Cărţile de identitate ale olandezilor nu vor mai include menţiunea cu privire la sexul persoanei

Cărţile de identitate ale olandezilor nu vor mai include menţiunea cu privire la sexul persoanei

Foto arhivă

Menţiunea cu privire la sexul persoanei nu va mai exista, după câţiva ani, pe cărţile de identitate ale olandezilor, fiind o informaţie care nu este necesară, a precizat ministrul Educaţiei şi Culturii, Ingrid van Engelshoven, într-o scrisoare către parlamentul Olandei, relatează AFP.

Van Engelshoven a adăugat că menţiunea cu privire la sex nu va mai exista “începând din 2024/2025”.
 
Ministrul Educaţiei şi Culturii  a menţionat că îşi doreşte astfel limitarea acolo unde este posibil a prezentării de informaţii care nu sunt necesare cu privire la sex, chiar dacă aceste informaţii vor fi în continuare incluse în paşapoarte.
 
“Olanda nu va fi primul stat membru UE în care în cărţile de identitate este omis sexul. Cartea de identitate germană nu include această informaţie. Oamenii ar trebui să fie liberi să-şi creeze propria identitate şi să trăiască în libertate deplină şi în siguranţă”, a precizat ea.
 
Organizaţiile olandeze LGBTI s-au declarat încântate: “Este o veste excelentă pentru oamenii care au probleme zilnic din cauza acestor categorii de pe cartea de identitate. Şi este o veste bună pentru oricine crede că ceea ce ai în lenjeria intimă nu priveşte guvernul sau autorităţile”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: