Bulgarii, la urne în plin val al treilea al pandemiei. Partidul conservator al premierului Borisov este favorit al legislativelor, dar formarea unei coaliţii va fi dificilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul bulgar Boiko Borisov la ieşirea din cabina de vot
Premierul bulgar Boiko Borisov la ieşirea din cabina de vot

Secţiile de vot s-au deschis duminică în Bulgaria pentru desfăşurarea alegerilor legislative, ce au loc în mijlocul unui al treilea val al epidemiei de COVID-19. Procesul de votare este însoţit de numeroase reguli sanitare. Premierul Boiko Borisov, care guvernează Bulgaria de un deceniu, este favoritul alegerilor legislative.

Alegătorii aflaţi în carantină vor putea vota cu urne mobile. În total, 6,7 milioane de cetăţeni sunt chemaţi să-i aleagă pe viitorii 240 de membri ai Adunării Naţionale de la Sofia.

Scrutinul urmează să decidă dacă partidul GERB (de dreapta, proeuropean) al premierului Boiko Borisov va rămâne la putere în cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană. În vara trecută, în Bulgaria au avut loc proteste de stradă în legătură cu acuzaţii de corupţie împotriva coaliţiei de guvernare, din care fac parte şi naţionaliştii din VMRO.

Premierul Boiko Borisov, care guvernează Bulgaria de un deceniu, este favoritul alegerilor legislative ce se desfăşoară duminică şi la care este aşteptat un absenteism record din cauza pandemiei de COVID-19.

Un cunoscut realizator tv poate fi omul cheie 

Electoratul din Bulgaria este divizat şi nu pare să se contureze vreo majoritate clară - primele două partide par să strângă fiecare undeva între un sfert şi o treime din voturi. Fiindcă e necesară o majoritate de 121 din 240 de mandate în Parlament, cel mai probabil va fi necesară o coaliţie.

Partidul GERB (Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) este momentan la putere, estimat la 28%, deşi ultimul an i-a diminuat popularitatea din cauza protestelor anti-corupţie la adresa administraţiei şi premierului. Boiko Borisov şi miniştrii săi au fost acuzaţi de repetate ori în ultimii ani de corupţie din fonduri europene şi naţionale, spălare de bani şi de administrarea proastă a bugetului ţării.

GERB, care face parte la nivel european din Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), conduce Bulgaria din 2009 şi este pro-european.

BSP (Partidul Coaliţia pentru Bulgaria), social-democraţii, sunt principalul rival al GERB, fiind cotat în sondajele preliminare la 23-25%. La fel ca alte partide social-democrate din Europa de est, mulţi din aderenţii BSP sunt simpatizanţi ai fostului regim comunist.

Câteva partide mici au reuşit să atragă interesul bulgarilor. DPS, ITN, şi „Ridică-te!” promit să atragă împreună la fel de multe voturi ca GERB şi BSP, iar platforma lor se bazează pe opoziţia faţă de GERB şi BSP. Aceste partide ar putea câştiga capital politic dacă unul dintre marile partide vor avea nevoie de ei într-o coaliţie. Euronews explică că o posibilă coaliţie se poate întemeia între GERB şi două partide mici: ITN şi VMRO.Multe dintre partidele din cursa parlamentară din Bulgaria sunt noi - întemeiate în ultimii doi ani, în special în ultimele câteva luni.

Pe locul trei în sondaje, cu 14-16%, se află ITN (Ima Takuv Narod, Există un astfel de Popor), un nou partid populist întemeiat acum un an de Slavi Trifonov, muzician, actor, şi prezentator TV. ITN se opune nu doar lockdown-ului, ci şi unei coaliţii cu vreunul din cele două partide mari, atrăgând votul populaţiei anti-sistem. Aceştia refuză să adopte o ideologie, propunând scopuri politice generale fără a explica modul în care ar putea fi atinse.

Pe locul patru în sondaje, cu 10-12%, sunt DPS (Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi), afiliat cu Grupul European Renew Europe (condus în Parlamentul European de Dacian Cioloş). Aceştia sunt favoriţii populaţiei etnic turcă din Bulgaria, dar adună şi alţi centrişti liberali din provinciile diverse etnic.

Noua formaţiune de centru-stânga „Ridică te! Golanii criminali – afară!”, condusă de fostul avocat al poporului Maia Manolova şi VMRO al actualului viceprim-ministru şi ministru al apărării Karakacianov, se află amândouă în pragul parlamentar de 4%. Liderii „Ridică-te!” au participat la protestele anti-guvern. Spre deosebire de alte partide, aceştia par să aibă un plan detaliat pentru guvernare, însă analiştii consideră programul a fi „grăbit, de parcă a fost scris peste noapte”. VMRO este un partid ultra-naţionalist, iar deşi politicile lor sunt greu de definit, rămâne clară poziţia lor conservatoare, împotriva minorităţilor etnice şi sexuale.

„Bulgaria Democrată (BD) este varianta bulgărească a USR-Plus. Sunt TFL-ul bulgăresc: pro-UE, „fără corupţi în politică“, în prim-plan la protestele urbane #rezist din ultimii ani, cerând demisia premierului Borisov şi procurorului general Gheşev, văzuţi ca super-corupţi.Co-preşedinţii BD n-au un profil foarte marcat, asta fiind una din explicaţiile pentru care alianţa e la 5-7% în sondaje (pragul electoral în Bulgaria e 4%)".

Mai mulţi medici care au devenit populari în timpul pandemiei sunt candidaţi priviţi favorabil de către bulgari, apărând astfel pe listele mai multor partide.

Potrivit The Sofia Globe, 87 dintre candidaţii la alegerile parlamentare de duminică, din aproape fiecare partid, au lucrat sau au colaborat cu securitatea din Bulgaria comunistă.

Ar putea intra astfel şapte partide în parlamentul unicameral de 240 de locuri. Cu toate că victoria lui Borisov pare clară, GERB va avea nevoie de cel puţin două alte partide pentru a forma o majoritate. Or, toate partidele noi au transmis că nu se vor alia cu Borisov, iar socialiştii au exclus orice intrare într-o coaliţie împreună cu acesta.

Dar nici opoziţia, foarte divizată, nu pare să se poată aliat împotriva premierului conservator. De pildă, formaţiunea ITN refuză orice colaborare cu socialiştii, pe care-i consideră parte a castei oligarhice şi corupte formate în Bulgaria.

”Suntem într-o situaţie în care nimeni nu vrea să se alieze cu nimeni şi luptă toţi împotriva tuturor”, sintetizează analistul politic bulgar Dimitar Ganev.

Rezultatul la urne poate fi influenţat şi de pandemie, o prezenţă slabă la vot fiind de natură să-i afecteze în special pe socialişti, care au un electorat vârstnic numeros. Sondajele prevăd o participare sub 50%, unele analize coborând chiar spre 40%, iar unii comentatori cred că această situaţie i-ar putea fi favorabilă lui Borisov, care se bazează pe un electorat fidel şi mobilizat, notează EFE, preluată de agerpres.ro.

Premierul conservator a reuşit să supravieţuiască valului de proteste din vara trecută, în care demonstranţii îl acuzau de corupţie, clientelism şi de favorizarea unei oligarhii economice şi politice. O altă situaţie dificilă pentru el a fost apariţia unor imagini – despre care Borisov spune că sunt contrafăcute – în care doarme cu un pistol pe noptieră sau stă lângă teancuri cu bancnote de 500 de euro şi lingouri de aur.

Dorind să transmită o imagine de om de acţiune şi apropiat de popor, Boiko Borisov şi-a condus singur maşina în campania electorală vizitând fabrici, mici sate sau vorbind la mitinguri retransmise pe reţelele de socializare. El se prezintă drept un gardian al stabilităţii şi dezvoltării economice, importante în contextul pandemiei, şi a promis mari investiţii în infrastructură, sănătate şi educaţie.

În ultimii ani, Borisov a reuşit să crească treptat salariul minim şi pensiile, ceea ce explică în mare parte popularitatea sa. Totuşi, unii comentatori, deşi îi recunosc rezultatele economice, remarcă eşecul său în frânarea corupţiei şi reformarea justiţiei, care împiedică intrarea Bulgariei în spaţiul Schengen.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite