În vremuri nu prea îndepărtate, asemenea apucături se numeau darwinism social (supravieţuirea celui mai bine dotat ideologic) şi forţau supremaţia totală a grupurilor înarmate cu adevăruri unice. Am uitat destul de repede că nazismul şi fratele lui de sînge socialist, comunismul, au folosit din greu această iluminare întunecată a minţii. Astăzi, acelaşi fel de-a orbi şi de-a vorbi se cheamă progres sau Europa tot mai unită şi se opinteşte din toate minciunile să vină de hac împotrivirii britanice.

În ultimii doi ani, aţi auzit milioane de sofisme pe tema Brexit. E exact aşa cum vi s-a spus, numai că pe dos. Norul vulcanic de propagandă şi defăimare care a înconjurat pămîntul şi v-a intrat în case, în ochi şi în suflet e o iluzie premeditată - un act istoric neînchipuit de grav care s-ar putea solda cu eliminarea de facto a democraţiei europene şi instalarea unui autoritarism birocratic, votat de popoare aduse la starea de fleici resemnate. Să recapitulăm, lăsînd la o parte bruiajul şi depunerile savante.

Primele cuvinte rostite de Theresa May după referendumul care a decis despărţirea Marii Britanii de Uniunea Europeană au fost: Brexit means Brexit! Nici urmă de mister sau relativism. Alegătorii au spus: nu mai vrem să fim guvernaţi de UE! Clar, nu?

În următorii doi ani, acest mesaj a fost luat în lucru de establishment. Participanţi şi stahanovişti emeriţi: mass media, lumea academică, funcţionărimea de stat, politicienii de partid, guvernul şi parlamentul. Toţi, la un loc şi coordonat, împotriva prostimii, cunoscută sub numele vulgar de popor. Brexit înseamnă Brexit a devenit Brexit înseamnă orice altceva decît Brexit!

Aşa au apărut planul unui acord care ţine Marea Britanie agăţată vamal şi juridic de UE şi, chiar, ideea unui al doilea referendum, menit să corecteze pocinogul iniţial. Şi multe altele. Căci peţitorii servituţii britanice se bat în eufemisme, înlocuitori şi alternative light. O singură variantă e complet exclusă: despărţirea de UE.

De unde împotrivirea unui establishment ultra-potent, dar minoritar, faţă de o decizie susţinută de o majoritate democratică?

Pentru a pune în mişcare acest convoi de halucinaţii şi escrocherii oficiale, clasa dominantă s-a grăbit să uite ce promisese în programele prezentate onor prostimii britanice: fără piaţă unică, fără uniune vamală şi fără legi create de UE. Toate aceste promisiuni solemne au fost reambalate pînă la sufocare. În locul lor, au fost plantate cîteva mituri monstruoase.

Mai întîi, bine cunoscuta legendă a complexităţii. E prea complicat! Voi aţi decis ceva dar nu înţelegeţi ce. Numai noi, iniţiaţii, calificaţii şi specializaţii, pricepem, pînă la capăt, ramificaţiile votului vostru sincer şi bovin. Prin urmare, vă optimizăm decizia, pînă la dispariţia totală.

Supoziţia de la baza acestui mit otrăvit spune că omul de rînd e o nevertebrată cretină, depăşită de ralitatea care arată că Marea Britanie nu poate supravieţui în afara UE. Toată lumea e, mai mult sau mai puţin, victimă şi suferă de o slăbiciune care îi interzice viaţa în aer liber. Marea Britanie, a cincea economie a lumii, se va stinge pe uscat şi va fi surclasată de Albania. În paralel, UE ne va călăuzi spre paradis, după ce ne va fi scutit de complicaţiile nedemne ale democraţiei şi de amestecul ţăranilor nimeriţi pe la secţiile de vot.

Alt mit obscen şi slobod spune că britanicii au greşit la referendum, ca un măturător lăsat singur în centrul spaţial NASA. Acum, însă, îndrumaţi de clasa conducătoare şi strînşi roată la televizor, britanicii înţeleg că au dat cu oiştea în gard şi cu nava spaţială în planeta greşită. Şi s-au răzgîndit. Drept urmare un establishment binevoitor le pune la dispoziţie al doilea referendum, adică dreptul de a da cu gardul în oişte şi de a-şi distruge democraţia.

Un alt argument spune că, în definitiv, votanţii Brexitului sînt nişte pramatii în marş spre morgă. S-a calculat că mulţi din cei ce au votat împotriva UE au murit sau vor muri, în următorii 2-3 ani. Asta va răsturna raportul de forţe în relaţia cu UE şi impune un nou referendum. În sfîrşit, o veste bună! Spre deosebire de cei ce au votat împotrivă, cei ce au votat pentru UE sînt nemuritori! O întrebare: cine a votat pentru Brexit, prima oară, şi va vota pentru UE, a doua oară, va dobîndi nemurirea? Dacă e aşa, n-are rost să mai aşteptăm. Votăm nemurirea!

Ce e de lămurit dar rămîne necercetat e: de ce? De unde împotrivirea unui establishment ultra-potent, dar minoritar, faţă de o decizie susţinută de o majoritate democratică?

Democraţia europeană nu va supravieţui unei victorii birocratice asupra libertăţii baricadate în Marea Britanie.

E simplu. Democraţia occidentală a fost, treptat, acaparată de o reţea managerială. Această supercastă a dezvoltat o dictatură virtuoasă şi foloseşte democraţia ca decor şi cameră de ecou. Cînd cîştigăm, democraţia e servită. Cînd pierdem, democraţia s-a bîlbîit şi e pusă să repete, pînă iese rezultatul dorit. Oricum, cînd nu iese bine pentru establishment, e clar că rezultatul a fost provocat de ruşi care au apăsat pe nişte butoane invizibile, mari şi de culoare roşie. Cine susţine asta? UE, mai exact UE în timp ce dă în brînci să termine NS2 - gazoductul care îi asigură lui Putin locul şi dreptul de vot la fiecare şedinţă a guvernului german.

Îndîrjirea mitomană a establishmentului are o explicaţie meschină. Fără UE, crema stăpînitoare pierde prestigiu, standard de viaţă şi bani. Fără reţeaua de fonduri cu care UE a închiriat mediul universitar şi galaxia ONG, distinşii beneficiari rămîn în aer, în pom şi în alte poziţii gravitaţional precare. La fel, armata avocăţească şi PR, aparatul de propagandă, veganii urmaşi ai hunilor blînzi şi hipsterimea urbană legată prin Bluetooth de arta vieţii superioare. Toţi pierd tribuna, seminariile, stima de sine, bursele şi arena de exchibiţionism.

Mai grav, politicienii euro-conformi vor pierde privilegiul care le permite să se ascundă în spatele UE. Nu vă place cutare decizie? Sorry! E normă europeană! S-a înţeles prea puţin dar marea poveste de amor principial între clasa politică şi UE vine din darul minunat care absolvă de răspundere şi scoate politicienii de sub controlul alegătorilor.

În aceste condiţii, e de înţeles de ce se bate establishmentul cu erezia britanică. Şi de ce e el dispus să renunţe la democraţie, dacă asta înseamnă a rămâne în UE.

Argumentele care îneacă dezbaterea onestă asupra Brexitului sînt un cumul periculos de gaze. Democraţia europeană nu va supravieţui unei victorii birocratice asupra libertăţii baricadate în Marea Britanie.

Recomandarea formulată, într-un poem din 1953, de Bertolt Brecht, scriitorul marxist dezamăgit de întîlnirea cu comunismul, e la un pas de implementare: „dacă poporul a trădat încrederea acordată de guvern, nu e mai bine să dizolvaţi poporul?“

Aşadar, într-un glas, în numele progresului: bye-bye popor!