Cafeneaua Coanei Europa: Nori negri şi spaţii albe

Ne aducem aminte de vestitul serial polonez „Nori negri”. În plus, obişnuim, ca atunci când nu putem scrie ceva, sau nu avem pe moment soluţia, să spunem „lăsăm spaţiul alb şi adăugăm după aceea”, că doar ne-o veni inspiraţia.

Pe cerul albastru al Uniunii Europene sunt mulţi nori negri, pe care îi vom asocia, relativ paşnic cu lipsa de decizie, cu ezitările forurilor comunitare. Marea Britanie a dat startul oficial pentru Brexit, însă Londra se pregăteşte de alegeri anticipate în data de 8 iunie 2017. Nu este cazul să mai spun din nou ce părere am despre atitudinea Marii Britanii. Spun doar atât: Marea Britanie îşi face jocul cunoscut de sute de ani: în afară când se precipită lucrurile, în interior când e de împărţit ceva. Să nu uităm că Marea Britanie pendulează ca o balerină desăvârşită între polii puterii mondiale: Statele Unite ale Americii, care se laudă cu victoria din Războiul Rece şi Federaţia Rusă care se scutură de spinii înfrângerii în acelaşi război care i-au şifonat mantia purpurie.

În rest, provocări de distanţă sunt: statele ieşite din „Primăvara Arabă”, reorientările „tigrilor asiatici”. În Orientul Mijlociu fumegă de ceva timp conflictul sirian, unde Unchiul Sam şi Maica Rusia se implică pe sunb ochii binevoitori ai Coanei Europa. Maica Rusia îşi vede de treabă prin Ucraina, în timp ce Unchiul Sam mai urechează Coreea de Nord, spre disperarea Chinei care îl ia la rost pe rotofeiul şi durduliul şef de la Phenian să-şi ţină arsenalul nuclear, mai mare ori mai mic, prin silozurile de acasă şi să înceteze testele.

Când copiii Coanei Europa ciocneau ouă roşii (ori de orice altă culoare) fix pe 16 aprilie, preşedintele Turciei îi arăta acesteia că vrea să devină Sultan, fapt care i-a reuşit, cu toată încordarea statelor europene, cu tot tirul mediatic de ambele părţi.

La o săptămână după aceea, în Franţa, Emmanuel Macron câştiga cu un uşor avans confruntarea cu Marine le Pen, un europarlamentar de tipul lui Nigel Farage din Marea Britanie care se joacă de-a „Frexit” că doar şi francezii sunt naţionalişti, se ştie.

Olanda şi Austria au arătat deja că doresc să continue alături de Uniunea Europeană, însă Franţa are o cu totul altă situaţie. Practic, Franţa este fondatoare a Uniunii Europene, alături de Germania. Cuplul Franţa-Germania este construit pe diplomaţie franceză şi putere economică germană, însă, aşa cum s-a mai văzut în istorie, câştigătorul oricărui duel franco-german este...Marea Britanie.

 În Germania vor fi alegeri pentru postul forte de Cancelar, în care se duelează Angela Maerkel şi Martin Schultz. Amândoi sunt pro-europeni, însă o înfrângere a Angelei Merkel va face rocada între „Mătuşa Helga” şi „Unchiul Fritz”, acesta din urmă fiind mai conciliant cu Grecia şi poate mai dur în chestiunea imigraţiei ilegale.

Toate teleobiectivele şi conturile de pe reţelele sociale privesc spre Franţa, unde a început campania din turul al II-lea. Aici, partidele tradiţionale au rămas pe dinafară, Macron fiind un centrist, format la şcoala finanţelor internaţionale, pe care extremiştii îl acuză că este omul „Ocultei mondiale”, în fruntea căruia ei plasează, în mod tradiţional, familia Rotschild.

Să nu uităm că şi prin Centrul Europei există astfel de preocupări. Premierul ungar Viktor Orban s-a supărat pe miliardarul George Soros, nu că nu şi-ar fi luat el scatoalce şi de pe Dâmboviţa, fiind considerat sursa tuturor relelor posibile. În Polonia, actualul guvern se apucă pur şi simplu să acuze Rusia că „a doborât intenţionat” avionul în care se aflau fostul preşedinte polonez şi cei mai de seamă reprezentanţi ai puterii poloneze, în 2010, printre presupuşii „vinovaţi” fiind considerat şi Donald Tusk, preşedintele Consiliului Uniunii Europene, pe atunci premier al Poloniei.

Coana Europa şi-a sărbătorit cu fast cea dea 60-a aniversare. La fotografia de familie, toţi se căzneau să zâmbească. Ba s-au găsit destui amatori de senzaţional să afirme că Tratatul de la Roma ar fi fost semnat în 1957 ca având pagini albe.

Nu ştiu cât de reală este acea situaţie, dar un lucru este cert. Coana Europa se complace în crearea de strategii destul de fanteziste care nu ţin cont de realitatea din câmpul tactic. Tot mai mulţi politicieni europeni, printre care şi europarlamentarul român Maria Grapini trag un semnal de alarmă, acela că Europa trebuie să coboare din turnul de fildeş.

Astfel, în data de 27 aprilie 2017, prezentă la dezbaterea în Parlamentul European a „Raportului anual privind controlul activităţilor financiare ale BEI pe 2015 - Raportului anual privind activităţile financiare ale Băncii Europene de Investiţii”, Maria Grapini a declarat: „Toată strategia Uniunii Europene depinde de investiţii! Vrem conectivitate, vrem eficientizare energetică, vrem susţinerea IMM-urilor! Fac parte din Comisia IMCO şi sunt o susţinătoare a IMM-urilor. Nu cred, însă, că este suficient procentul de 38%, dacă ne gândim că avem 99% IMM-uri. Apoi, aş recomanda BEI nişte „linii roşii”: în primul rând, zonele sărace, zonele care au nevoie de investiţii dacă vrem coeziune socială, dacă vrem să nu mai existe «exod de creiere»dintr-o parte în alta şi să sărăcim şi mai mult zonele sărace. Apoi, o altă «linie roşie» este conectivitatea! Există infrastructură deficitară în foarte multe zone! Cum să vorbim de conectivitate în Europa, dacă avem zone în care nu avem autostrăzi, nu avem cale ferată? Şi, nu în ultimul rând, aşa cum spuneam, IMM-urile care sunt structura de bază a Uniunii Europene!”

Aşadar, până se va vedea rezultatul turului II al alegerilor din Franţa, până se va detensiona criza siriană sau situaţia tensionată din Coreea de Nord, un lucru este cert: Coana Europa trebuie să umple spaţiile albe din strategia sa pe termen mediu şi lung.