Cameron a postat o imagine în care apare alături de Clinton, răspunzând unor glume pe Twitter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

David Cameron a profitat de vizita fostului preşedinte american Bill Clinton la Londra, vineri, pentru a răspunde unor glume cu privire la o fotografie în care apare într-o postură foarte serioasă în timpul unei conversaţii telefonice cu şeful statului american Barack Obama, relatează AFP, citată de Mediafax.

„Vorbind cu alt preşedinte american, faţă în faţă de această dată, ci nu la telefon”, a scris premierul britanic, cu o fotografie ca dovadă, într-un mesaj postat pe Twiter, adresat în mod direct actorului Patrick Stewart.

Acesta este doar unul dintre dintre cei care au parodiat o fotografie „oficială” cu David Cameron, postată miercuri de către serviciile sale pe Twitter. În această imagine premierul apare în timp ce discuta la telefon cu preşedintele american Barack Obama, având o înfăţişare foarte gravă, pozând oarecum artificial, în opinia celor care au glumit pe seama imaginii.

Actorul Rob Delaney a fost primul care a postat un autoportret, în care apare cu un tub de pastă de dinţi pus după o ureche, însoţit de comentariul „@David_Cameron @BarackObama Salut, băieţi, sunt şi eu online, prezentaţi-mi situaţia”.

Patrick Stewart a continuat, scriind, alături de o imagine în care şi-a pus la ureche un pachet de şerveţele, „@robdelaney @David_Cameron @BarackObama M-am conectat şi eu. Scuze pentru întârziere”.

David Cameron, care are peste 615.000 de abonaţi la contul pe Twitter, i-a răspuns vineri, relaxat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite