cărţi de joc, alteori a avut altele. Viitorul său politic - şi al parcursului european al Republicii Moldova - este strâns legat de felul în care va ştii să le folosească în acest moment, fără ca adversarii săi să poată anticipa următoarele mişcări.