INFOGRAFIE Caracatiţa Plahotniuc. Radiografia afacerilor şi averii unuia dintre principalii oligarhi de peste Prut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Plahotniuc, votând la alegerile din noiembrie 2014. FOTO Facebook
Vlad Plahotniuc, votând la alegerile din noiembrie 2014. FOTO Facebook

Vlad Plahotniuc este unul dintre cei mai puternici oameni din Moldova, cu o avere estimată la două miliarde de dolari. Printre domeniile de interes se numără mass-media, afaceri cu petrol şi bănci. I se spune Al Capone de Grozeşti sau Cardinalul din Umbră. Spre deosebire de celebrul gangster din Chicago, Plahotniuc însă pare să aibă la degetul mic instituţiile anticorupţie de peste Prut.

Activităţile mascate sau la vedere ale lui Vladimir Plahotniuc îl incadrează perfect în sintagma oligarhului modern: misterioase companii off-shore, duble identităţi, control media, cumetrii cu cei mai puternici oameni din stat, filaje în străinătate, atacuri raider, procese de şantaj şi ameninţări.

Pentru a înţelege cine este Plahotniuc în Moldova şi în spaţiul rusofon, gândiţi-vă că, în martie, când se ducea spre Vladimir Putin, preşedintele Kîrgîzstanului a avut o escală de patru ore în Republica Moldova. A refuzat să folosească acest timp pentru a se întâlni cu omologul său, Nicolae Timofti, alegând în schimb să se vadă cu Plahotniuc. Potrivit Rise Moldova, escala n-a fost deloc întâmplătoare, ci preşedintele kârgâz a mers special la Chişinău pentru a se întâlni cu Plahotniuc.

Mai mult, avionul pe care l-a folosit preşedintele kârgâz pentru a merge la Vladimir Putin - cu escală la Vladimir Plahotniuc - aparţine unei companii atribuită oligarhului moldovean. Acelaşi avion a fost folosit, câteva zile mai târziu, de omul de afaceri Ilan Shor pentru a fugi din Moldova. 

Caracatiţa Plahotniuc   

Plahotniuc: omul de afaceri, politicianul şi oligarhul

Povestea pe care o spune Vladimir Plahotniuc despre el are, însă, puţine în comun cu imaginea de oligarh. El depune acum mari eforturi pentru a se promova drept filantrop şi abia apoi om de afaceri şi politician. De fapt, relaţia pe care omul de afaceri Plahotniuc o are cu politicianul Plahotniuc este de iubire şi ură: când anunţă că iese din toate afacerile pentru a se dedica politicii şi a aduce mult-râvnita schimbare în Republica Moldova, când declară că „trăieşte pentru afaceri”.

vladimir plahotniuc foto facebook

Vladimir Plahotniuc depune acum mari eforturi pentru a se promova drept filantrop şi abia apoi om de afaceri şi politician. FOTO Facebook

Paradoxal, când interesul o cere, intră în scenă oligarhul Plahotniuc, care nu depune niciun efort pentru a se ascunde. Deşi a dat numeroase interviuri în care povesteşte despre hotelurile sale, despre avionul privat şi alte afaceri bănoase, Plahotniuc nu a trecut niciodată niciuna dintre aceste afaceri în declaraţiile de avere şi venituri pe care a fost obligat să le depună, an de an, cât timp a fost membru al Parlamentului de la Chişinău. Comisia Naţională de Integritate (CNI), singurul organ din Republica Moldova abilitat să verifice aceste discrepanţe majore între ceea ce spune Plahotniuc şi ceea ce scrie el în acte, este „alintată” în presa de peste Prut „bâta lui Plahotniuc”.

În urmă cu patru ani, echipa „Adevărul Moldova” a devzăluit că Vladimir Plahotniuc, pe atunci prim-vicepreşedinte al Parlamentului, are dublă identitate, având cetăţenie română pe numele Vlad Ulinici – legislaţiile din Republica Moldova şi din România interzic cetăţenilor să aibă două nume, chiar şi în cazul în care au mai multe cetăţenii. După dezvăluiri, Plahotniuc a declarat că a cerut autorităţilor române să-i schimbe numele în actele româneşti pentru a fi la fel cu numele din Republica Moldova. 

Imperiul lui Plahotniuc este unul ramificat, despre care presa din Republica Moldova şi cea din România au scris sute de articole. Vă prezentăm o radiografie a afacerilor controlate de Vladimir Plahotniuc, direct sau indirect. Asumate sau doar atribuite lui de către presă.

Inginer în Tehnologia Industriei Alimentare, director al Petrom

Plahotniuc are diplomă de inginer în Tehnologia Industriei Alimentare, obţinută în 1991 de la Universitatea Tehnică din Moldova. Primul său loc de muncă n-a avut însă nimic de-a face cu acest domeniu. Din 1991 până în 1993, el a fost „specialist” în cadrul Centrului pentru Prevenirea şi Reabilitarea (UTM) Victimelor Minore, afliliat Primăriei Chişinău. Au urmat câţiva ani în care a profesat ca economist, după care a fondat mai multe companii, inclusiv un parteneriat moldo-american.

image

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, vizitând unul dintre proiectele caritabile înfiinţate de Plahotniuc, cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare din noiembrie 2014. FOTO Facebook

Primul job important al lui Vladimir Plahotniuc a venit în 2001: director comercial al grupului Petrom Moldova. Un an mai târziu, Plahotniuc şi-a obţinut şi masteratul în Business şi Administrare, tot de la UTM. A devenit ulterior director general al Petrom Moldova, „ocupându-se cu importul şi distribuţia petrolului”, după cum arată CV-ul oficial al politicianului.

A ocupat această funcţie până în 2010, când a renunţat la ea în favoarea politicii. În 2005 a devenit şi vice-preşedinte al Consiliului de Administrare a Băncii Centrale Victoriabank, una dintre cele mai mari bănci din Moldova, pe care a început s-o conducă în 2006, din funcţia de preşedinte. Şi la această funcţie a renunţat tot de dragul politicii, în ianuarie 2011. Între timp, în 2006 şi-a obţinut şi a doua licenţă, în Drept, de la Universitatea de Studii Europene din Moldova.

Averea din acte

 În acte, politicianul nu este miliardar. Singurele proprietăţi pe care le-a menţionat în declaraţia de avere pe 2014 sunt un apartament de 243 de metri pătraţi, situat în centrul Chişinăului, două garaje şi trei automobile Mercedes. Totodată, Plahotniuc susţine în declaraţie că este implicat într-o singură companie – Prime Management SRL –, pe care o deţine în totalitate şi care i-a adus venituri în valoare de 34 de milioane de lei moldoveneşti (peste 7,8 milioane de euro).

Societatea Prime Management a fost înfiinţată în septembrie 2010, cu doar două luni înainte ca Plahotniuc să devină, peste noapte, cap de listă al Partidului Democrat din Moldova (PDM) pentru alegerile legislative. În aceeaşi perioadă, notează „Ziarul Naţional” din Republica Moldova, care a publicat numeroase anchete despre Plahotniuc, majoritatea afacerilor controlate de Plahotniuc şi-au schimbat proprietarii. Hotelurile, posturile de televiziune, agenţiile de publicate controlate până atunci de Plahotniuc au fost preluate de un holding administrat de un off-shore olandez, continuă „Ziarul Naţional”.

Averea ascunsă

Prime Management SRL este şi puntea între banii pe care Plahotniuc îi ţine la avere şi afacerile ascunse cu mai mult sau mai puţin efort. Sediul declarat al Prime Management coincide cu sediu fundaţiei filantropice „Edelweiss” şi cu sediul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Moldova – ambele organizaţii înfiinţate şi asumate de Plahotniuc. Aceste trei sedii au adresa în Chişinău, pe Bulevadrul Dimitre Cantemir 1/1. Aici se înalţă o impunătoare clădire de birouri, arată „Ziarul de Gardă”, publicaţie specializată în investigaţii din Moldova. În acte, aceast bloc cu o suprafaţă de 5.200 de metri pătraţi aparţine firmei Finpar Invest, fondată de sora lui Plahotniuc şi administrată în prezent de unul dintre oamenii de încredere de-ai lui Plahotniuc, Ghenadie Sajin, care administrează mai multe dintre afacerile politicianului. Sajin este cumnatul fostului procuror general, Valeriu Zubco.

Coincidenţă sau nu, la parterul acestui imobil din Bulevardul Cantemir este o filială Victoriabank, precum şi biroul Petrom Moldova, cele două mari companii conduse de Plahotniuc până în 2010-2011.

vladimir plahotniuc foto facebook

Vladimir Plahotniuc a adus-o pe „zâna” Andreea Marin pentru a prezenta gala „Surprinde” a fundaţiei caritabile Edelweiss, înfiinţată de el. FOTO Facebook

Mai mult, tot la această adresă şi-au declarat, în trecut, sediile şi compania Finpar Invest, Casa Media (publicitate), Telefe M International (audiovizual - televiziuni şi radio), Media Production (media) – toate aceste firme au legături sau sunt controlate de Plahotniuc.

În aceeaşi clădire de birouri din Bulevardul Cantemir au sediile şi alte două firme, deţinute de un coleg de partid de-ai lui Plahotniuc, arată „Ziarul de Gardă”. Tot jurnaliştii moldoveni au descoperit că acolo are sediul şi firma Novensys Corporation SRL, înfiinţată de o societate cu acelaşi nume din România. Această firmă îi aparţine lui Ştefan Mărginean, fost colonel în Securitate şi proprietar al grupului Metanef, a arătat o anchetă Sursa Zilei. 

Finpar Invest îl leagă pe Plahotniuc şi de celelalte afaceri uriaşe care-i sunt atribuite, pe care când le neagă, când şi le asumă. Societatea deţine terenul pe care a fost construit cel mai luxos hotel din Chişinău, Nobil, situat chiar în centrul capitalei Moldovei. Grupul de afaceri pe care îl coordonez este implicat în managementul mai multor posturi de televiziune şi radio, acţionând şi pe piaţa agenţiilor de publicitate. În ceea ce priveşte Hotelul Nobil, este una dintre investiţiile cu care mă mândresc”, a declarat Plahotniuc în 2010, într-un interviu acordat ziarului „Timpul” din Moldova.

Off-shore-ul olandez

De când a intrat în politică, în 2010, afacerile lui Plahotniuc au trecut, rând pe rând, în proprietatea holdingului olandez OTIV Prime Holding B.V. Numele, a scris presa, reprezintă iniţialele celor patru membri ai familiei Plahotniuc: Oxana (soţia), Timofei (fiu), Inochentie (fiu) şi Vladimir. În perioada octombrie 2010 – februarie 2012, unicul acţionar al OTIV Prime Holding B.V. a fost off-shore-ul cipriot Finpar Victoria Limited, care i-a aparţinut lui Plahotniuc, arăta, în 2013, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, o platformă de jurnalism de investigaţie, care primeşte finanţări şi granturi de la mai multe organizaţii străine.

O altă legătură între Plahotniuc şi OTIV Prime Holding B.V. a fost stabilită chiar de justiţia olandeză care, la sfârşitul anului trecut, a pus sechestru pe bunuri în valoare de 70 de milioane de euro ale acestui trust. Decizia a venit într-un proces în care fraţii Victor şi Viorel Ţopa îl acuză pe Plahotniuc că le-a preluat abuziv, printr-o serie de atacuri raider, pachetele de acţiuni pe care le deţineau în cadrul Victoriabank, Banca de Economii şi ASITO. În prezent, fraţii Ţopa sunt fugiţi în Germania, după ce Victor a fost condamnat la 10 ani de închisoare într-un dosar de şantaj, despre care susţine că i-a fost înscenat de Plahotniuc.

vladimir plahotniuc foto facebook

Vladimir Plahotniuc, alături de soţia Oxana şi fiii Timofei (18 ani) şi Inochentie (11 ani) . Iniţialele celor patru ar forma numele off-shore-ului olandez OTIV Prime Holding B.V., care a preluat multe dintre afacerile lui Plahotniuc după ce acesta a intrat în politică FOTO Facebook

În dosarul în care s-a dispus sechestrul asupra OTIV Prime Holding B.V. ar fi implicaţi şi Marian Lupu, preşedintele PDM, şi Andrian Candu, preşedintele Parlamentului de la Chişinău şi fin al lui Plahotniuc, susţine trustul de presă Jurnal Trust Media din Moldova, deţinut de fraţii Ţopa. Andrian Candu ar fi semnat contractul privind transferul de proprietate în numele firmei OTIV Prime Holding B.V., în baza unei procuri. Sursa citată susţine că Marian Lupu ar fi asigurat girul politic al tranzacţiei.

Lupu, la rândul său fost preşedinte al parlamentului moldovean, a ameninţat că va acţiona trustul în judecată, catalogând informaţiile drept „minciuni”.

Holdingul OTIV Prime Holding B.V. include acum alte cinci companii - OTIV Prime Services B.V., OTIV Prime Media,  OTIV Prime Hospitality B.V., OTIV Prime Financial B.V. şi OTIV Prime Real Estate B.V.

În Moldova, prima dintre companiile de sub umbrela holdingului olandez – OTIV Prime Services B.V. apare ca societate fondatoare a patru firme: Top Galeria (expoziţii), Axa Broker, Argus-Teh (montare a sistemelor automate de semnalizare şi stingere a incendiilor) şi Argus-S (servicii de pază şi protecţie).

Argus-S este firma care-i asigură cei patru bodyguarzi care-l însoţesc pretutindeni pe Plahotniuc şi care lucrează pentru celalalte companii controlate de Plahotniuc, arată „Ziarul Naţional”. Anul trecut, firma de pază a devenit obictul unei anchete a Procuraturii Generale din Moldova, fiind suspectată de contrabandă, crearea sau conducerea unei grupări criminale, precum şi încălcarea dreptului la viaţă privată. Firma ar fi ajuns chiar şi în vizorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (echivalentul din Moldova al SRI) pentru că ar fi organizat operaţiuni de filaj ilegale, precum şi că a interceptat convorbirile telefonice ale unor demnitari. Directorul firmei Argus-S este finul lui Plahotniuc, Dorin Damir. Administratorul societăţii este Valentin Mejinschi, fost ministru de Interne al Republicii Moldova şi fost director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţie, instituţie devenită între timp Centrul Naţional Anticorupţie (echivalentul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România).

Imperiul de presă

vladimir plahotniuc foto facebook

Artiştii ruşi Filip Kirkorov, Laima Vaikule, Nicolai Baskov, Maxim Galkin şi Andrei Malahov au fost aduşi de Plahotniuc în Moldova cu câteva zile înainte de alegerile din noiembrie 2014 pentru a susţine „un mare concert oferit cetăţenilor de către PDM”. FOTO Facebook

O altă companie din holdingul olandez, OTIV Prime Media B.V., figurează în registrele Camerei Înregistrării de Stat (echivalentul Registrului Comerţului de la noi) drept fondatoare mai multor dintre companiile care administrează trustul media controlat de Plahotniuc, arată „Ziarul Naţional”. Astfel, OTIV Prime Media B.V. a înfiinţat în Moldova firma Media Production SRL (fondatorul postului TV Canal 3, dar şi al mai multor emisiuni difuzate la „Prime TV”), Telefe M International SRL (fondatorul postului TV 2 Plus), Prime TV SRL (proprietarul posturilor Prime TV şi Prime FM), 24h SRL (fondatorul portalului de ştiri 24h.md).

OTIV Prime Media B.V. este totodată şi fondatoarea agenţiilor de publicitate Angel-S (acelaşi nume l-a avut şi compania moldo-americană înfiinţată de Plahotniuc în anii 90) şi Casa Media, deţinătoarea drepturilor exclusive de vânzare a publicităţii de la posturile Prime TV, 2 Plus, Canal 3, Publika TV.

Hotelurile

Cea de-a treia firmă din holdingul olandez se ocupă de hotelurile cu care s-a lăudat Plahotniuc. OTIV Prime Hospitality B.V. este fondatoarea firmelor Codru Hospitality (care deţine hotelul Codru, de patru stele, din centrul Chişinăului), şi Nobil-Club – care deţine hotelul Nobil, ridicat pe terenul care aparţie firmei înfiinţate de sora lui Plahotniuc. Între timp, hotelul Codru – a cărui privatizare este considerată una dintre cele mai păguboase din Moldova – a trecut în proprietatea Finpar Invest.

Tot această ramură a off-shore-ului olandez se ocupă şi de clubul Drive, despre care Plahotniuc a recunoscut că-i aparţine.

A patra companie din cadrul holdingului olandez se ocupă de afacerile din sectorul financiar-bancar. OTIV Prime Financial B.V. (redenumită în 2013 Generashon Financial B.V.) deţine acum pachetul de 26,75% de acţiuni în cadrul Victoriabank pe care îl deţinea anterior Plahotniuc.

A cincea şi ultima ramură a holdingului olandez este OTIV Prime Real Estate B.V.. În Moldova, ea deţine acum Finpar Invest (firma care deţine blocul din Bulvardul Cantemir, fondată iniţial de sora lui Plahotniuc), societatea care i-a adus cele mai mari bătăi de cap lui Plahotniuc.

În primul rând, de Finpar Invest se leagă un uriaş scandal privind privatizarea insulelor de pe lacul din Parcul La Izvor din sectorul Buiucani al Chişinăului. Privatizarea acestora a fost catalogată drept „abuzivă” de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, care a demarat mai multe procese în instanţă pentru a încerca să păstreze insulele în proprietatea Primăriei. Până la urmă, Primăria a fost obligată să cedeze proprietăţile către Finpar Invest.

Blocul familiei Plahotniuc

Firma Finpar Invest este legată şi de o altă afacere ascunsă a fostului prim-vicepreşedinte al Parlamentului de la Chişinău. Finpar deţine trei locuinţe într-un bloc din capitala Moldovei în care, rând pe rând, s-a mutat aproape întreaga familie Plahotniuc. Mai exact, a scos la iveală o investigaţie realizată în 2013 de Centrul de Investigaţii Jurnalistice din Moldova, în blocul de pe strada Bulgară, Vladimir Plahotniuc şi soţia sa deţin două apartamente, cu o suprafaţă totală de peste 1.250 de metri pătraţi. Demnitarul mai avea în posesie patru garaje şi un spaţiu de 80 de metri pătraţi la subsol.

Înainte de a deveni demnitar, Plahotniuc locuia în acelaşi bloc, însă într-un apartament de 52 de metri pătraţi, adică mai mic decât spaţiul pe care-l deţine acum la subsol. În acelaşi bloc locuiesc şi părinţii lui Plahotniuc, Gheorghe şi Zinovia, care au intrat în posesia unui apartament de 101,1 metri pătraţi printr-un contract de donaţie.

Printre vecini se numără, de asemenea, fratele deputatului, Andrei Plahotniuc (care este proprietarul unui apartament de 90,2 metri pătraţi), şi surorile: Vera Morozan (apartament de 72,6 metri pătraţi), Tatiana Plahotniuc (apartament de 88,1 metri pătraţi) şi Luncaşu Elena (apartament de 55,9 metri pătraţi). Alte trei locuinţe din acelaşi bloc din centrul Capitalei aparţin întreprinderii cu capital străin Finpar Invest. Aceste apartamente au fost achiziţionate de companie în ultimii doi-trei ani, de când oligarhul s-a făcut politician, nota Centrul de Investigaţii Jurnalistice.

Plahotniuc, filat la vila ascunsă din Franţa

O altă discrepanţă majoră între ceea ce declară Plahotniuc că deţine şi adevărata sa avere a ieşit la iveală în septembrie 2014, când Rise Moldova a publicat o serie de fotografii realizate în timpul unui filaj asupra lui Plahotniuc, la vila sa din Sciez, Franţa. Imaginile l-au surprins pe Plahotniuc la vilă, făcând cumpărături, dar şi în compania unor oameni de afaceri. Printre persoanele surprinse în compania milionarului moldovean se numără Doina Popa, prezentatoare la Prime TV, Irina Ulianovschi, fiica fostului preşedinte de la Curtea de Apel Comrat (Gheorghe Ulianovschi), Adrian Candu (preşedintele Parlamentului de la Chişinău, fost ministru al Economiei şi fin al lui Plahotniuc) şi omul de afaceri Iurii Luncaşu.

vladimir plahotniuc foto rise.md

Vladimir Plahotniuc a fost fotografiat în vila pe care ar avea-o în Franţa. FOTO RISE.md

Avionul privat

Avionul atribuit lui Plahotniuc  – şi care a fost folosit de mai multe ori de fostul preşedinte Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, pentru deplasări în străinătate –, aparţine, în acte, companiei Nobil Air, fondată de Air Clasica, societate ce aparţine, la rândul său, off-shore-ului brtanic Western Alliance LLP.

Cine zboară cu Nobil Air

Printre VIP-urile care au apelat la serviciile Nobil Air se numără şi Vladimir Voronin şi Marian Lupu, liderul partidului din care face parte Plahotniuc. Aceste deplasări ale demnitarilor au fost, evident, plătite de stat, care a achitat sute de milioane de lei companiilor Nobil Air şi Air Clasica, scrie „Ziarul Naţional”.

Nobil Air este compania la care a apelat şi preşedintele Kîrgîzstanului atunci când a mers la liderul rus Vladimir Putin, cu escală la Vladimir Plahotniuc. Mai mult, avionul care l-a adus pe Almazbek Atambaiev, preşedintele kîrgîz, în Moldova şi apoi l-a dus mai departe, la Sankt Petersburg, este acelaşi cu care a fugit din Moldova controversatul om de afaceri Ilan Shor, a dezvăluit portalul Independent.md. Ilan Shor este considerat, alături de Vladimir Plahotniuc şi Vlad Filat, responsabil pentru scurgerea unui miliard de euro din sistemul bancar moldovenesc în Rusia, la sfârşitul anului trecut.

Portalul Independent.md scrie că „Nobil Air este o companie înfiinţată încă în 2003 de către oligarhul Vladimir Plahotniuc”. Nobil Air a primit, în perioada 2013-2014, mai multe credite de la Banca Socială din Republica Moldova, una dintre instituţiile din care „au dispărut” banii către Rusia. Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, care a câştigat alegerile parlamentare din noiembrie, a publicat pe blogul său personal un document al Băncii Sociale, potrivit căruia Nobil Air a primit cel puţin patru împrumuturi de la bancă în ultimii doi ani.

Filiera Shor

O anchetă a Centrului de Investigaţii Jurnalistice a arătat că Nobil Air a fost controlată de Vladimir Plahotniuc tot prin sora sa, Vera Morozan. Luna trecută însă, înainte de a fugi în Turcia, Ilan Shor a confirmat faptul că el este proprietarul Nobil Air, negând însă că ar fi prieten sau partener de afaceri cu Plahotniuc.

Miliardul dispărut de la Banca de Economii

Din auto-exilul în care s-a retras, la Moscova, la sfârşitul anului trecut, politicianul Renato Usatîi îi acuză pe Shor, Plahotniuc şi Filat că au planificat şi desfăşurat mână-n mână devalizarea băncilor moldoveneşti. Principalul beneficiar al miliardul de euro „dispărut” ar fi Shor, care le-a făcut cadoul lui Plahotniuc şi Filat câte un avion pentru cooperare, susţine Usatîi. Shor a negat acuzaţiile.

Renato Usatîi este un cotroversat politician şi om de afaceri din Republica Moldova, care a făcut avere în Rusia şi al cărui partid a fost exclus anul trecut de la alegerile parlamentare după ce s-a dovedit că a primit finanţare din Rusia. O anchetă realizată de Rise Project şi publicată cu câteva zile înainte de alegeri a scos la iveală şi legăturile lui Usatîi cu lumea asasinilor plătiţi. 

Ilan Shor a plecat în Turcia la o oră după ce a ieşit din sediul CNA, unde fusese audiat toată ziua cu privire la devalizarea Băncii de Economii şi a Băncii Sociale. Anterior, CNA a dispus aplicarea unui sechestru pe bunurile a şase persoane implicate în acest dosar, printre care şi Shor.

Comisia Naţională de Integritate nu-l poate atinge pe Plahotniuc

Singura anchetă demarată de CNI asupra averii lui Plahotniuc s-a desfăşurat la solicitarea oligarhului, care a vrut astfel să arate că nu s-a îmbogăţit de când a intrat în politică. Concluzia: Plahotniuc şi-a declarat toate proprietăţile.

Din 1 noiembrie şi până la mijlocul lunii decembrie 2013, CNI a trimis zeci de demersuri către „Cadastru”, „Camera Înregistrării de Stat”, „Registru”, bănci, Inspectoratul Fiscal pentru ca în cele din urmă să stabilească că „nu există divergenţe între declaraţia de avere pentru anul 2012 şi informaţiile primite de la aceste instituţii”, arată moldovacurata.md. Totuşi, se menţionează în actul de constatare Comisia a verificat doar posibile încălcări ale regimului juridic al declaraţiei de avere pentru anul 2012, nefiind în drept să verifice şi declaraţiile de avere depuse de politician în anii precedenţi.

N-a fost singura decizie favorabilă lui Plahotniuc dată de CNI, de unde instituţiile anticorupţie şi-au căpătat şi denumirea de „bâtă a lui Plahotniuc”. Deşi mai mulţi parlamentari şi politicieni au sesizat instituţia pentru integritate după ce Rise Project a publicat fotografiile cu Plahotniuc la vila din Franţa, CNI a anunţat că nu demarează o anchetă pentru că nu există documente şi dovezi clare care să-l lege pe Plahotniuc de proprietăţile nedeclarate.

Plahotniuc îl vrea pe primar al Chişinăului pe finul Andrian

De finul său, Andrian Candu, îşi leagă acum Plahotniuc mari speranţe vizavi de alegerile locale care vor avea loc la 14 iunie. Deşi nu a fost înaintat drept candidatul oficial al PDM pentru primăria Chişinăului, Candu se bucură de sprijinul lui Plahotniuc în acest sens, care a vorbit chiar şi în presă despre aceste aspiraţii.

Principala miză a alegerilor din iunie este primăria capitalei moldoveneşti. Până acum, în cursă s-au lansat oficial Dorin Chirtoacă, actualul primar, din partea Partidului Liberal, Zinaida Greceanîi, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, actualul preşedinte al Curţii de Conturi, Serafim Urechean (care a mai fost primar al Chişinăului în perioada 1994-2005) şi Nicolae Ciornîi, vicepreşedintele companiei petroliere Lukoil. Ultimii doi vor participa la alegeri drept candidaţi independenţi.

Aşa cum PDM nu şi-a anunţat oficial un candidat, nici Partidul Liber Democrat din Moldova nu a clarificat pe cine va numi pentru a încerca să câştige Primăria Chişinăului. Vlad Filat, preşedintele partidului, a anunţat însă la începutul lunii aprilie că are, „în proporţie de 90%”, candidaţii pentru alegerile locale, iar candidatul pentru Chişinău va fi identificat în curând. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite