Întreaga istorie a Coanei Europa ne arată că, în prim plan a fost simbolistica. Europa s-a divizat în 842, la Argentoratum, un vechi castru roman, când doi moştenitori ai lui Carol cel Mare s-au revoltat împotriva celui de-al treilea: Carol Pleşuvul şi Ludovic Germanicul l-au învins pe Lothar cel Gras, stăpânul Lotharingiei, fâşia artificială pornită din Nordul Europei, care ajungea până în mijlocul Italiei, ce separa viitoarea Franţă de viitoarea Germanie.

În epoca modernă, Elsass-Lothringen, adică Alsacia-Lorena a reprezentat un veşnic teren de dispută germano-francez.

În Evul mediu, războiul de 100 de ani franco-englez a pornit de la Flandra, după cum Ţările de Jos au cauzat în epoca modernă numeroase războaie. Una din cele mai cunoscute aşezări, începând din secolul VIII a fost Bruocsella, ”casa din mlaştină”.

Aceasta ar cam fi istoria de început a oraşelor europene de astăzi Strassbourg şi Bruxelles.

Despre Atena, este inutil să mai vorbim. La data existenţei aşezărilor de la Argentoratum şi Bruocsella, pe Acropole se născuse democraţia, se dezvoltase Liga de la Delos, o alianţă de cetăţi continentale şi insule menită să se apere în comun în faţa perşilor, primul mare pericol pentru Europa în veacul al V-lea a.Chr.

Edificiul european s-a constituit în a doua jumătate a secolului XX folosind simbolurile divizării sale anterioare. Astfel, tratatele comunitare s-au semnat la Paris, Roma, Maastricht, Amsterdam, Nisa, Lisabona. Dacă Parisul  era de secole un loc al tratatelor de pace europene şi mondiale, la distanţă mare urmând Berlinul şi Londra, Viena, Roma era aproape ignorată, deşi era capitala Imperiului Roman, modelul indiscutabil al edificiului european de astăzi. Mai important a fost Constantinopolul, vechea capitală a Imperiului Bizantin, apoi a Imperiului Otoman.

După cum se poate observa, Atena a rămas cumva doar un simbol al Antichităţii clasice. Patria democraţiei nu a făcut obiectul niciunui tratat comunitar.

În 1985, s-a semnat la Schengen, în Luxemburg, acordul prin care libera circulaţie era reglementată, iar controalele vamale erau desfiinţate între statele semnatare ale acordului.

După Actul Unic European şi după Maastricht, Uniunea Europeană şi-a definit profilul în conformitate cu situaţia de după căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est.

Criza datoriilor suverane, sensibilitatea Zonei Euro şi criza refugiaţilor sunt provocările contemporane. Cei care prevăd trecerea la cele veşnice a Coanei Europa nu sunt deloc puţini.

Un prim eşec major a fost cel al Constituţiei Europene, din 2004, care a fost proiectată şi semnată la Roma, dar ulterior blocată prin referendum în unele state membre. În 2004, Atena găzduia Jocurile Olimpice de Vară moderne, a doua oară în întreaga sa istorie, după debutul din 1896.

În 2007, Lisabona, locul de unde se pornise spre ”Lumea Nouă”, a fost aleasă ca sediu pentru ”Tratatul Constituţional”.

Tot mai mulţi analişti au spus că soluţia este suspendarea ”acordurilor Schengen” şi îi prevăd obştescul sfârşit. În acelaşi timp însă, Grecia e urecheată de Coana Europa din cauza admiterii masive a refugiaţilor prin insulele sale, ca o consecinţă a ”neputinţei”.

Consider că apelul la istorie ne va salva din nou. Atena, timp de secole a ştiut să facă o ”politică insulară”. Insulele din Marea Egee sunt parţial în Uniunea Europeană, parţial în Turcia, eternă candidată. Dar să nu uităm că sudul Italiei, coastele sudice ale Franţei, Spaniei, Nordul Africii au avut colonii greceşti. Sudul Italiei, cu faimoasa Lampedusa de azi a format cândva ”Magna Graecia”.

Sincer, nu mă număr printre cei care cred că printre magnificele insule greceşti şi italiene trebuie puse torpiloare care să-i oprească pe refugiaţii în bărci gonflabile şi mici vase de pescuit.

O spun, pur şi simplu, direct. Coana Europa de la Bruxelles şi Strassbourg trebuie să se gândească la un nou tratat comunitar care să fie semnat la Atena. Acesta poate fi Tratatul Frontierelor Externe al Uniunii Europene. Se pot crea noi instituţii, precum un Oficiu European al Refugiaţilor, sub directa îndrumare a Comisarului pentru Migraţie, a Înaltului Reprezentat pentru Politică Externă.  Ştim deja că Uniunea Europeană, încă din 1954, când francezii au blocat Comunitatea Europeană de Apărare, pentru Coana Europa, Armata Europeană rămâne un vis frumos, pe care NATO nu-l poate suplini la nesfârşit.

Dacă toate celelalte capitale europene au găzduit tratate comunitare sau summit-uri euroatlantice (Madrid, Praga, Bucureşti, Varşovia), Atena, prima capitală a Europei a fost vitregită de acest drept.

Nu consider că spaţiul Schengen este inutil. Schengen este un simbol istoric, o cucerire importantă a gândirii europene. Am devenit conştient de aces fapt, în urmă cu mulţi ani, traversând într-un autocar autostrada netedă ce spinteca Alpii înzăpeziţi, la finalul primului an al României ca membră a Uniunii Europene, graniţa austriaco-italiană. Imediat după indicatorul albastru inscripţionat în germană, ce anunţa ieşirea din Austria, a urmat cel verde, care în italiană, anunţa intrarea în Italia. Mi-am amintit instantaneu despre războaiele dintre Austria şi Italia, despre sângele vărsat în aceste locuri, timp de secole. Frontierele europene au sângerat de secole. În viitor, la Atena se poate hotărî ca sângele unor vitregiţi ai soartei să nu coloreze minunatele ape ale Mării Egee sau ale Mării Mediterane, frontierele europene cele mai expuse ale Uniunii Europene. Nu gardurile la frontierele interne sunt soluţia, ci înfiinţarea forţelor europene care să asigure frontierele externe, care să monitorizeze pătrunderea refugiaţilor, să asigure preluarea şi găzduirea lor în condiţii mai bune decât cele din cauza cărora au plecat. Multe state membre ale Uniunii Europene se implică în crizele din statele de unde pleacă refugiaţii. Sincer, nu am văzut Grecia că a intervenit în Egipt, Siria, Tunisia, Irak. Aşadar, nu trebuie să fie singura făcută responsabilă că nu reuşeşte să-i oprească.

La Atena s-a născut democraţia, nicidecum lagărele de concentrare!

Când eşti stat-membru al unei Uniuni, ai obligaţii. Sunt mulţi care spun că unele state membre nu pot să asigure drepturile minime nici propriilor cetăţeni, aşa că nu pot înţelege cum vor fi asigurate cele ale refugiaţilor repartizaţi prin cote.  Aşa cum,  Strassbourg-ul a devenit din simbol al divizării, simbol al reconcilerii franco-germane, Atena poate deveni simbolul garanţiei păcii, securităţii europene şi al parteneriatului european cu Turcia. Nu ar fi decât o reluare a anticei politici romane de creare a sistemului de aliaţi fideli la frontiere, în special, în cele cu Orientul.