Mă gândesc şi, asta este opinia mea, că mulţi consideră că au spus cândva nişte lucruri care s-au adeverit şi lumea nu i-a luat în seamă, ori lucrurile tind să se repete şi poate că se va găsi cineva să considere că e important să se ştie ce au de spus.

Winston Churchill spunea că „Un om politic trebuie sa prevadă ce se va întâmpla mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare, anul viitor. Şi, de asemenea, trebuie sa explice de ce nimic din toate acestea nu s-a întâmplat”.

De azi mai sunt 10 zile până când Vladimir Vladimirovici Putin, preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Ruse va lua un nou mandat de Preşedinte al Federaţiei Ruse. Da, aţi auzit bine, nu până la alegerile prezidenţiale din Rusia, care vor avea loc la 18 martie 2018, aşa cum spun toţi ziariştii, în mod oficial, ci până când Vladimir Putin va lua un alt mandat. Nu spun asta admirativ, ci la modul cel mai serios posibil şi la modul obiectiv.

Nu vreau nici să fiu crezut, nici lăudat. Ca orice blogger şi pasionat de istorie, geopolitică, relaţii internaţionale, aş vrea să fiu înţeles ca unul care în ultimii 6 ani de când fac parte dintre bloggerii „Adevărul” şi în cei 15 ani de când fac cercetare istorică am atras atenţia asupra faptului că Federaţia Rusă va deveni un actor geopolitic şi că „războiul rece” se va relua.

Iată, de exemplu ce scriam la 1 septembrie 2013: „Barack Obama, laureat cu Premiul Nobel pentru pace fără ca nici măcar să ştie de ce, e dispus să joace un rol de Hollywood. Vrea să aibă atitudinea lui Clark Gable, şmecheria lui Clint Eastwood, duritatea lui James Cagney, eroismul lui Garry Cooper. Îi lipseşte însă altruismul lui Ronald Reagan. Discursul său nu poate fi crezut nici de el însuşi. La 50 de ani după asasinarea lui J. F. Kennedy, pe motiv că a aplanat un conflict deschis cu URSSS, la 45 de ani după «I have a dream» al lui Martin Luther King, Barack Obama, ca un copil pus pe şotii scapără chibrituri pe lângă canistrele cu benzină, uitând că Iranul se anunţă intolerant, că tocmai a fost descoperit un american care spiona informatic pentru Moscova, uitând practic că Rusia lui Putin se pregăteşte să arate că a fost cândva forţa numărul unu care a pus capăt nebuniei lui Hitler. Cred că Obama e pasionat de lideri nebuni. Congresul american îl sprijină pe Obama, pentru că finanţiştii din spate vor controlul Orientului Mijlociu.  De mai mult timp, mai fumegă ruinele «Primăverii arabe», noul din guvern din Egipt fiind incapabil să gestioneze ţara, cum o făcuse Mubarack.

Sunt convins că Obama  are, pe lângă Biblia de la bunică-sa, pe lângă talismane hawaiene şi un exemplar din Mein Kampf. America are o fixaţie împotriva arabilor, dar uită că Iranul şiit, format din indo-europeni, ca şi Rusia pravoslavnică nu prea mai au răbdare, aşa cum nu mai are răbdare nici Europa, sătulă să se trezească după goarna de peste Ocean. În Asia, China cucereşte piaţă după piaţă, aşa că Obama joacă rolul lui Maverick, sperând să aibă chintă roială, în faţa unui posibil careu al lui Putin.

Până una alta, câinii au început să latre ameninţător. Problema este ca lanţul pacifismului să nu cedeze şi războiul să nu-şi ceară crudul tribut.”

Azi, în Siria, în era Trump-Putin, Rusia clamează faptul că a avut rolul hotărâtor în înfrângerea statului islamic.

La 30 decembrie 2013 (nu avusese loc anexarea Peninsulei Crimeea) am scris că Ucraina va fi măcinată de un război civil care îi va bara eventualul drum spre Uniunea Europeană: „Prima forţă politică, Rusia kieveană s-a dezvoltat aici. În secolul XVI, Rada ucrainiană a votat cu bucurie alipirea la Rusia pravoslavnică, deci „kakaia independenţa tavarisci“? Ucraina de azi e practic o creaţie polarizată. Partea de est, dinspre Rusia e aservită ca mentalitate Moscovei. Zona de sud, care conţine foste teritorii, care până în 1938-1939 aparţinuseră Cehoslovaciei şi Poloniei, cu care noi am avut graniţă comună, inclusiv o zonă etnic românească (de exemplu, Mânăstirea Peri) are tradiţii europene. Ştefan cel Mare, căsătorit cu Evdochia de Kiev n-a ezitat să ia Pocuţia de la Polonia, aşa că polonezii uitaseră să ramburseze Muşatinilor o datorie de 30.000 de galbeni.

Aflată în vecinătatea Uniunii Europene, Ucraina este dependentă de Rusia, a cărei parte, din punct de vedere al mentalităţii şi trecutului istoric este. Cum Stalin, în inteligenţa lui i-a lăsat teritorii diverse etnic, inclusiv sudul Basarabiei, teritoriu dezrobit de Basarab şi care a dat numele Moldovei dintre Prut şi Nistru, orice încercare de viraj spre UE înseamnă război civil. Nu cred că îşi permit Putin, Merkel sau Obama să aibă bairam de sărbători, altul decât cel obişnuit în aceste zile.

Bându-şi cafeaua, coana Europa zâmbeşte, netezind cu mâna albumul de familie: Ucraina, Georgia, Fosta Republică Sovietică Moldovenească sunt copiii de suflet de care a avut grijă, aşa cum a vrut şi cum o să vrea şi mai departe, una din fetele ei mai mari, Rusia. ( )”.

Într-un articol publicat aici la 19 martie 2015 scriam că Federaţia Rusă va merge mai departe în conflictul din Ucraina, dorind să revină la gurile Dunării: „Rusia doreşte să lege teritoriile controlate de rebelii pro-ruşi din estul Ucrainei cu Peninsula Crimeea. Cheia o reprezintă portul Mariupol, cum, pentru a lega Crimeea de Transnistria, ar avea nevoie de Odessa. Conform ziarului "Evenimentul Zilei", Rusia ar putea încerca să obţină chiar un coridor terestru. Practic, Ucraina deţine sudul Basarabiei, care asigura ieşirea la Dunăre. Astfel, Rusia doreşte să atingă gurile Dunării, pe care le-a deţinut încă din 1812, după anexarea Basarabiei, cu o întrerupere în perioada 1856-1877, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova pentru un scurt timp. Din 1877 şi până în 1991, URSS a avut ieşirea la Dunăre, după 1991, la gurile Dunării având acces Ucraina. Controlând porturile Odessa, Mariupol şi Sevastopol, conform strategilor de la Kremlin, practic Rusia se află cu un pas mai aproape de NATO, care deţine controlul asupra vestului şi  sudului Mării Negre.”

La 19 martie 2014 scriam: „Ţarina Ecaterina cea Mare, continuatoare a politicii ţarului Petru cel Mare a încercat să pună în aplicare ”proiectul grecesc”, care viza restaurarea Imperiului Bizantin la Constantinopol şi Ţara Românească unită cu Moldova în Regatul Daciei, condus de un prinţ agreat de Austria şi de Rusia. Visul Rusiei de a avea ieşire la Marea Neagră s-a împlinit prin anexarea Crimeei, locuită de tătari (Crîmul pomenit de cronicarii moldoveni).

Coana Europa scoate din album poza lui Stalin. ”Tătucul”, fost Comisar al Poporului pentru Naţionalităţi, a creat o idee geopolitică deosebită: ”enclavizarea”. Dacă toate imperiile creau provincii în areale etnice delimitate, Stalin a fost deosebit, când a trasat frontierele republicilor unionale. A cuprins în fiecare dintre ele enclave locuite de etnici din republica vecină, rupţi de graniţă, dar care, la nevoie să ţipe după ”ţara mamă”. S-a văzut asta în Azerbaidjan cu Nagorno Karabach, s-a văzut în Cecenia, s-a văzut Transnistria (creată de Hitler, pentru Antonescu, dar păstrată de Stalin n.a.), în anii 90, s-a văzut în Georgia, cu ceva ani în urmă, se vede acum în Ucraina”.

În data de 24 martie 2014 scriam: „Ne mai miră de ce URSS a înfiinţat tratatul de la Varşovia abia în 1955 (NATO fusese înfiinţată prin 1949)? Adică dacă URSS a creat CAER în 1949, Occidentul a creat NATO. În anii 50, au apărut Comunităţile Europene, iar în 1955 Pactul de la Varşovia.

Crizele” din ograda Coanei Europa şi ale Occidentului în general, sunt contemporane cu acelea din ”monolitul Maicii Rusia”: 1954-esecul CEA şi criza Suezului vs Revoluţia din Ungaria; Criza scaunului gol -1967 (Franţa în dezacord cu Politica Agricolă Comună), războiul din Vietnam vs. Invazia din Cehoslovacia; Give our money back! - avertismentul adresat Coanei Europa de Margareth Thatcher vs acutizarea situaţiei din Afganistan şi din ţările est-europene.

În 1991, după ce în 1989 căzuse Zidul Berlinului, se prăbuşea Uniunea Sovietică, Rusia fiind principala moştenitoare. Era a treia înfrângere geopolitică a Rusiei. Totuşi, Boris Elţin, după retragere (nu înainte de a fi deschis larg porţile investiţiilor occidentale, corupţiei generalizate a sistemului politic şi energetic rusesc şi apariţiei marilor oligarhi) l-a a dus pe Vladimir Putin. Să fie oare semnul că Vladmir Putin se consideră moştenitorul Sfântului Vladimir? Acesta a reuşit să anihileze opoziţia oligarhilor (cam cum făcuse şi Petru cel Mare cu foarfeca sa celebră), a închis gura presei şi a pus în aplicare ”Matrioşka lui Stalin”. Adică, din pântecele ”Matrioşkăi URSS” au ieşit micile păpuşi, republicile unionale. Dar dacă vreuna dintre ele vrea să se împrietenească cu o ”păpuşă Barbie”, imediat în pântecele ei apare o altă păpuşă-enclavă care doreşte să se ducă spre ”Matrioşka-Rusia”.

Astfel, invenţia lui Stalin dă roade, cu invenţiile cibernetico-geopolitice ale lui Vladimir Putin. Acesta are în mână doi aşi: o armată bine pregătită şi rusofoni dornici de a „întoarce spatele Europei”, aşa cum dorea Petru cel Mare. Ce nu ştie multă lume, este că un jucător experimentat de poker, cum e Vladimir Putin, mai are aşi prin mânecă: Gazprom, Iranul, imposibilitatea americanilor de a construi ceva prin Irak, Afganistan, Egipt, războiul  sângeros din Siria, conflictul israeliano-palestinian, incoerenţa politicilor Uniunii Europene de coeziune.”

Că România are de jucat o carte geopolitică interesantă, am relatat-o încă din 2 ianuarie 2014: ” România a fost în situaţia de a tinde spre Occident, dar elementele esenţiale ale modernităţii, precum  Regulamentele Organice (chiar dacă au fost date pentru a pregăti anexiunea Principatelor, în fapt înseamnă începutul organizării constituţionalismului românesc) unirea şi independenţa, fundamentale pentru secolul al XIX-lea s-au înfăptuit cu ”bunăvoinţa” profund interesată a Rusiei. Ba chiar în Primul Război Mondial, România a intrat în 1916, alături de Antanta, pentru că Regina Maria, pe jumătate rusoaică l-a influenţat pe regele Ferdinand şi acesta, la rândul lui, s-a impus în faţa contemporanilor susţinând că Rusia recunoscuse aspiraţia noastră legitimă la Transilvania. Faptul că Rusia ţaristă s-a retras din război, în contextul contrarevoluţiei bolşevice nu schimbă cu nimic preliminariile: Rusia era de acord ca noi să avem Transilvania. Dumnezeu a vrut să avem şi Basarabia şi, practic, la 1 decembrie 1918 să avem România Mare. În plus, însăşi Europa ceruse ca România să-şi reglementeze relaţia cu Uniunea Sovietică, noul stat răsărit pe ruinele ţarismului, în perioada interbelică. Singurul care a încercat să fie profet în ţara lui, Nicolae Titulescu, aproape că reuşise să definească Nistrul ca zonă de demarcaţie pentru armatele celor două state, dar ghinionul lui a fost să susţină până în pânzele albe sistemul versaillez în care nu mai credeau nici iniţiatorii lui.

În Turcia guvernul de orientare islamică moderată agită spectrul otomanismului, aşa cum Ungaria se joacă de-a ”coroana Sfântului Ştefan”. Rezultatul s-a văzut imediat: o scădere a valorii lirei turceşti, o ţară în pragul revoluţiei, care a fost legată de ”primăvara arabă”. Ce nu trebuie pierdut din vedere, e faptul că în viaţa sa, Coana Europa nu prea a putut să se opună afacerilor copiilor, mai ales că americanii au pus rachete intercontinentale în Turcia şi Grecia, pe vremea războiului rece, contra URSS, a cărei moştenitoare principală e Rusia.

Grecia, de curând a redevenit importantă datorită rezervelor de hidrocarburi descoperite în Mesoghio, după cum şi România are niscaiva aur pe la Roşia Montană şi gaze de şist la Pungeşti.

Americanii au reuşit să se mai apropie şi de România, unde vor să instaleze echipamentele de scut antirachetă, contra Iranului, care e tutelat, în realitate de Rusia. Practic, americanii redau României rolul de stat tampon dintre ”Est şi Vest”, chiar dacă România, teoretic e în ”Vest”.

Coana Europa nu poate concepe un revelion fără vodcă rusească, icre negre iraniene şi româneşti sau rahat turcesc”.

Că Federaţia Rusă şi-a intrat în rol, în redobândirea influenţei în Caucaz, am relatat-o pe larg într-o analiză publicată aici.

Nu este exclus ca Federaţia Rusă, acum în plin conflict de poziţii cu NATO să se reorienteze şi spre nordul Europei, spre Suedia şi Finlanda. Despre istoria confruntărilor dintre Rusia şi Suedia, am scris aici.

Am afirmat mai sus că NATO şi Federaţia Rusă au decis să concureze la nivel de imagine.

Voi încheia cu nişte rânduri scrise acum un an, despre vizita din data de 1 martie 2017 efectuată de către Ambasadorul Federaţiei Ruse la Craiova. Valery Kuzmin, diplomat, specializat în Istorie şi Relaţii Internaţionale, s-a întâlnit în data de 1 martie 2017 cu reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, cu oameni de afaceri, la Consiliul Judeţean Dolj. Ziariştii prezenţi la eveniment  l-au întrebat pe Ambasadorul Federaţiei Ruse despre cum comentează faptul că la Craiova, în cadrul Brigăzii a 2-a Infanterie „Rovine” se va înfiinţa o brigadă multinaţională care va fi operaţională din 2018, acesta răspunzând, astfel, conform jurnalulolteniei.ro: „Această chestiune este una internă şi ţine de răspunderea voastră ca ţară. Acest lucru este un lucru intern, eu doar vreau să subliniez că Rusia nu este o ameninţare pentru voi şi nu are niciun plan de ameninţare”.

Se impune să ne aducem aminte că la Summitul de la Varşovia s-a decis ca brigada multinaţională de la Craiova să fie formată din 4 000 militari. La această brigadă multinaţională şi-au afirmat dorinţa de a contribui Polonia şi Bulgaria. Fostul ministru Mihnea Motoc afirmase pentru cotidianul.ro că Bulgaria ar putea contribui cu 400 militari, în timp ce Germania şi-a dat acordul de a participa, la început, cu ofiţeri de stat major. România ar urma să trimită o companie în Polonia, iar o companie poloneză să vină la Craiova. Statele Unite şi-au dat acordul trimiterii unei unităţi, însă nu au dezvăluit modul în care se va face cooperarea efectivă. Olanda a decis să trimită 2 ofiţeri de stat major. Portugalia a declarat că va trimite până la 1000 de militari.

Potrivit aceleiaşi surse, brigada cadru este Brigada a 2-a Infanterie ”Rovine”, o formaţiune pregătită de luptă, certificat NATO, cu un efectiv de peste 3 000 militari.     

În spatele acestui răspuns se poate întrevedea un altul, mult mai direct, în sensul că dacă o brigadă internaţională la Craiova este ”treaba internă a României”, atunci orice remarcă venită din partea NATO şi a UE în privinţa Crimeii ar fi văzută de Rusia drept ”un amestec în treburile sale interne”.

Conform gazetadesud.ro, Valery Kuzmin a spus că a călătorit în România, nu doar în zonele apropiate structurii militare de la Deveselu, judeţul Olt ci toate regiunile României, petrecând un concediu, la Constanţa, cu familia sa, remarcând existenţa unor aeroporturi internaţionale în partea de nord a României: ” Dar am început vizitele cu Baza Militară “Mihail Kogălniceanu“. Glumesc, am fost la Constanţa, dar la mare, cu familia. Am văzut cam toate regiunile ţării voastre şi am fost surprins să aflu că există un aeroport internaţional la Satu Mare şi unul în Baia Mare”.

Ambasadorul rus ar fi putut face aluzie la proaspăta achiziţie de 12 avioane F16 modernizate din care au ajuns în România doar primele 6 aeronave şi la cele 2 fregate ”Regina Maria” şi ”Regele Ferdinand”, în fapt 2 nave vechi britanice modernizate şi achiziţionate dubios de către Marina Militară Română.

Începând de la ora 15.00 , Valery Kuzmin a susţinut la Biblioteca Judeţeană ”Alexandru şi Aristia Aman”, din judeţul Dolj o conferinţă în faţa unui public format din studenţi, oameni de cultură, cadre didactice şi reprezentanţi ai mass-media. Conferinţa s-a intitulat ”Politica externă a Rusiei de la începutul ”Războiului Rece”, până în prezent”.

Ambasadorul Valey Kuzmin a insistat asupra faptului că Federaţia Rusă îşi face cunoscute priorităţile de politică externă pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, precum şi prin declaraţiile publice ale Ministrului de Externe Serghei Lavrov, ale Preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.

Să nu uităm că orice mişcare a NATO determină Federaţia Rusă la mişcări de forţă, la la Marea Baltică şi Marea Neagră.

Amintim că NATO a desfăşurat în 2014 un exerciţiu militar la Marea Baltică, fiind incluse 19 state, fără Federaţia Rusă, neinvitată din cauza ocupării Peninsulei Crimeea.

Replica Federaţiei Ruse nu a întârziat în ianuarie-februarie 2015. Aceasta a ameninţat Finlanda cu sancţiuni pentru că a  a participat la manevrele NATO, detaşând 800 de militari ruşi la o distanţă de 50 km de frontiera ruso-finlandeză. În timp ce se sărbătorea independenţa Estoniei, eveniment la care au participat 100 militari NATO, 1300 militari estoni, 140 echipamente NATO, Federaţia Rusă a desfăşurat ample manevre militare la Marea Baltică, desfăşurând 2 000 de militari, 500 vehicule militare, unităţi de armament. Au fost paraşutaţi atunci, în cadrul exerciţiilor, 1500 militari şi s-au tras 12 unităţi de armament.

În mai 2015, NATO a angrenat 12 000 militari şi 250 avioane de vânătoare, în noi manevre desfăşurate în vestul, centrul şi sudul Europei. În toamna anului 2015, în zona Uralilor, atât în partea europeană cât şi cea asiatică, Federaţia Rusă a iniţiat un exerciţiu în care au fost angrenaţi 95 000 militari.

La 20 mai 2016, în Republica Moldova, s-a desfăşurat exerciţiul comun al Statelor Unite şi Republicii Moldova ”Dragon Pioneer 2016”. SUA au detaşat: 198 militari din regimentul 2 Cavalerie al Armatei SUA, 165 militari genişti, 58 de unităţi de tehnică: 11 maşini de luptă şi asigurare de luptă (geniu), 18 maşini de manevră HMMWV, 29 maşini de transport.

 În august 2016, Federaţia Rusă a iniţiat ample manevre militare în Marea Neagră (15 nave ale Flotei Mării Negre) şi în Marea Caspică (10 nave ale Flotei Mării Caspice), „în scopul verificării gradului de pregătire de luptă a forţelor armate ale Federaţiei Ruse”, conform agenţiilor de presă TASS şi Ria Novosti. Au fost angrenaţi 4 000 de militari şi 300 de unităţi de tehnică militară din cadrul ambelor flote ruseşti.

Practic, Federaţia Rusă a indicat faptul că poate contrabalansa plasarea de efective ale NATO în apropierea Mării Negre, prin aplicaţii tactice ale unui efectiv de militari asemănător.

Criza din Turcia, încercarea eşuată de lovitură de stat contra preşedintelui Erdogan, incidentul doborârii avionului de vânătoare rusesc în apropierea graniţei turce au tensionat spiritele în condiţiile în care, nolens-volens, ruşii şi americanii cooperează în rezolvarea crizei siriene.

Anterior, într-un interviu pentru digi24.ro, Valery Kuzmin declarase că exerciţiile ruse sunt pe teritoriul naţional şi se folosesc forţele locale şi nu cum procedează NATO, aducând trupe „de peste Ocean”. În plus, Valery Kuzmin afirmă răspicat că „rotirea” trupelor la intervale de şase luni nu elimină posibilitatea intuită de Federaţia Rusă ca NATO să amplaseze tehnică grea de luptă şi să iniţieze exerciţii considerate „periculoase” pentru Federaţia Rusă:

„Noi privim lucrurile acestea într-un cadru mai larg, într-un context mai amplu. Ştiţi că spre finalul anilor 90, secolul trecut, a fost un act fundamental semnat de Rusia şi NATO, care stipula că nu se mută trupe masive de luptă în ţările din vecinătatea Rusiei. Credem că orice construcţie de acest tip de forţe, care sunt deja în alte ţări şi de asemenea parţial şi în România, în anumite ţări sunt aduse noi unităţi de militari, iar nouă ni se spune să nu ne îngrijorăm pentru că sunt aduse prin rotaţie, personalul militar va sta acolo doar 6 luni şi apoi se rotesc trupele. Noi credem că nu este o diferenţă prea mare legat de bazele pe care aceste trupe sunt acolo, permanent sau prin rotaţie. Acesta este un pretext şi este deja un fapt că pretextul este folosit pentru a fi implementat echipament greu, pentru a fi făcute exerciţii militare complexe în apropierea graniţelor noastre. Noi credem că aceasta este diferenţa. Vedeţi, poate previn întrebarea următoare, că Rusia organizează exerciţii militare. Trebuie să ne amintim mereu că le organizăm pe teritoriul nostru naţional. În ceea ce priveşte forţele NATO, ele sunt aduse aici de la distanţe mari, uneori de dincolo de ocean''.

Ambasadorul Federaţiei Ruse a menţionat, în cadrul conferinţei că NATO ”nu a jucat corect”, după desfiinţarea Tratatului de la Varşovia. Valey Kuzmin a amintit faptul că NATO şi Federaţia Rusă au semnat un acord în 1996, înaintea Summitului de la Madrid din 1997, dar că NATO a continuat extinderea, amintind de includerea în această organizaţie a Ţărilor Baltice în anul 2004, la Summitul de la Praga.

Valery Kuzmin a mai amintit şi faptul că mişcările NATO în apropierea frontierelor Federaţiei Ruse nu au început în momentul în care a avut loc conflictul din Georgia din 2008, sau de când Federaţia Rusă l-a sprijinit pe Preşedintele Siriei, Bashar al Assad. El a plusat vorbind de implicarea directă a Rusiei în oprirea avansului imigranţilor musulmani în Europa, de faptul că NATO s-a implicat direct în schimbări de regimuri politice.

Seara, Valery Kuzmin a avut întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, pe agenda sa aflându-se discuţii privind oportunitatea iniţierii unor parteneriate româno-ruse.

Se naşte firesc o întrebare: dacă ambasadorul Federaţiei Ruse a declarat „diplomatic” la Craiova, că Rusia nu este o ameninţare pentru România, dar că NATO „nu a jucat corect”, atunci care va fi evoluţia pe termen mediu în regiune?

Discursul lui Valery Kuzmin vine şi pe fondul unei apropieri între SUA şi Federaţia Rusă, mai exact între Donald Trump şi Vladimir Putin, care se traduce pentru public într-o încercare de mediere, aşa cum au încercat cândva Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov. Donald J. Trump este cunoscut pentru retorica sa potrivit căreia „NATO s-a învechit”, iar statele membre trebuie să facă bine şi să dea bani, dacă vor securitate.

Aşadar, Federaţia Rusă îşi arată clar dezacordul faţă de NATO şi, implicit faţă de consolidarea flancului estic al NATO. Ambele tabere se limitează la declaraţii ale diplomaţilor, responsabililor apărării, şefilor de stat şi de guvern, măsurându-şi forţele în cadrul manevrelor militare în zonele sensibile.

Aşadar, frontul din Ucraina, exact ca acum 100 de ani, în 1918 este unul dintre punctele cheie în care se va desfăşura geopolitica mondială, cu actorii săi principali SUA şi Federaţia Rusă.

Ucraina se îndreaptă în mod evident spre scindare. Partea de vest ar putea merge spre Uniunea Europeană, deşi nu se ştie dacă Uniunea Europeană va mai dori să accepte această parte, întrucât este săracă în resurse naturale, acestea fiind în teritoriile aflate sub influenţa forţelor pro-ruse.

Kiev-ul pare a se îndepărta de Uniunea Europeană. Ultima lege a educaţiei, prin care minorităţile etnice sunt private de drepturile lor fundamentale (inclusiv etnicii români, aflaţi în Ucraina din cauza vicisitudinilor istoriei) este profund antieuropeană. Nimeni nu poate crede explicaţia Ucrainei, oferită prin vocea Preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko, aceea că el  a distrus premisele dezvoltării culturale al minorităţilor din Ucraina, doar pentru a opri avansul Rusiei. Această explicaţie aduce aminte de acele bancuri spuse la „Radio Erevan”, atât de savurate cândva, dacă nu ar fi tragică: Cum mă, voi ca să reduceţi cheltuielile de armament casaţi un singur tanc? Bine, vom face şedinţă şi vom decide să-l casăm şi pe celălalt!” Nici acum, guvernul Ucrainei nu este capabil să înţeleagă ce se întâmplă.

Am scris rândurile de faţă, reluând şi multe idei exprimate anterior, că poate Guvernul României, azi de Ziua Internaţională a Femeii ar trebui să se trezească la realitate.