Cele mai interesante statistici legate de naşterile regale din Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii Casei Regale a Marii Britanii, aflaţi la balconul Palatului Buckingham. FOTO: The Mirror
Membrii Casei Regale a Marii Britanii, aflaţi la balconul Palatului Buckingham. FOTO: The Mirror

Prinţul William şi soţia lui, Catherine Middleton, aşteaptă din moment în moment naşterea primului lor copil. Ducesa de Cambridge este, de luni dimineaţă, internată în spital şi se află în prima etapă de travaliu. În aşteptarea marelui eveniment, jurnaliştii CNN prezintă cele mai interesante numere, statistici şi informaţiile despre naşterile bebeluşilor regali din Marea Britanie.

4 – numărul de nume pe care îl au Prinţul Charles şi cei doi fii ai lui. Numele întreg al lui Charles este Charles Philip Arthur George Windsor; numele complet al Prinţului William este William Arthur Philip Louis Windsor, iar numele celui de-al doilea băiat al său Henry Charles Albert David Windsor.

Bebeluşul regal va avea, cel mai probabil, multe nume, dar va purta cu siguranţă titlul de prinţ sau prinţesă de Cambridge.

200 la 1 - şansele ca William şi Catherine să-şi numească nou-născutul Adele, în cazul în care va fi fetiţă, sau Barack, dacă se va dovedi a fi băiat, potrivit site-ului de pariuri Ladbrokes.com.

723.913 – numărul total de nou-născuţii vii din Marea Britanie şi Ţara Galilor, înregistraţi în 2011, fiind cea mai recentă informaţie pusă la dispoziţie de Biroul Naţional de Statistică din Marea Britanie.

50% - şanse ca bebeluşul regal să fie o fetiţă, potrivit unui studiu în care cercetătorii au evaluat mai multe femei însărcinate din Washington, şi care au suferit de senzaţii acute de greaţă. Catherine Middleton a fost internată timp de trei zile la începutul sarcinii ei, în decembrie, din cauza simptomelor puternice ale hyperemesis gravidarum.

2.013 – numărul de monede bătute de Monetăria Regală, care vor fi dăruite părinţilor ai căror copii se vor naşte în aceeaşi zi cu bebeluşul regal.

31 – vârsta Prinţului William atunci când se va naşte primul lui copil. Al doilea pe linia de moştenire a coroanei britanice, William, a împlinit 31 de ani pe 21 iunie.

31 – vârsta lui Catherine aduci când va aduce pe lume bebeluşul mult aşteptat de casa regală şi de întreaga lume. Aniversarea ducesei de Cambridge a fost pe 9 ianuarie, fiind cu aproape şase luni mai în vârstă decât soţul ei.

29,7 – vârsta medie a mamelor din Anglia şi Ţara Galilor care au născut în 2011.

2 săptămâni – perioada în care Prinţul William va fi în concediu de paternitate. Acesta este un termen standard pentru angajaţii Forţelor Aeriene Regale.

3 kilograme şi 203 de grame – greutatea la naştere a prinţului William

103 – numărul de ani care a trecut de la naşterile unui bebeluş regal până la cea a unui monarh în funcţie. Prinţul Andrew, cel de-al treilea copil al Reginei Elisabeta a II-a, a fost născut pe 19 februrie 1960. Cel din urmă copil al Reginei Victoria, Beatrice, s-a născut în 1857.

3 din 4 – numărul de copii ai Reginei Elisabeta şi ai Prinţului Philip care s-au născut la Palatul Buckigham. Charles, Andrew şi Edward s-au născut la reşedinţa familiei regale, în timp ce sora lor Anne a fost adusă pe lume la Casa Clarence din Londra în 1950.

8 – numărul nepoţilor Reginei Elisabeta aII-a.

8-8-88 – cifrele naşterii Prinţesei Beatrice, cea mai mare fiică a Prinţului Andrew (8 august 1988).

4 – numărul de strănepoţi pe care îi va avea în curând regina Marii Britanii. Nepotul ei Peter Phillips şi soţia lui Atumn au doi copii: Savannah (2010) şi Isla (2012).

Nepoata ei Zara Tindall şi soţul ei Mike au anunţat recent că vor avea un copil, fiind aşteptat totodată şi bebeşuşul lui William şi Catherine.

 


Citeşte mai multe despre naşterea „bebeluşului regal”:

„Bebeluşul regal“, învins pe reţelele sociale de Spice Girls şi de Papa Francisc

Evenimentul planetar al serii trecute a fost naşterea bebeluşui regal şi moştenitorul tronului din Marea Britanie. Evenimentul a fost acoperit pe Twitter şi pe Facebook, dar nu a fost atât de popular pe cât noul Papă şi alegerea lui Obama.

FOTO Prinţul William, despre naşterea „bebeluşului regal“: „Nici nu putem fi mai fericiţi“

La scurt timp după naşterea „bebluşului regal“, marţi după amiază, prinţul William a declarat că familia este extrem de fericită.

FOTO Membrii familiei regale, încântaţi că ducesa a născut un băiat

Kate Middleton a dat naştere, luni după amiază, unui băieţel perfect sănătos, care cantăreşte În jur de 3.800 kilograme. Prinţul William i-a fost alături soţiei în tot acest timp. Nasterea urma sa fie anunţată printr-un discurs susşinut în faţa palatului Buckingham, însă cuplul regal a decis să amâne anunţul public, pentru a petrece timp împreună cu nou-născutul, potrivit unor surse apropiate.

Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a născut. „Bebeluşul regal” este urmaşul lui Vlad Ţepeş

După săptămâni în care lumea întreagă a aşteptat cu sufletul la gură fericitul eveniment, luni seară s-a anunţat naşterea primului copil al ducelui şi ducesei de Cambridge, al treilea în linia de descendenţă la tronul britanic şi, potrivit genealogilor francezi, urmaş al lui Vlad Ţepeş.

Copilăria şi educaţia în cadrul familiilor regale engleze

În trecut, copiii familiilor regale britanice, care erau crescuţi aproape în exclusivitate de guvernante, nu se întâlneau niciodată cu oameni simpli şi ăşi petreceau timpul studiind istorie, latină sau greacă. Recent, părinţii regali au încercat să îşi facă odraslele să se simtă mai „normale“, permitându-le să intre în contact cu persoane ale căror vieţi sunt mai puţin fericite.

EDITORIAL Mihaela Codreanu, jurnalist român la Londra: Şi ce dacă vine bebeluşul regal?

Regina vrea să plece în vacanţă, englezii îşi dau cu părerea despre soarta viitorului rege, în timp ce se luptă cu canicula, presa s-a săturat să stea pe lângă poarta spitalului, iar Kate ar fi probabil în stare să îi strângă de gât pe toţi (nu i-o fi nici ei uşor pe căldura asta).

Cum este anunţată naşterea unui „bebeluş regal”, potrivit tradiţiei din Marea Britanie

Anunţul viitorului moştenitor al Marii Britanii este o adevărată provocare pentru familia regală. Ce tradiţii va mai respecta Casa Regală, în condiţiile în care vestea naşterii poate fi răspândită în jurul lumii în doar câteva momente?

INFOGRAFIE Entuziasm general în aşteptarea bebeluşului regal. Care sunt cele mai vehiculate nume pentru moştenitorul tronului britanic

Pe măsură ce se apropie sorocul ducesei de Cambridge, Kate Middleton, presa din arhipelagul britanic şi din toată lumea aşteaptă răbdătoare în corturi, în faţa spitalului St. Mary din vestul Londrei, unde a venit pe lume şi prinţul William.

FOTO VIDEO Naşterea „bebeluşului regal”: Kate Middleton a fost internată luni în spital şi a intrat în travaliu

Palatul Kensington a anunţat luni dimineaţă că ducesa de Cambridge, Catherine Middleton, a fost internată în spital şi se află în prima etapă de travaliu, un moment aşteptat deopotrivă de casa regală a Marii Britanii, şi de jurnaliştii care se află de două săptămâni în faţa spitalului Saint Mary din Londra şi de lumea întreagă.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite