Au trecut şapte decenii de când mai marii politicii mondiale îşi împărţiseră sferele de influenţă la Yalta, în februarie 1945. Uniunea Sovietică îşi menţinea aliaţii, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie într-un joc de şah, câştigând „partea leului” înainte de sfârşitul previzibil al Reich-ului German. Ştim ce a urmat după aceea: un lung „Război Rrece” în care lumea s-a împărţit între ”Est” şi ”Vest”. Au urmat crize, conflicte mocnite (confruntări periferice), dar şi înţelegeri de conjunctură între Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică. Statele Unite au ajutat la refacerea economiei Europei Occidentale, la consolidarea regimurilor democratice, ameninţate de ridicarea curentelor de extremă-stângă, dar şi dreaptă, în timp ce Uniunea Sovietică a încercat să-şi consolideze Blocul Estic, anihilând „fisurile din monolit”.

Comunităţile Europene şi CAER, NATO şi Pactul de la Varşovia au  reprezentat  „aşii” politicii mondiale. În decembrie 1989, în Malta, Mihail S. Gorbaciov şi George Bush au decis că e momentul unei schimbări.

Ca şi în cazul conferinţelor interaliate, când întâlnirile decisive au avut loc pe ”teren” sovietic şi acum istoria a decis la fel. Deşi Malta era în Mediterana, ea îşi proclamase neutralitatea în 1980. Cei doi ”mari” urmau să se întâlnească, pe rând la bordul unor nave militare ale fiecăreia dintre părţi. Totuşi, condiţiile meteo nefavorabile au făcut ca ”terenul” să fie tot sovietic, adică un crucişător sovietic, ”Maksim Gorki”.

Acum 26 de ani, cele două superputeri încetau să-şi mai atribuie rolul de ”pompier”,  deşi ar fi fost util, în concepţia lor să continue să vegheze la controlul şi stingerea incendiilor, deoarece se aprinseseră deja focurile schimbării (textul englez):

We should be highly responsible to face up to the challenges of today's world. And the leaders of our two countries cannot act as a fire brigade, although fire brigades are very useful. We have to keep it in mind also. This element was also present”.

Anul 1989, ajuns la ultima lună cunoscuse deja prăbuşirea Zidului Berlinului, căderea regimurilor comuniste în multe state din „Blocul socialist”. România, sub euforia Congresului al XIV-lea, părea că rezistă, în timp ce liderul ei, Nicolae Ceauşescu făcea apeluri la solidaritatea lumii socialiste, o lume care se dezintegra cu voia celor de la Washington şi Moscova.

Ştim cu toţii ce a urmat. Comunismul în Europa Centrală şi de Est a dispărut, Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, iar Federaţia Rusă a acceptat infuzia vitală de capital occidental, după scenariul ţarului Petru cel Mare: „luăm de la Europa ce ne trebuie şi îi întoarcem spatele”. Aşa au apărut oligarhii, promotorii unei corupţii fără precedent, în timp ce din umbră îşi croia drum Vladimir Putin, un om format la şcoala serviciilor secrete sovietice. Ajuns omul ”numărul 1” de la Kremlin, acesta nu a mai fost dispus să înghită extinderea NATO, a Uniunii Europene, permise de predecesorul său Boris Elţin, fără concesii. Totuşi, deşi mulţi închiseseră „Războiul Rece” în paginile tratatelor de istorie şi relaţii internaţionale, vechile crize din acea perioadă au reapărut. Când urmaşii ”Vestului” interveneau undeva, cei ai „Estului” contraatacau.

Noua faţetă a Războiului Rece, lupta mondială împotriva terorismului a arătat cât de grăbiţi au fost „copiii ideologici” ai Maltei să se erijeze în creatori ai unei „noi ordini”.

În spaţiul arab nord-african şi al Orientului Mijlociu s-a declanşat „primăvara arabă”. „Copiii” Maltei au crezut că „reţeta Europei de Sud-Est” va funcţiona. Adică opoziţia, scăpată de „dictatură” va prelua puterea. Au comis o gravă eroare. Au ignorat fundamentalismul islamic, latent şi exploziv. Nici nu este de mirare, deoarece americanii i-au finanţat pe rebelii din Afghanistan care luptau cu ocupanţii sovietici.

Revoluţia islamică a scos Iranul din circuitul american, Unchiul Sam rezistând în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania şi alte state care au acceptat să se bucure de prosperitate occidentală, să practice un islam moderat, în schimbul petrolului lor, extras, prelucrat şi tranzacţionat de americani.

Dacă Maica Rusia şi-a menţinut controlul în Siria, Unchiul Sam s-a întărit în Turcia, Israel. Totuşi, Coana Europa a văzut cum Grecia a bătut cu pumnul în masă că prosperitatea propriului popor poate fi menţinută şi cu bani de la Moscova, decât să sufere în schimbul banilor de la Bruxelles. Nici preşedintele Erdogan nu prea mai e încântat să joace după cum cântă Unchiul Sam, aşa că Războiul Rece a renăscut precum pasărea Phoenix.

Unchiul Sam i-a sprijinit pe rebelii sirieni contra guvernului Assad, susţinut de Maica Rusia. Printre rebeli însă, au venit cei de la Statul Islamic, aşa că Unchiul Sam s-a pomenit că ajutându-i pe rebeli, face jocul fundamentaliştilor. Statul Islamic nu mai este ca Al Quaeda.

Coana Europa s-a văzut invadată de un val de refugiaţi, de parcă s-au întors anii începutului de Ev Mediu, când cea mai evoluată civilizaţie europeană, Imperiul Roman se prăbuşea prin implozie, după ce migratorii se infiltraseră în structurile sale de putere, atunci când au venit hoardele Orientului.

Desigur, mulţi dintre refugiaţi sunt nevinovaţi, sunt săraci care fug de război. Totuşi, aşa cum au scris colegii mei bloggeri de la „Adevărul”, de unde au ei mii de euro să plece cu valizele în spinare spre Europa? Curios este că în Evul Mediu, migratorii au trecut şi pe la noi. Acum, ne refuză elegant, spunând că suntem prea săraci pentru ei.

Totuşi, această migraţie este mijlocul prin care fundamentalismul se extinde în Europa. Deja Coana Europa are milioane de musulmani, un teren fertil pentru ca teroriştii să câştige adepţi şi să acţioneze. Coana Europa a trecut prea uşor de la postcolonialism, la libertatea de mişcare. Nu pentru noi, cei din ”Est”, ci pentru islamiştii din vechile colonii ale Maghrebului, Pakistanului, Siriei etc.

Maica Rusia a decis să boicoteze drumul european al fostei Republici Sovietice Moldoveneşti, Ucrainei, Georgiei, prin desfacerea ”matrioşkăi” şi sprijinirea independenţei enclavelor. Maica Rusia i-a strigat peste gard Coanei Europa că dacă o mai ameninţă cu sancţiunile, nu o să mai aibă cu ce să încălzească „ceaiul de la ora cinci” şi, în plus, că nu va putea controla „Emiratul Caucazului”, o structură islamică din regiunea munţilor unde fusese cândva înlănţuit Prometeu. Maica Rusia i-a mai bătut obrazul Coanei Europa arătând că în fosta Uniune Sovietică, republicile turcofone din Asia Centrală ţineau sub control islamul radical. Adică, mai pe şleau, Maica Rusia are experienţă în lupta cu islamul radical, încă de pe vremea deportărilor lui Stalin.

Astfel, Coana Europa şi Unchiul Sam au ajuns în ipostaza de a privi cum guvernul Assad e sprijinit de Maica Rusia, adică o acţiune asemănătoare cu sprijinul rebelilor pro-ruşi din Ucraina, pentru care Kremlinul a primit sancţiuni.

La 26 de ani după Malta, Maica Rusia zâmbeşte şiret în nodul basmalei, spunând că fără ea, nu e rost de pace mondială. E o lecţie amară pe care Coana Europa o primeşte acum, în prag de sărbători, perioadă în care apar obişnuitele focuri de artificii.

Ce va aduce 2016? E greu să dăm un răspuns acum, când nervii europenilor sunt întinşi la maxim şi supremaţia ”Vestului”, după Malta, pare să scârţâie ca suspensiile unei maşini luxoase distruse de gropile drumurilor., cruz