Bugetul UE - o problemă românească

Propunerea Comisiei Europene de a condiţiona alocările bugetare de independenţa justiţiei le-a supărat pe marile beneficiare, Polonia şi Ungaria, ale căror guverne demolează statul de drept. Şi la Bucureşti unii au fost deranjaţi politic, dar predomină tăcerea indiferentă despre ce ne aşteaptă: răspunderea majoră în adoptarea bugetului UE şi marja naţională de negociere, restrânsă din cauza neabsorbţiei fondurilor europene.

Proiectul de buget pentru anii 2021 – 2027, prezentat de preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, va fi urmat, în aceste săptămâni, de propuneri sectoriale, urmând să intre într-un complicat proces de negociere, sub presiunea timpului. Decizia revine Consiliului European, care trebuie să-l adopte în unanimitate, şi Parlamentului European, în plenul căruia va fi votat. Comisia a anunţat că îşi doreşte ajungerea la un acord înainte de Summit-ul de la Sibiu din 9 mai 2019 şi de alegerile europarlamentare de la finalul aceleiaşi luni.

României îi revine, aşadar, nu doar rolul simbolic al găzduirii celor 27 de şefi de state şi guverne la prima reuniune post-Brexit, ci şi poziţia de coordonare a negocierilor finale privind cadrul financiar multianual, în cursul preşedinţiei semestriale a Consiliului UE, care va fi deţinută de ţara noastră în prima jumătate a anului 2019. Inevitabilul test de maturitate al României ca membru al UE dă, însă, alarmant de puţine bătăi de cap la Bucureşti.

Agenda românească este decuplată de problematica europeană şi confiscată de false priorităţi, impuse de politicieni cu viziune de nivelul unui consiliu comunal.

Cel puţin patru factori riscă să compromită şansa deţinerii preşedinţiei europene: sterilul război politic intern (în care familia tradiţională e subiect omniprezent, în locul temelor serioase), lipsa unei viziuni (nu avem un plan de dezvoltare naţională, darămite o perspectivă privind viitorul UE), atacurile asupra statului de drept (concepţia bugetară europeană are la bază tocmai sancţionarea derapajelor) şi gradul scăzut de absorbţie a fondurilor europene (ceea ce ne limitează drastic pretenţiile viitoare).

Ministerul Fondurilor Europene nu a mai făcut o raportare de trei luni încoace, jenat de ritmul în care atrage fondurile structurale – am luat doar 5% din banii alocaţi pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020. Mai mult, există pericolul dezangajării, anul acesta, a 1,5 miliarde de euro. Aceşti bani vor fi retraşi de Comisie dacă nu-i vom cheltui în termenul-limită prevăzut. Nu ar fi prima dată. În exerciţiul financiar precedent, România a pierdut 1,6 miliarde euro, din care 623 milioane de euro din programul pentru transporturi. Aceasta în condiţiile în care infrastructura românească de transport este în stare critică. Care poate fi argumentul Bucureştiului în negocierile ce urmează, de vreme ce nu este capabil să ia banii care i se dau?

Vă amintiţi disputele Băsescu-Ponta din 2013 pe marginea bugetului european? Primul se lăuda cu majorarea sumei alocate ţării cu 6 miliarde faţă de ciclul anterior de şapte ani, iar al doilea îi reproşa că România putea obţine mai mulţi bani. Fondul problemei a fost şi este, însă, eludat: ce trebuie să facem pentru a utiliza integral şi eficient fondurile europene?

Autorităţile române irosesc cu o perseverenţă diabolică şansa reducerii decalajului de dezvoltare faţă de Occident.

Ce ne aşteaptă în primul buget al UE după plecarea Marii Britanii, care contribuia cu aproximativ 12 miliarde de euro anual la UE (8% din totalul contribuţiilor statelor membre)? Deşi statele nordice, net contributoare, au reclamat o scădere a cheltuielilor, Comisia propune majorarea bugetului, luând în considerare inflaţia.

Reconfigurarea priorităţilor ţine cont de provocările care au afectat UE în ultimul deceniu: criza financiară, criza migratorie, criza valorilor democratice, atacurile teroriste şi agresivitatea Rusiei. Avem de-a face, aşadar, cu o viziune politică îndrăzneaţă a Comisiei cu privire la repartizarea celor 1279 de miliarde de euro în intervalul 2021-2027 (echivalentul a 1,11% din produsul naţional brut la nivel european).

Drept urmare, politicii comune de apărare îi vor fi alocaţi, în premieră, 13 miliarde de euro. Va fi creată şi o ”Rezervă a Uniunii” pentru situaţii neprevăzute, cum sunt cele din zona securităţii şi migraţiei. Integrarea migranţilor este, de altfel, una din noile priorităţi, urmând să-i fie direcţionate inclusiv sume prevăzute pentru politica de coeziune. Acest capitol, coeziunea, reprezintă 26% din bugetul în curs, iar Politica Agricolă Comună 39% din totalul alocărilor. Ambele domenii vor cunoaşte o reducere a finanţării cu circa 5% din 2021. Cu ce impact asupra României?

Sunt numai câteva elemente dintr-un cadru financiar vital pentru ţara noastră – un buget care implică riscuri, dar şi oportunităţi. Suntem pregătiţi să le facem faţă?