PNL a decis în ce fel procedează în cadrul Consiliului naţional ţinut zilele trecute. Regulile spun că decizia va fi luată la nivel central, pornind de la propunerile făcute în cele 8 regiuni de dezvoltare. În treacăt fie zis, alegerile pentru PE oferă una dintre puţinele ocazii în care respectivele regiuni capătă importanţă politică. Revenind la proceduri, să spunem că membrii PNL interesaţi de chestiuni europene vor postula la nivel judeţean, fiind obligaţi să depună „un CV profesional, un CV politic şi un proiect pentru activitatea în cadrul PE”. Publicul nu va şti cum sunt punctate piesele de la dosarul candidaţilor, acesta fiind un domeniu rezervat responsabililor din judeţele ce compun fiecare regiune în parte. Şi mai interesant e faptul că lista naţională a PNL va combina propuneri din listele fabricate la nivel regional, pornind nu doar de la „punctajul dobândit de fiecare candidat”, ci şi de la nevoia „reprezentării echilibrate a euroregiunilor”. Algoritmul de echilibrare va combina – nu se ştie precis cum anume – rezultatele de la alegerile din 2016 şi sondaje de opinie făcute în fiecare judeţ în 2018. Matematicienii şi statisticienii vor avea serios de lucru. Dacă L. Orban va hotărî cine e cap de listă, bătălia celorlalţi se va da pentru locuri bune în regiunile unde PNL are aleşi influenţi şi unde se presupune că partidul va putea mobiliza cetăţenii la un scrutin la care au venit foarte puţini alegători (între 27 şi 32%).

La USR lucrurile sunt debirocratizate într-un mod radical. Liderul formaţiunii, D. Barna, a anunţat că partidul îşi deschide listele pentru europene oricărui membru al formaţiunii, ca şi cetăţenilor care hotărăsc să adere în perioada următoare. Doritorii ar trebui să înfăţişeze – ca şi-n cazul PNL – ce îi recomandă în „relaţia cu UE”, dar – spre deosebire de penelişti –, useriştii insistă asupra cunoaşterii limbilor străine, pentru a evita – zic ei – un caz precum cel al Vioricăi Dăncilă, care nu stăpâneşte nicio limbă de circulaţie internaţională. Ce e, însă, cu adevărat deosebit la USR este ceea ce Barna numeşte „festivalul democraţiei”: ordinea pe listă nu va fi hotărâtă în conclavul şefilor partidului, pornind de la proceduri obscure pentru publicul larg, ci va fi stabilită de către membrii simpli, care vor vota direct ierarhia pretendenţilor în cadrul unui scrutin primar, probabil online, fiindcă formaţiunea a experimentat deja acest mod de scrutin. Va fi vorba despre o judecată colectivă, care – spre deosebire de un sondaj – va releva cine e susţinut în organizaţii, nu în întreaga societate.

Cum e mai bine? Să decidă cetăţenii sau birocraţii de partid? Fiecare metodă are avantajele ei. Deschiderea asumată de USR e atrăgătoare pentru cei care iubesc latura civică a democraţiei. Echilibrarea relaţiei centru-periferie e atrăgătoare pentru cei care ştiu că gestiunea teritorialităţii e esenţială într-o campanie şi nu numai. Există, desigur, şi dezavantaje ale regulilor: interzicerea accesului membrilor de rând la stabilirea candidaţilor unui partid mare poate fi la fel de împovărătoare ca şi amatorismul unor debutanţi entuziaşti care se bucură de simpatie în rândul unei organizaţii mai mici.

Închei cu o observaţie despre calendarul electoral. Partidele menţionate sunt singurele din România care par să fi hotărât cum anume îşi vor selecta candidaţii. Au făcut acest lucru foarte devreme, dacă ne raportăm la campaniile anterioare, din 2007, 2009 sau 2014. Să vedem ce vor propune ceilalţi şi mai ales dacă se va vorbi şi despre Europa, nu doar despre cine vrea să decidă în numele ei.