Bundeskalifat Deutschland

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dispariţia politicii democratice în Occident nu putea deveni fapt fără participarea Angelei Merkel - plicticoasa întrupare germană a derutei din care Europa îşi trage ultima certitudine înainte de cădere.

Ca şefă a noului cult relativist în care binele e acea formă a răului care conduce la tirania binelui, cancelarul Merkel a izbutit două capodopere. Mai întîi, şi-a desfigurat societatea, deschizînd graniţele, în 2014. Cu asta, a fost lichidat demos-ul. A doua mişcare a cancelarului Merkel a suprimat sistemul politic. Operaţia a avut loc în Turingia, după ce alegătorii şi-au votat reprezentanţii în Parlamentul local, iar aceştia au avut nesăbuinţa să aleagă un nou preşedinte de land.

Alegerile locale din Turingia s-au soldat cu un eşec sec pentru partidele clasice ale dreptei şi stîngii. Creştin-democraţii Angelei Merkel şi stînga social-democrată au fost respinşi explicit. Turingia e un land reîntors în Germania unită, după 50 de ani de vătămare în RDG. Mai exact spus: după o lungă experienţă de viaţă sub dictatură, idee unică şi limbă de lemn. Reîntîlnirea cu lozincile goale şi arbitrariul politicii oficiale în formulă vestică a mînat alegătorii spre extreme.

Alegerile au fost cîştigate de stînga şi de dreapta radicale: Die Linke şi AfD. Cu diferenţa că, în ierarhia religiei oficiale, extremităţile au mirosuri opuse. Dreapta e nebunie ciumată, iar stînga mumă parfumată. Astfel, AfD, partid antimigraţie, antiPC şi pro-familie e fascist. În schimb, Die Linke, nucleu marxist anti-american, născut pe ruinele comunismului est german cu secera şi ciocanul în mînă şi ideile fixe în cap, pro-migraţie şi pro-impozitare letală a oricărei vieţuitoare care cîştigă „prea mult“ e o forţă luminos-progresistă, democratică şi umanistă. De aici interdicţia oricărei colaborări a „lumii bune“ cu AfD.

Numai că, în politica reală şi locală, progresiştii din Turingia nu puteau, matematic, să formeze o majoritate. În schimb, CDU a putut. Şi, cu ajutorul   parlamentarilor locali AfD, a ales noul preşedinte al landului.

A doua zi, Angela Merkel a decretat: „Rezultatul e de neiertat şi, din acest motiv, trebuie inversat“. În zilele imediat următoare: o epidemie de sinucideri rituale. Nou alesul preşedintele al landului a demisionat. La fel, preşedinta CDU şi succesoarea desemnată a Angelei Merkel. La fel, ministrul pentru relaţia cu landurile din Est. Apoi, guvernul federal a cerut organizarea de alegeri noi. Evident, alegerile trecute au dat rezultatul greşit şi trebuie repetate. Generos, guvernul central şi luminat a oferit alegătorilor locali şi tîmpiţi şansa de a-şi spăla eroarea şi ruşinea.

Consecinţele acestor ordine groteşti sînt respingătoare. Constituţia şi înţelesul de bază al statului federal au fost abandonate din clipa în care cancelarul german a intervenit în deciziile luate, prin vot liber, într-un land la fel de german. Derapajul îndîrjit al cancelarului Merkel poate duce, mai departe, la recalcularea sistemului metric sau redefinirea culorilor. Dacă fosta chimistă şi actuala hiper-democrată Merkel doreşte asta, se poate proceda la rearanjarea înţepenitului tabel Mendeleev. Orice e posibil, într-o lume condusă de posedaţii sectei etice globale care ne-au înfiat din oficiu. Realitatea şi, mai cu seamă, realitatea politică sînt pierdute. Democraţia însăşi poate fi sacrificată pentru a face loc şi a da întîietate dogmei pe care stă sistemul.

Răfuiala fanatismului de falsă sorginte democrată cu democraţia a ieşit la vedere. Politica nu mai are nici un rol. Orice s-ar întîmpla, orice ar vota alegătorii şi oricare ar fi rezultatul, democraţia e irelevantă. Decizia e luată, în avans, de păstrătorii adevărului, iar democraţia poate fi admisă numai în măsura în care confirmă decretele înaltului cler progresist.

Pentru cine nu ştie sau e îndopat cu basme universitare recente: demagogia democratică e copilul vorbăreţ al Franţei revoluţionare şi nu are nici o legătură cu adevărul primar al libertăţii. În 1215, Magna Carta, documentul fondator al libertăţii occidentale aplicate, nu pomenea o vorbă despre egalitate, fraternitate, progres şi alte generalităţi manipulabile. Era vorba, acolo, numai de lucruri concrete şi vulgare, în cel mai bun înţeles al cuvîntului: de pedepse şi delicte, mori şi acces la cursuri de apă, de stăpînirea podurilor, bani şi abuz regal, impozite şi judecători locali. Însumînd, interese năprasnice şi bună aşezare a vieţii în comun. Democraţia nu avea nume, dar stătea pe lucruri mărunte, precise şi palpabile. Gonită din această definiţie şi capturată de optimismul formulelor grandioase, democraţia europeană e foarte aproape de sfîrşit. Adică, s-a reîntors în prizonieratul castelor superioare. Ieri, Coroana. Azi, Progresul sau UE şi tribul ei supradotat.   

Tragedia teologică a Occidentului e întreagă şi nu mai poate fi întoarsă. Lumea de sus s-a convertit la o pseudoreligie, la cultul adevărului suprem care găseşte defectuoase democraţia, naţiunile, tradiţia, familia şi însăşi natura umană. În forma lui desăvîrşită, cultul occidental al binelui global e un rasism democratic. Adepţii lui reuşesc să vadă discriminare peste tot - ceea ce nu îi împiedică să susţină răspicat că o parte însemnată a societăţii votează greşit pentru că e needucată, primitivă şi mintal inferioară. Ruptura între progres doctrinar şi înapoiere umană fiind marcată genetic, alegătorii pot vota orice şi degeaba. Sistemul conducător prizează un adevăr inaccesibil plebei şi va lucra la corectarea neîntîrziată a abaterilor.

Din cînd în cînd, alegători, partide şi lideri rămaşi la credinţa comună în democraţie cîştigă alegeri, dau preşedinţi şi fac guverne. E inutil. În plină admistraţie Trump sau regim post-Brexit, establishmentul politic, presa, sistemul de educaţie şi administraţia rămîn fidele religiei mamă. Cultura şi morala bat democraţia, iar cultura şi morala lumii occidentale au trecut în dogmatism şi auto-adoraţie.

Iată de ce, toate reacţiile democratice sînt urmate de contra-reacţia sistemului. Casta convertită la noua religie a dezvoltat un număr de proceduri aplicabile după caz. Dacă ereticii cîştigă direct alegeri prezidenţiale, se aplică procedura Trump: marionetă rusească, curvar şi corupt. Dacă ereticii conduc masiv în sondaje, se organizează procedura Salvini: criminal judecat pentru obstrucţie la migraţia liberă.  Casta poate conta pe justiţie şi pe convingerea tot mai răspîndită după care lupta politică nu se reglează la urna de vot ci prin completuri de judecată.

Orbirea care mînă virtutea e cel mai prietenos duşman al democraţiei. Dată fiind satisfacţia sfinţeniei pe care o decernează instant, forţa acestui moralism înrobitor e imbatabilă. Astfel, e perfect inutil şi aducător de ostracizare să spui cuiva că, în România, ofensiva anticorupţie a făcut politică, nu justiţie. Şi că ţara care alege, înrolată emoţional în cruciada anticorupţie, un preşedinte cu probleme la tribunal, a încetat să înţeleagă ce i se întîmplă.

Ce era odată luminat de spiritul practic şi sever al democraţiei a devenit o festivitate trucată. Încurajată mediatic şi oficial, confuzia între politică, moralitate şi legalitate produce, ca întotdeauna, catastrofe. Unanimitatea pîndeşte cu lasso-ul pregătit. Occidentul şi micii lui imitatori peticiţi din Est s-au lepădat de povara libertăţii de gîndire şi expresie. Comoditatea adevărului unic domneşte. Germania e un caz trist de consens ermetic, strunit prin cenzură şi aplicat prin decret. O ţară în care gîndirea publică a atins viteza unui Melcedes.

Bundeskalifat Deutscland încheie o aventură istorică mereu turbulentă şi neîncetat conformistă.

Se pot invoca nenumărate scuze şi circumstanţe. Extremismul încolţeşte neştiut. Lumea se schimbă. Adevărul şi binele nu mai sînt ce au decis cîndva bărbaţi albi morţi (de unde concluzia oarecum neaşteptată că Lenin e viu). Se poate, chiar, observa că Merkel e la sfîrşit de domnie şi suferă de panici dinastice.

Se pot spune multe, dar e tîrziu şi se întunecă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite