Bulgarii, protest faţă de „domnia oligarhiei“

Bulgarii, protest faţă de „domnia oligarhiei“

Tinerii bulgari protestează faţă de prestaţia clasei politice bulgare

Mii de manifestanţi , între care studenţi şi profesori, au ieşit, duminică, în stradă, în capitala Sofia, pentru a-şi striga nemulţumirea faţă de „domnia oligarhiei“, la 24 de ani de la înlăturarea de la putere a ultimului lider comunist, Todor Jivkov, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Manifestanţii, 4.000 potrivit unei estimări a AFP, purtau bannere pe care se putea citi: „24 de ani de simulacru de democraţie: ajunge“, „Jos mafia“, „Oligarhia interzisă“ şi „Noi rămânem, voi să emigraţi“.

Protestatarii au defilat scandând „Demisia“, „Mafia“ şi „Sunteţi o ruşine“ în faţa Parlamentului şi sediului Guvernului. Manifestaţia a fost organizată de studenţi şi profesori din circa zece universităţi, care protestează de două săptămâni şi încearcă să relanseze mişcarea, consistuită în primăvară, împotriva Guvernului Plamen Oreşarski.
 
Susţinut de socialişti şi de partidul minorităţii turce MDL şi, tacit, de ultranaţionalişti, acest guvern, aflat în funcţie de la sfârşitul lui mai, este acuzat de criticii săi că are „legături cu oligarhia“, ca şi predecesorii săi.

Membra cea mai săracă a Uniunii Europene, Bulgaria este afectată de la începutul anului de manifestaţii populare care au antrenat, în februarie, căderea Guvernului conservator al lui Boiko Borisov.

Într-o declaraţie publicată sâmbătă, data aniversară a căderii Zidului Berlinului, studenţii au cerut „o schimbare radicală a sistemului educaţional“, care ar trebui să formeze „persoane independente şi cu spirit critic“ şi nu conformiste.

„Noi manifestăm împotriva sărăciei şi şomajului, (...) împotriva sfidării interesului public în numele oligarhiei. Noi manifestăm pentru a nu emigra (...) Noi protestăm înainte de a deveni cerşetori cu studii superioare“, au scris studenţii.

Protestul a fost urmat de un concert de cântece împrumutate de la primele manifestaţii anticomuniste din 1989-1990.
 

citeşte şi :

Protestele se extind în universităţile din Bulgaria. Studenţii de la opt facultăţi cer demisia premierului

Studenţii de la cel puţin opt facultăţi din Bulgaria s-au alăturat protestului pornit sâmbătă la Universitatea din Sofia, unde un grup de manifestanţi a ocupat rectoratul pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de guvern şi pentru a cere demisia premierului Plamen Oresharski.

Studenţii s-au baricadat în Universitatea din Sofia

Cea mai importantă şi prestigioasă instituţie de învăţământ din capitala bulgară, Universitatea "Sankt Kliment Ohridski"din Sofia, era ocupată în continuare luni, iar cursurile au fost anulate, relatează site-ul Novinite.com.

Universitatea din Sofia, ocupată de studenţi care cer demisia Guvernului bulgar. Cursurile de luni au fost anulate

Principala clădire a Universităţii din Sofia a fost ocupată sâmbătă de zeci de studenţi care cer demisia Guvernului de centru-stânga condus de premierul Plamen Oreşarski, informează AFP, citat de Mediafax.

Bulgaria: 40.000 de funcţionari publici vor fi concediaţi, începând cu 1 ianuarie

Guvernul socialist din Bulgaria pregăteşte concedierea a 40.000 de funcţionari publici, reprezentând 10% din total, potrivit unei scrisori a ministrului de Finanţe Petar Ciobanov adresată unor miniştri şi şefi de instituţii, relatează Novinite.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările