Bulgaria: GERB şi Patrioţii Uniţi au convenit să formeze un guvern avându-l ca premier pe Boiko Borisov

Bulgaria: GERB şi Patrioţii Uniţi au convenit să formeze un guvern avându-l ca premier pe Boiko Borisov

Boiko Borisov Foto: EPA

Partidul conservator GERB şi coaliţia naţionalistă Patrioţii Uniţi au convenit marţi să formeze un guvern cu „un mandat clar de patru ani“, avându-l ca prim-ministru pe Boiko Borisov, transmite Novinite.

Ştiri pe aceeaşi temă

Decizia a fost luată în cadrul primei întâlniri dintre cele două formaţiuni ce a fost organizată în urma alegerilor legislative anticipate desfăşurate în Bulgaria pe data de 26 martie şi care au fost câştigate de GERB, formaţiunea lui Borisov, însă fără a obţine majoritatea. Mai precis, GERB a obţinut 95 de mandate de deputat din totalul de 240. 

Potrivit participanţilor la întâlnirea de marţi, deocamdată nu s-au purtat negocieri cu privire la repartizarea posturilor ministeriale.
 
O nouă rundă de discuţii va avea loc înainte de sfârşitul săptămânii, până atunci experţii celor două formaţiuni urmând să lucreze la programele politice pentru crearea unei platforme comune.
 
„Suntem optimişti. Discuţiile au fost constructive“, a declarat Volen Siderov, co-lider al Patrioţilor Uniţi, formaţiune care s-a clasat pe locul trei la alegeri, obţinând 27 de mandate.
 
GERB a anunţat luni că va avea discuţii cu toate formaţiunile parlamentare, cu excepţia Partidului Socialist, clasat pe locul al doilea la alegeri, şi a Mişcării pentru Drepturi şi Libertăţi, ceea ce reduce practic posibilităţile de formare a unei coaliţii de guvernare la Patrioţii Uniţi şi Volia, notează BTA.
 
Formaţiunea lui Borisov speră ca noul guvern să fie format cel târziu la sfârşitul acestei luni.
 
Boiko Borisov a demisionat din funcţia de prim-ministru după ce candidatul susţinut de GERB a pierdut alegerile prezidenţiale din noiembrie în faţa socialistului Rumen Radev, apropiat de Moscova. Bulgaria are în prezent un guvern interimar.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: