Candidatura lui Marian Munteanu, opţiune perfectă în direcţia unei anume Europe

Nu sunt deloc de acord cu corul neaşteptat de intens al contestatarilor mişcării politice, e adevărat total neaşteptate, a PNL.

Nu cred nicidecum că este vorba despre o opţiune sub presiunea evenimentelor, în grabă şi fiindcă n-ar fi avut pe nimeni de aruncat în bătălia electorală. Adică pe nimeni din grupul de reprezentanţi din prima sau a doua linie care să exprime ceea ce fusese, până ieri, linia tradiţională a ideologiei partidului care se prezenta drept exponentul zonei de centru-dreapta. Intrat în PPE prin cele două ramuri ale sale, PDL, atunci când a renăscut peste noapte din precedenta sa identitate fermă de membru în grupul socialist şi, mai nou, PNL, abandonând spectaculos ALDE, bazinul trandiţional de reprezentare a liberalilor europeni şi reconvertit şi el la credinţele popularilor.

Acum se prefigurează o nouă posibilă mutaţie ideologică, pe cât de spectaculoasă, pe atât de interesantă în contextul marilor bătălii subterane care se poartă acum în ceea ce este, fără dubiu posibil, o bătălie amplă pentru reconfigurarea eşichierului politic european înainte de seria de mari alegeri parlamentare (şi prezidenţiale, în unele ţări) din acest an şi din 2017. În acest sens, candidatura aleasă, cred eu cu mare grijă şi după calcule multiple de către PDL-PNL, poate reprezenta o opţiune majoră în direcţia unei anume fel de Europă, cea care se construieşte de mai mult timp şi este confortată prin ridicarea spectaculpasă şi constantă a scorurilor electorale deja înregistrate, dar şi a celor prognozate pentru viitorul imediat a partidelor din zona extremei-drepte, naţionaliste, eurosceptice sau, în cârteva cazuri notabile, chiar anti-europene. Analiştii partidului au avut în faţă asemenea analize de oportunitate care arată cât de important este, sau poate deveni formaţiunea politică dacă îşi schimbă centrul de greutate printr-un asemenea gest interesant cum este candidatura domnului Marian Munteanu.

După cum vedeţi, este vorba despre un bazin electoral suplimentar mai mult decât promiţător, considerat acum a fi „adormit”, pus în stand-by după eşecurile consecutive ale PRM, singura dintre formaţiunile politice care ameninţase vreodată, la modul oarecum serios, bunăstarea şi liniştea unui establisment altfel transpartinic şi extrem de feroce în a-şi apăra privilegiile. Şi care, până acum, evolua absolut liniştit spre un alt episod de împăraţire a puterii în condiţiile dominanţei absolute a două partide, alături de micii sau foarte micii jucători aflaţi în siajul lor, pentru o cât mai bună garantare a procesului alegerilor într-o democraţie consolidată.

Numai că cine vorbeşte pentru cei care nu cred în succesul construcţiei europene şi în binefacerile aduse României prin apartenenţa la UE şi NATO, solicitând renegocierea imediată a termenilor Tratatului de aderare al Rămâniei la aceste două organizaţii? Cine va veni să contabilizeze politic foarte puternicul sentiment anti-migranţi şi-l va transforma rapid în opţiune de vot? Cine va spune că politicile fiscale şi economice ale Europei unite sunt ineficiente sau prost construite, că ajutorul acordat României nu s-a simţit decât extrem de puţin sau chiar deloc la nivelul cetăţeanului obişnuit? Cine va spune că este rapid necesară o reluare a controlului statului asupra sectoarelor strategice, începând cu băncile, producătorii şi distribuitorii de energie, rediscutarea termenilor de proprietate a pământului.... Adică exact punctele principale de pe agenda electorală şi din platforma oricărui partid politic din zona naţionalistă şi de extremă-dreaptă.

Fireşte, nu candidatura domnului Marian Munteanu la primăria generală a Bucureştilor va aduce pe tapet acest probleme. Dar poate fi, în perspectiva precedentelor sale opţiuni politice, un semnal mai mult decât clar asupra ţintei reale a PNL de a acapara această zonă extrem de ofertantă de electorat. Şi de a se pregăti voiniceşte pentru perspectivele care ar putea să apară în curând privind redesenarea cercurilor de putere şi alianţelor politice din Europa. Context în care criticii extremei drepte şi naţionaliste au lansat acuzaţii de oportunism şi inconştienţă politică, invocând, fapt deosebit de grav, posibila influenţă subterană a Rusiei, doritoare de a utiliza la maximum această „cale regală” de spargere a unităţii europene...

Criza migranţilor este, în acest moment, cel mai important argument electoral potenţial de care, încă, partidele noastre de primă linie nu au putut să profite, împiedicate fiind de argumentul de „corectitudine politică” în relaţia cu instituţiile europene şi, deocamdată, mult prea preocupate să se sfâşie între ele, aflate fiind în plin proces de decimare a primei linii de lideri naţionali şi locali. Dar, foarte curând, un asemenea grafic de preocupări va deveni relevant şi în campania politică principală din România, cea parlamentară. Deja unii dintre europarlamentarii noştri simt de unde vine posibila schimbare şi se aliniază rapid la tendinţa proaspătă de a critica UE şi de a-i prevesti inevitabilul sfârşit...

Nu este doar o posibilitate printre multe altele, ci o absolută certitudine. Priviţi „lista temerilor dominante” în Europa. Pe ea mizează acum creatorii de campanii politice din mai multe ţări de pe continentul nostru unde extrema-dreaptă naţionalistă este deja confirmată ca actor politic major. O listă care poate deveni oricând valabilă şi pentru Românoa în perioada imediat următoare. Cu atât mai mult cu cât ţara noastră este una intens curtată din acea zonă, fiind una dintre puţinele unde aceste partide nu aveau o reprezentare semnificativă cu toate că, deloc surprinzător pentru culisele profesiniste de la Bruxelles, domnul Laurenţiu Rebega, europarlamentar independent şi extrem de puţin vizibil pe scena noastră politică, este vicepreşedintele grupului politic al Mişcării pentru o Europă a Naţiunilor şi Libertăţilor din Parlamentul European.

Adică a acelui grup care dă fiori de spaimă structurilor tradiţionale.

Adică a acelui grup unde figura cea mai interesantă şi de reală influenţă europeană este doamna Marine Le Pen...

Adică a acelui grup din Parlamentul European care-şi va reuni tenorii – eu zic absolut deloc întâmplător – la Sinaia, între 15-17 aprilie, sub un genericul „Europa noastră- Europa Naţiunilor”:

„...demersul nostru este radical, dar NU este extremist. Dimpotrivă, credem că marea provocare a viitorului imediat în ţările europene este ca, în faţa atentatelor teroriste şi a valurilor de migranţi, să se ridice bande ad hoc înarmate, grupuri paramilitare ilegale sau „lupi singuratici” de genul Anders Breivik, care să genereze confruntări şi instabilitate cronică. Din acest punct de vedere, noi considerăm că suntem un partener serios şi responsabil de dialog atât pentru partidele „clasice”, cât şi pentru societatea civilă. Adevărata democraţie nu trebuie subsumată birocraţiei UE şi relativei hegemonii mediatice a corectitudinii politice. Pe scurt: împotriva bombelor şi a crizelor este infinit mai bună şi mai eficientă o regrupare democratică în jurul valorilor naţionale, decât confuzia şi lipsa de responsabilitate a unei birocraţii castrate de identitate”.

Alături de Marine le Pen, la Sinaia vor fi prezente şi alte personalitâţi marcente ale mişcării precum Marcel de Graaff, Edouard Ferrand, Ludovic de Danne, Tomio Okamura, Radim Fiala, Franz Obermayar şi Ricardo Molinari care vor discuta temele calsice, cele cu dovedit impact electoral: Deriva instituţională a Uniunii Europene: Ciocnirea civilizaţiilor şi pericolul dezechilibrului cultural în Europa; Cronicizarea crizei economice şi constrângerile monedei unice; Uniunea Europeană văzută de statele membre din Est; Naţiunea – o forţă culturală; Responsabilitate politică vs birocraţie.

Este o opţiune interesantă. Care poate aduce voturi din partea unei zone care nu-şi găsise până acum reprezentare politică. Dar, la fel de bine, poate provoca şi plecarea rapidă a multora dintre susţinătorii tradiţionali şi foarte convinşi ai unei drepte de tip centru moderat, Oricum, mişcarea aduce o rapidă revigorare a unui peisaj politic obosit şi cam prăfuit, silind competitorii să intre în ceea ce au evitat până acum cu bună ştiinţă: marea dezbatere politică pe soluţii şi contra-soluţii, nu cu limbaj de lemn, ci cu curajul de a asuma o credinţă politică. Pro sau contra, cu argumente credibile.

Miza reală, profundă, este o alegere de drum. Dumneavoastră o veţi face, nimeni altcineva. Veţi decide înspre ce zonă de joc se va îndrepta România, acum când se reface în profunzime întrega balanţă de putere, influenţă – cu şansle aferente – la nivelul a ceea ce va fi următoarea fază de existenţă a Europei. Unite sau nu.