Căderea guvernului May, unica şansă a unui nou referendum pentru rămânerea Londrei în UE

Activiştii pro-UE din Marea Britanie au declanşat un proces juridic prin care doresc să obţină formal, de la nivelul Comisiei Europene via Curtea Europeană de Justiţie, un răspuns la o întrebare formală a Londrei oficiale dacă procesul declanşat la 30 martie 2017 cu accesarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, respectiv retragerea din UE, poate fi reversat fără acordul statelor terţe, fiind doar o decizie a Marii Britanii.

O chestiune mai complexă decât pare la prima vedere, şi care e critică pentru inversarea procesului de părăsire a UE.

E admisibilă judecarea unui proces ipotetic odată ce Londra nu a decis să revină în cadrul UE?

Procesul se judecă la Edinburgh şi are un apel la Londra. Urmează să fie soluţionat săptămânile acestea, iar relevanţa sa e crucială. Astfel, odată depăşită admisibilitatea solicitării – pentru moment respinsă pe motiv că discută de un fapt probabil, posibil dar ipotetic, neconsumat însă, acela al unei decizii a Marii Britanii de a inversa procesul de ieşire din Uniunea Europeană, denumit Brexit – dezbaterea este dacă odată accesat articolul 50 şi comunicat Comisiei Europene, respectiv odată declanşat procesul de negociere, este doar decizia Londrei sau nu să revină la statu quo ante, respectiv la statutul cu excepţii de care beneficia Marea Britanie înaintea deciziei de ieşire din UE, cu sau fără acordul tuturor statelor membre.

Care e semnificaţia? Ei bine, dacă răspunsul e afirmativ, acesta dă un argument clar partizanilor anti-Brexit şi pro-UE şi dă o speranţă reversibilităţii procesului, odată ce divergenţele între Londra şi Bruxelles cu privire la un acord post Brexit se accentuează, şi asta pe ultima sută de metri, înainte de a valida forma finală, care trebuie şi ratificată ca să intre în vigoare la 29 martie 2019, în timpul preşedinţiei române la Consiliul UE.

Azi, marea temere este că procesul e ireversibil, de facto şi de jure, nu numai ca decizie politică a Guvernului May, care mizează şi invocă ireversibilitatea deciziei în referendum şi s-a asigurat, printr-o manevră juridică în Parlament, că nici Legislativul nu va putea reversa procesul, respingând acordul negociat dacă vom avea vreunul până la data Consiliului European din toamnă, la final de septembrie.

Theresa May FOTO Guliver/Getty Images/Charles McQuillan

Inflexibilitatea guvernului May, între supravieţuire şi hard Brexit

Între-adevăr, Theresa May a anunţat că singura sa referinţă este rezultatul referendumului din 2016, pe care îl pune în aplicare, potrivit mandatului pe care-l are. Guvernul britanic a argumentat că tema stopării Brexitului unilateral sau doar cu acordul tuturor membrilor UE, deci şi a celorlalţi 27 de parteneri, este irelevantă, odată ce referendumul a fost câştigat cu 51,9% pentru a pleca faţă de 48,1% a rămâne în UE. Orice altă variantă este respinsă de acest guvern, inclusiv posibilitatea unui nou referendumm dacă nu există acord sau dacă acordul e respins de către Parlament.

Totuşi, abordarea e valabilă cât timp acest guvern este în funcţie sau cât nu vine un guvern mai pro-hard Brexit - un Guvern Boris Johnson, de exemplu. În orice altă variantă, tema referendumului se poate repune dacă e o decizie care ţine doar de Londra şi acest fapt ar fi susţinută de Comisia UE şi Curtea de Justiţiei a UE.

Pe de altă parte, Guvernul May se confruntă cu o situaţie dramatic modificată astăzi. Ultimul sondaj de opinie din iulie arată că neîncrederea în ajungerea la un acord între UE şi Marea Britanie a crescut voturile anti-Brexit într-un nou referendum, cu 45% pro-referendum, anti-Brexit la 34% împotrivă, pro-Brexit, restul nu ştiu/nu se pronunţă. În plus, se mai adaugă la aceasta şi problemele guvernului May cu negocierile privind frontiera inter-irlandeză.

Modificarea unui acord convenit: înţelegerea de salvgardare a graniţei inter-irlandeză respinsă prin lege la Londra

Aici, reacţiile au fost dure, iar chiar formula de salvgardare stabilită după prima etap, respective menţinerea Irlandei de Nord în Uniunea Vamală, a fost respinsă de către Londra. Mai mult, Theresa May a modificat chiar Legea Vamală britanică, care astăzi face să fie ilegală funcţionarea Irlandei de Nord în afara teritoriului/controlului vamal al Marii Britanii, aruncând în aer unul din punctele obligatorii care a menţinut planul negocierii unui acord în faza a doua actuală, trecând de cele trei condiţii iniţiale – drepturile cetăţenilor, plăţile sumelor angajate de Londra, frontiera inter-irlandeză.

Negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, care reprezintă Comisia Europeană, a pus sub semnul întrebării Documentul convenit de Guvernul britanic cu greu, ca răspuns la propunerea UE, considerând că, deşi e un punct de plecare, e inacceptabil pentru că ar slăbi piaţa comună şi arc rea costuri pentru afacerile din UE. În timp ce Londra solicită o poziţie mai flexibilă a UE, iar Berlinul tocmai a anunţat, prin vocea Cancelarului Angela Merkel, un apel similar faţă de Comisie, totuşi specificările privind respectarea jurisdicţiei europene şi a drepturilor cetăţenilor comunitari în Marea Britanie şi britanici în UE nu sunt discutabile.

FOTO 123 RF

O prăbuşire cu costuri majore a Marii Britanii după Brexit e un scenariu dorit de mulţi pro-europeni deoarece astfel s-ar da un semnal foarte dur oricui va dori să mai iasă din conclavul european.

Lupta pentru ca „Brexitul să rămână în urmă ca un vis urât“

Pentru partizanii menţinerii Marii Britanii în UE pe baza unui nou referendum, poziţie care se întăreşte şi se consolidează tot mai mult în spaţiul public, singura şansă pentru ca „Brexitul să rămână în urmă ca un vis urât“, după un nou referendum, ţine obligatoriu de situaţia căderii guvernului May, al unui răspuns al Curţii Europene de Justiţie care să permită reversibilitatea accesului la articolul 50 de retragere a Marii Britanii din UE direct din voinţa Londrei şi revenirea măcar la statutul anterior, cu excepţiile aferente. În caz contrar, varianta cea mai probabilă rămâne cea a unui Brexit incontestabil, cu sau fără acord, fapt ce va duce la o criză economică şi probleme de costuri majore şi în Marea Britanie, şi în UE.

Pe de altă parte, o prăbuşire cu costuri majore a Marii Britanii după Brexit e un scenariu dorit de mulţi pro-europeni deoarece astfel s-ar da un semnal foarte dur oricui va dori să mai iasă din conclavul european: interdependenţele dintre statele membre ale UE şi între state şi Bruxelles sunt atât de importante încât ruperea lor duce la costuri atât de mari încât nici măcar Marea Britanie nu le-a putut suporta, darămite un stat mai mic.

Iar costurile sunt la fel de importante şi pentru statele care rămân în Uniune din cauza integrării economiilor acestor state şi a interdependenţelor reciproce. În plus, alternative de tip acorduri de liber schimb lasă, de fapt, un stat mic faţă cu actori terţi şi dispar capacităţile de negociere a unui gigant ca UE, orice stat european, lăsat singur, având sub 10% din portanţă economică, comercială şi ca dimensiune a pieţei unice europene.

Regatul care nu mai poate redeveni Imperiu

Pe cine va prefera un actor terţ, UE sau un stat mic, când riscă să intre în coliziune prin acordul de liber schimb? Răspunsul e evident, şi asta a tăiat deja apetitul Marii Britanii şi tentaţia de a compensa Brexitul printr-o Mare Britanie globală, revenită la avantajele din vechile colonii. Nici măcar bagajul de relaţii, schimburi şi dependenţe, influenţă şi forţă dinaintea integrării în UE nu mai poate fi recompus, nici pe de parte.

Aşa a realizat şi Londra că trecutul colonial e departe şi că, dacă a avut un statut privilegiat prin bagajul cu care a venit în UE, astăzi costurile ieşirii sunt mai mari pentru că nici măcar vechile colonii sau dependenţe simbolice supuse Coroanei - Australia, Canada, Noua Zeelandă - nu-i mai dau prevalenţă în faţă UE. Regatul nu mai poate deveni Imperiu, mai mult, după intrarea în UE, ieşirea o aduce la nivelul unui stat european cu simplul conţinut economic şi commercial de pe propriul teritoriu şi potenţialul redus, fără tot bagajul său de relaţii şi acorduri comerciale existente măcar la nivelul la care a intrat.

Aceasta este o altă eroare majoră de calcul a perspectivelor, în absenţa unui studiu de fezabilitate a Brexitului, când doar voinţa politică şi o campanie plină de minciuni au dus la Brexit. Mai mult, partidul care a generat-o, UKIP, a dispărut între timp din spaţiul politic britanic iar liderul acestuia, Nigel Farange, după ce nu şi-a asumat nici o responsabilitate în gestionarea Brexitului - proces pe care l-a generat - plecând definitiv din politică după viitoarele alegeri europarlamentare.