„Carlos Şacalul“, din nou în instanţă: Fostul luptător contra imperialismului este judecat pentru un atentat cu grenadă din 1974

Teroristul venezuelean Ilici Ramirez Sanchez, alias „Carlos Şacalul“, este judecat începând de astăzi la Paris într-un nou caz, şi anume un atac cu grenadă comis acum 43 de ani într-un complex comercial din cartierul Saint-Germain (Paris) şi soldat cu 2 morţi şi 34 de răniţi.

În vârstă de 67 de ani, „Carlos Şacalul“ ispăşeşte deja două condamnări de detenţie pe viaţă pentru implicarea într-o serie de atacuri cu bombă soldate cu 11 morţi în 1982-1983 şi pentru uciderea a doi agenţi de poliţie francezi şi a unui informator libanez în 1975.

Ilici Ramirez Sanchez a fost cel mai căutat fugar din lume pe vremea Războiului Rece, când a orchestrat mai multe atacuri asupra unor ţinte occidentale de nivel înalt, între care şi o luare de ostatici soldată cu morţi în 1975 la sediul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) din Viena.

El a fost arestat în Sudan în 1994, iar de atunci se află în detenţie în Franţa.

„Carlos Şacalul“ va fi audiat timp de trei săptămâni la Paris în acest nou proces de către o instanţă special formată pentru acest atentat din 1974, cel mai vechi care îi este imputat de justiţia franceză şi ultimul pentru care este inculpat în Franţa.

La 15 septembrie 1974, două persoane au fost ucise şi alte 34 rănite în urma exploziei unei grenade aruncate în incinta fostei Drugstore Publicis, o galerie comercială din inima Parisului.

Audierile care încep astăzi ar putea reprezenta o nouă ocazie pentru teroristul venezuelean de a denunţa imperialismul şi a-şi justifica lupta din anii ’70-’80.

Născut la Caracas pe 12 octombrie 1949, „Carlos Şacalul“ este un produs pur al ambiţiei revoluţionare a tatălui său, un avocat care le-a impus celor trei fii ai săi, Ilici, Lenin şi Vladimir (numiţi în onoarea liderului Revoluţiei Bolşevice Ruse de la 1917) o educaţie strictă în spiritul marxismului.

„Nu există nicio îndoială, papa i-a inculcat lui Ilici necesitatea de a se alătura luptei internaţionale împotriva imperialismului“, a spus Vladimir, cel mai mic dintre fraţi.

„Carlos Şacalul“ a confirmat spusele fratelui său.

„Nu sunt un terorist, ci un combatant“, a recunoscut acest fost luptător pentru cauza palestiniană, convertit în prezent la „islamul revoluţionar“.

El spune că a omorât peste 80 de persoane, dar contestă orice implicare în atentatele din Franţa.

Prima dovadă de luptător împotriva imperialismului a arătat-o la 15 ani, pe când făcea parte din tinerii comunişti venezueleni. S-a înscris la studii la Londra, apoi a ajuns la Universitatea „Patrice Lumumba“ din Moscova. Acolo s-a întâlnit cu Georges Habache, reprezentantul local al Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPLP), care l-a invitat la o formare militară în Iordania.

Începând din septembrie 1970, luptă timp de mai multe luni alături de combatanţi ai rezistenţei palestiniene susţinuţi de Hussein al Iordaniei. Convinge în luptă şi câştigă încrederea lui Waddih Haddad, unul dintre cei mai radicali lideri ai FPLP.

Liderul palestinian îşi creează propria organizaţie şi îi încredinţează lui „Carlos Şacalul“ primele operaţiuni externe, şi anume atentate şi asasinate la Londra şi Paris. La 21 decembrie 1975, un comando condus de tânărul venezuelean ia ostatici miniştrii Petrolului din cadrul ţărilor OPEC reuniţi la Viena şi ucide trei persoane. Această acţiune zguduie lumea şi îl transformă pe „Carlos Şacalul“ într-un simbol mondial al terorismului. Însă duce şi la ruptura cu Haddad, care i-a reproşat camaradului său că nu a executat doi ostatici preferând să ia bani din răscumpărări.

Ilici Ramirez Sanchez îşi fondează atunci propriul grup, format din foşti membri ai extremei stânge germane, între care Magdalena Kopp.

„El seducea şi manipula cu excelenţă“, a dezvăluit într-o carte Magdalena Kopp, care i-a fost soţie şi i-a dăruit unica sa fiică, Elba-Rosa.

„Nu înţeleg nici astăzi cum am putut ceda unui astfel de macho. La acea vreme, el convingea fetele că erau a doua jumătate a revoluţiei“, spune fosta activistă germană.

Capătă porecla „Carlos Şacalul“ în 1979, se ascunde în diferite locuri, după care care se instalează la Damasc la începutul anilor ’80.

În 1982, organizează o serie de atentate în Franţa pentru a-şi elibera soţia şi unul dintre prieteni, Bruno Breguet, arestat la Paris.

„Eram soţia sa, proprietatea sa şi era o onoare pentru el să mă elibereze“, explică Magdalena Kopp.

După prăbuşirea Zidului Berlinului, în 1989, „teroristul mercenar“ devine prea previzibil şi pierde puţin câte puţin din susţinerea protectorilor săi. Lăsat din mâini de Siria în 1991, el a obţinut azil în Sudan unde, izolat, a fost în cele din urmă arestat şi dus în Franţa.Noul proces va avea ca miză o clarificare istorică şi să răspundă aşteptărilor victimelor. În timpul procesului, preşedintele François Sottet şi cei şase asesori urmează să audieze 17 martori şi doi experţi în acest dosar care însumează 14 tone de documente de procedură. „Carlos Şacalul“ riscă o nouă condamnare la închisoare pe viaţă.

RĂNI NICIODATĂ ÎNCHISE

„În sfârşit un proces! Victimele aşteaptă de atât de mult timp să fie declarat vinovat şi condamnat. Rănile lor nu s-au închis niciodată“, a salutat avocatul Georges Holleaux, reprezentantul a 18 dintre victime, inclusiv al văduvelor a doi dintre bărbaţii ucişi în atentat.

În total, 27 de vctime de la Drugstore s-au constituit în părţi civile, alături de trei organizaţii - Asociaţia Franceză a Victimelor Terorismului (AfVT), Asociaţia familiilor din atentatul de la DC10 şi Federaţia Naţională a Victimelor Atentatelor şi Accidentelor Colective (FENVAC).

„Care este interesul să se organizeze acest proces după atât de mult timp de la fapte? Este extravagant“, a denunţat la rândul ei Isabelle Coutant-Peyre, avocata lui „Carlos Şacalul“, cu care s-a căsătorit religios în 2001, amintind că acesta respinge acuzaţiile care i se aduc.

Organizarea procesului a fost contestată de apărare, care invocă prescrierea faptelor. Însă, la finalul unei bătălii procedurale, justiţia i-a respins argumentele, apreciind că această prescriere a fost întreruptă de acte de procedură săvârşite în alte dosare „Carlos“, iar faptele se înscriu „în perspectiva unui angajament terorist“.

Într-un interviu publicat în 1979 în revista Al Watan Al-Arabi, „Carlos Şacalul“ a recunoscut că a aruncat grenada. Însă el a contestat, în timpul instrucţiei, că a dat acest interviu.

Potrivit acuzării, atentatul se înscria în contextul unei luări de ostatici la Ambasada Franţei de la Haga. Un comando aparţinând Armatei Roşii Japoneze (ARJ), provenind din FPLP, în care „Carlos Şacalul“ era membru al aripii „operaţiuni speciale“, cerea eliberarea unuia dintre membrii săi, reţinut pe aeroportul din Orly cu două luni mai înainte.

Venezueleanul ar fi luat iniţiativa de a arunca grenada pentru a obliga Guvernul francez să dea curs revendicărilor. El şi-a atins scopul, iar deţinutul japonez a fost eliberat şi apoi a ajuns la Aden, în Yemen, împreună cu alţi membri ai comandoului de la Haga.

Acuzarea se bazează totodată pe mărturii ale unor foşti camarazi de drum ai lui Carlos.

Anchetatorii au reconstituit, astfel, circuitul grenadei folosite în atentat, şi care provenea din acelaşi lot - furat în 1972 dintr-o tabără militară americană - cu cele folosite de către cei care luaseră ostatici la Haga sau cea descoperită la Paris la amanta lui „Carlos Şacalul“.