Cabaretul politic din Ungaria – armă anti-Orbán

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare sâmbătă seară o sală de spectacole din Budapesta, adevărat nu prea mare, se umple până la refuz, iar mii de telespectatori unguri fixează telecomanda la postul ATV pentru a urmări cabaretul politic care se transmite din „Cuibul vulturului”.

Este de fapt un joc de cuvinte deoarece „Cuib”- în ungureşte ”Fészek” este denumirea locului unde se desfăşoară spectacolul, faimosul club al scriitorilor şi artiştilor din Budapesta cu o tradiţie de aproape un secol, iar vulturul – „Sas”– este numele lui József Sas, directorul cabaretului Sas, actor, regizor şi textier. Este un cabaret politic cu mare succes şi care ţine scena budapestană de decenii.

În Ungaria se perpetuează tradiţia cabaretului politic, el a existat chiar înaintea Primului Război Mondial, în timpul regimului Horthy, Rákosi, Kádár şi se continuă acum. Ungurii îşi amintesc de actorul Géza Hoffi de pe vremea regimului Kádár care, pe scena teatrului „Microscop” formula voalat sau mai puţin voalat, critici la adresa  acestuia. Niciun conducător politic nu a avut curajul să închidă cabaretul, să pună căuş în gura actorilor. Dar nu au fost suficienţi doar actorii şi regizorii, era nevoie şi de dramaturgi, autori de texte satirice, comice, spirituale, de asemenea o tradiţie a literaturii ungare. De-a lungul timpului au fost create personaje care au supravieţuit diferitelor epoci istorice, iar dialogul lor era plin de aluzii directe sau mai puţin directe despre actualitatea politică, asemănătoare cu cele jucate la Bucureşti, la teatrul Tănase.

Astfel, perechea Hacsek şi Sajó, doi mic burghezi se întâlnesc în fiecare după masă la cafenea şi dezbat cele mai sensibile chestiuni, Hacsek fiind personajul serios iar Sajó  – cel care face pe prostul, se face că nu înţelege ce vrea să-i spună partenerul şi cere explicaţii. Chiar dacă autorul dialogurilor din perioada interbelică –Laszló Vadnai – nu mai este în viaţă, personajele au fost preluate în toate regimurile şi au supravieţuit tuturor avatarurilor istorice, spre deosebire de liderii politici ai vremii. Unul dintre cele mai apreciate dialoguri prezentate la spectacolul formaţiei Sas, chiar de către József Sas şi partenerul lui, formând faimoasa pereche Hacsek-Sajó sună în felul următor.

„De ce te temi, îi spune Sas interlocutorului lui. Hacsek şi Sajó au existat în timpul lui Horthy, Horthy s-a dus, Hacsek şi Sajó au rămas. Ei au existat în timpul lui Rákosi, Rákosi s-a dus, Hacsek şi Sajó au rămas. Au fost prezenţi pe scenă în timpul lui Kádár, Kádár s-a dus, Hacsek şi Sajó au rămas. Acum noi suntem aici şi este Orbán..Este Orbán…”

De fapt acesta este laitmotivul spectacolului trupei, o critică dură la adresa măsurilor politice ale actualului regim şi personal la adresa premierului Viktor Orbán, a măsurilor sale antipopulare, a discursului său cu iz naţionalist, antieuropean, a orientării sale pro-ruse, aşa-zisa deschidere spre Est, cu toate consecinţele sale, în text fiind întreţesute evocări ale celor aproape 50 de ani de ocupaţie sovietică a Ungariei. (În paranteză menţionez că, fiind cabaret politic, critici directe au fost adresate şi guvernului socialist anterior).

Limbajul folosit în spectacol este decent, fără derapaje, comicul fiind dat de situaţiile evocate, absolut reale. József Sas a declarat că ei nu fac altceva decât urmăresc evenimentele politice pe care apoi le aduc pe scenă. Că de multe ori sunt absurde şi groteşti… nu este vina lor, ci a celor care iau acele măsuri politice.

Reacţia publicului este extraordinară, fiecare scheci este aplaudat cu frenezie. Nu cred că toţi cei care vin la spectacole nutresc sentimente anti-Orbán. Mulţi aud probabil că acolo ”se poate râde”, iar în situaţia dificilă în care se găsesc mulţi unguri (şi , ca să fim drepţi, nu numai ei), puţină descătuşare nu strică, face bine. Că, vizionând spectacolul, unii dintre cei prezenţi care nu se prea ocupau până atunci de politică, se trezesc la realitate, aud nişte lucruri, se duc acasă şi încep să se gândească, îşi spun: „stai domnule, poate ăştia au dreptate, poate nu e bine tot ce face guvernul sau premierul”,  este foarte posibil. Aici intervine arta, capacitatea ei de a schimba mentalităţi, dacă ea este bine făcută. Şi spectacolele transmise de la „Cuibul vulturului” sunt bine făcute. Ele devin, după părerea mea, arme anti-Orbán, poate mult mai eficiente decât discursurile sau demonstraţiile. Nu ştiu dacă vor reuşi să schimbe regimul, dar dacă ne luăm după dialogul amintit între Hacsek şi Sajó, sfârşitul s-ar impune firesc.

Ca un post scriptum, îmi exprim părerea de rău că românii nu au acces la acest spectacol. Problema nu este numai limba, ci şi situaţiile descrise în scheciuri, trebuie să cunoşti bine personajele şi evenimentele ca să le înţelegi. Este adevărat, avem şi noi aşa ceva, fostul „Serviciu Român de Comedie” al lui Toni Grecu, transformat acum în „Superjurnal”. Dar tocmai aici este hiba. Şi-a schimbat de atâtea ori formatul şi postul de televiziune că telespectatorii nu mai ştiu unde să-l caute. Probabil că genul nu este atât de mult gustat de români din moment ce posturile de televiziune îl scot din grilă. Autorii scenariilor şi actorii noştri nu au descoperit în suficientă măsură ceea ce ungurii au făcut-o demult – cum se poate transforma umorul în armă politică.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite