Cacofonia trans-atlantică şi sarcasmul rusesc

De cȃteva săptămȃni, urmȃnd ieşirii unilaterale a SUA din acordul cu Iranul, relaţia dintre Europa si SUA a devenit din ce in ce mai tensionată, luȃnd ȋn ultimele zile forma unui meci al declaraţiilor ȋntre liderii lumii, ajutaţi de emisarii lor.

Ieşirea SUA din acordul cu Iranul şi ameninţarea de către Preşedintele Trump cu implementarea de noi sancţiuni ȋmpotriva acestuia, cele mai drastice de pȃnă acum, trimite fiori pe şira oamenilor de afaceri europeni care au profitat de deschiderea din ultimii ani şi au investit in Iran, devenind astfel vulnerabili eventualelor noi sancţiuni. Tensiunea astfel creată a fost generos alimentată de către noul Ambasador al SUA ȋn Germania, Richard Grenell, care, departe de a arăta empatie pentru firmele europene ȋn această situaţie, le-a sfătuit să ȋşi incheie afacerile cu Iranul cȃt mai e timp.

Orice student ȋn relaţii internaţionale ştie că declaraţiile sunt una, faptele alta, şi declaraţiile belicoase ale ambasadorului Grenell şi ale preşedintelui Trump, oricȃtă furie ar fi stȃrnit liderilor europeni, ar fi rămas simple declaraţii, cel putin pȃnă la punerea ȋn practică a sancţiunilor. Prin impunerea, ȋnsă, a tarifelor comerciale la oţel şi aluminiu de către SUA, tarife care afectează puternic firmele europene care exportă peste ocean, preşedintele Trump a şubrezit puternic podul trans-atlantic, atacȃnd, economic, proprii aliaţi. Justificarea acţiunii prin “protejarea securitătii naţionale” duce nebunia mai departe, trecȃnd astfel, fie şi indirect, firmele europene pe lista de ameninţări la adresa acestei securităţi.

De aici lucrurile au mers din rău ȋn mai rău, cu o convorbire telefonică ȋntre Macron si Trump practic eşuată, ȋn ciuda tangoului celor doi de luna trecută la Casa Albă, şi cu ȋnfurierea lui Trudeau prin ameninţări la modificarea tratatului NAFTA. Ȋn ajunul ȋntȃlnirii G7 de la Quebec, Macron ȋnfuriat declară posibilitatea unui G6, dacă partenerul american nu reintră ȋn regulile parteneriatului. Donald Tusk reaminteşte hotarȃrea europenilor de a ȋşi purta singuri de grijă şi vedea de treabă, ȋn cazul ȋn care SUA continuă linia deja abordată de rupere a ȋnţelegerilor cu aliaţii. Reacţia liderului de la Casa Albă urmează aceeaşi notă de persiflare a tuturor: declară că Rusia, care a fost suspendată din grupul G8 in urma anexării Crimeei şi pȃnă la soluţionarea conflictului din Ucraina, ar trebui reprimită ȋn grup.

Viteza cu care relaţia dintre Europa şi SUA se degradează este năucitoare, depăşindu-se nivelul declaraţiilor puţin sau deloc prietenoase şi ajungȃndu-se, din partea americană, la acţiuni economice ostile aliaţilor europeni. Este greu de imaginat că ȋntȃlnirea G7 care a ȋnceput astăzi ȋn această atmosferă de discordie trans-atlantică fără precedent şi pe fondul lipsei de ȋncredere ȋn aliatul american poate duce la decizii economice constructive, cel mult se poate spera la minimizarea dezastrului. Pericolul poate şi mai mare constă ȋn extinderea relaţiilor ostile din sfera economică ȋn cea a securităţii. Peste trei săptămȃni urmează summitul NATO de la Bruxelles, unde un preşedinte Trump ȋnfuriat şi incitat de situaţia tensionată poate alege să continue linia torpilării relaţiilor cu aliaţii.  Vom putea astfel asista la un summit, ce se dorea al coeziunii şi coerenţei ȋn acţiune atȃt ȋn estul cȃt şi ȋn sudul alianţei, ȋn care cu  greu se vor lua deciziile necesare, ba chiar urgente, limitȃndu-se, şi acesta, la evitarea supra-tensionării situaţiei.

Este evident că o relaţie trans-atlantică tensionată, sau chiar eşuată, este ȋn interesul preşedintelul Putin, ȋntărind poziţia Rusiei ȋn faţa unei comunităţi vestice dezbinate, reafirmȃnd ȋnţelepciunea şi puterea preşedintelui ei ȋn faţa poporului rus şi schimbȃnd echilibrul de forţe ȋn relaţia cu Europa, mai ales cea de Est. Că lucrurile ȋi sunt pe plac se vede clar din sarcasmul cu care s-a adresat, indirect, europenilor ȋn cadrul dialogului telefonic cu telespectatorii pe care ȋl poartă anual, acum doua zile: “V-am spus de ceva timp că America este un hegemon şi că doreşte să vă domine. Am spus-o clar ȋn discursul meu de la Munchen din 2007. Nimeni nu a vrut să audă şi nimeni nu a făcut nimic să oprească agravarea acestei situaţii. Asta aveti, v-au lovit.  Cina e servită, staţi jos si mȃncaţi!” Un “v-am spus eu” la fel de triumfător, sarcastic şi primitiv ca şi tweeturile colegului prezidenţial de peste ocean. Aflaţi la mijloc ȋntre sarcasmul celor doi, europenii ar face bine să găsească o soluţie să păstreze unitatea trans-atlantică, lucrȃnd cu acele structuri şi acele persoane din Washington care ȋn importanţa alianţelor şi unităţii, şi domolind spiritele ȋn plan domestic. Ca să nu răsune, apoi, un glorios “Cina e servită, staţi jos şi mȃncaţi!” atȃt de la Moscova, cȃt şi de la Beijing.