Bruxellesul şi Londra se îndreaptă spre finalizarea „divorţului” fără un acord comercial. Principala problemă evocată de europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Perspectiva unui Brexit fără un acord comercial între Londra şi Bruxelles devine tot mai probabilă, scrie presa internaţională, indicând ca principal obstacol problema pescuitului.

„Negocierile continuă, dar poziţiile noastre rămân îndepărtate”, au declarat surse apropiate dosarului pentru agenţia de presă DPA.

Menţinerea accesului pescarilor europeni în apele britanice, respinsă de Londra, este printre subiectele cele mai controversate în aceste tratative şi un subiect sensibil în special pentru Franţa şi Olanda, ţări cu un sector dezvoltat al pescuitului, notează DPA, potrivit Agerpres.

De fapt, ministrul irlandez de externe Simon Coveney a declarat că negocierile ar putea eşua din cauza impasului generat de subiectul drepturilor de pescuit.

O altă mare divergenţă este legată de stabilirea aşa-numitelor condiţii de concurenţă echitabilă.

O ieşire a Marii Britanii din piaţa unică europeană şi din uniunea vamală fără încheierea unui acord de liber schimb până pe 31 decembrie „rămâne rezultatul cel mai probabil”, a avertizat la rândul său premierul Boris Johnson.

Fără un acord, relaţiile comerciale dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor fi reglementate prin normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Totuşi, Londra şi Bruxellesul au nevoie de unele înţelegeri sectoriale pentru domenii care necesită un cadru legal, cum este cel al transporturilor.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite