Bulgaria: Incendiu într-un spital din Sliven. Trei bolnavi de coronavirus au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul din oraşul Sliven
Spitalul din oraşul Sliven

Trei pacienţi de sex masculin, bolnavi de coronavirus, au murit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un incendiu izbucnit la un spital din oraşul Sliven, sudul Bulgariei, în plin val patru al pandemiei de COVID-19, au anunţat oficialităţile locale, citate de Reuters .

Incendiul, care a fost stins rapid, a izbucnit în jurul orei 04:00 GMT şi a afectat o singură încăpere, situată la etajul 4 al spitalului. Şase pacienţi din saloane alăturate au fost mutaţi în alte saloane ale spitalului, a anunţat şeful departamentului regional de siguranţă la incendii, Vladimir Demirev.

Doi pacienţi au fost găsiţi morţi de către pompieri. Un al treilea pacient a suferit arsuri severe şi a fost transportat la un spital din Plovdiv, unde a murit duminică dimineaţa.

Potrivit AFP, pacienţii decedaţi aveau vârste de 66, 70 şi 81 de ani.

Cauza incendiului este anchetată, dar se pare că o ţigară, aprinsă de un pacient, ar fi dus la izbucnirea focului, a anunţat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

În spitalele din Bulgaria sunt trataţi în prezent peste 8.000 de pacienţi cu coronavirus, între care 700 se află la terapie intensivă.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite