Interesant, creativ şi inedit: împărţirea atributelor frontierei în mii de spaţii geografice şi instituţionale, în insula irlandeză
 

Şi totuşi întregul establishment tehnic britanic a lucrat cu o încrâncenare demnă de o cauză mai bună şi relevantă, a despicat criterii şi condiţii ale funcţionalităţii unei frontiere, a gâdit dincolo de procese şi modalităţi cunoscute şi a scormonit după căi nebănuite pentru a livra condiţiile esenţiale: Marea Britanie nu mai rămâne nici o zi în Piaţa comună europeană sau Uniunea Vamală, nu există diferenţe între criteriile şi situaţia bunurilor şi persoanelor ce circulă pe insula britanică şi în Irlanda de Nord, parte a Regatului şi, în plus, nu există frontieră fizică ce desparte insula irlandeză, între Republica Irlanda ce rămâne în UE şi Irlanda de Nord, parte a Regatului, care urmează Londra în Brexit.

Acordul prezentat de către Londra este o capodoperă ce merită studiată cu mult mai multă atenţie şi desfăcută în componente pentru a înţelege avantajele create de un asemenea sistem de lucru şi de a privi negocierile. Nu ajută la Brexit, nu răspunde criteriilor şi condiţiilor puse, dar este un model de abordare ce merită reţinut şi valorificat, cu toate lecţiile învăţate. Practic atributele frontierei fizice sunt rupte, mutate parţial în spaţiul virtual, restul răspândite în mii şi zeci de mii de locuri unde se află exportatorii şi comercianţii, instituţiile şi structurile de control.

Fireşte că toată această muncă e departe de a putea răspunde exigenţelor unui acord de retragere care să îndeplinească şi condiţiile UE: integritatea pieţei europene, nediscriminarea Irlandei, membră a UE, păstrarea garanţiilor serioase şi a angajamentelor necesare pentru evitarea frontierei fizice inter-irlandeze şi neavantajarea unilaterală a Marii Britanii pentru a nu crea un precedent ce ar putea fi urmat şi de alte state, de a prelua ce-ţi convine, de a respinge tot ce nu-ţi doreşti şi de a asuma doar selectiv regulile UE care-ţi convin şi-ţi aduc avantaje, nu şi cele ce angajează costuri. În plus acordul vine prea târziu, şi reprezintă prea puţin.


FOTO AFP/Daniel Leal Olivas

Greşeli de context, conjunctură, manieră, de fond şi conţinut ale acordului Boris Johnson
 

Câteva greşeli de context şi conjunctură nu aveau cum să ducă la rezultate acceptabile, chiar dacă Comisia Europeană şi biroul negociatorului pentru Brexit, Barnier, au comunicat că studiază cu atenţie şi deschidere propunerile britanice, în timp ce Parlamentul European s-a pronunţat respingând proiectul. E vorba mai întâi de slăbiciunile de parcurs: Guvernul Johnson nu mai are majoritate, mai mult, nu are majoritate la o distanţă substanţială, 35 de voturi, după ce a dat afară şi 19 parlamentari conservatori care i s-au opus. Apoi actuala propunere e sub presiunea evidentă a legii ce obligă Guvernul să ceară amânarea Brexitului dacă nu are un acord cu UE la 19 octombrie, a doua zi după Consiliul European.

În plus, sunt câteva greşeli de manieră: a trânti pe masa un proiect, cu câteva zile înainte de termen, susţinând că e unicul, obligatoriu, dacă nu e varianta no deal – fără acord, nu poate fi decât o manieră complet inacceptabilă de negociere, de fapt o non-negociere, o adoptare populistă şi în forţă a unei formule de şantaj ultimativ pe care UE nu are cum să o accepte. Avem de-a face cu un proiect de început de negociere, undeva la primele luni din perioada de 2 ani de acomodare a unei ieşiri din UE, departe de condiţiile necesare unei ieşiri ordonate şi cu multe probleme. Chiar dacă s-ar lucra pornindu-se de la o asemenea bază, procesul de negociere şi ajustare eventual ar reclama perioade îndelungate de soluţionare, modificare, testare, adaptare.

În fine, sunt probleme fundamentale de fond şi de conţinut. Sub rezerva că nu am citit întregul proiect, nici detaliile tehnice finale detaliate, în întregime, dar cunoscând atât dosarul, cât şi problematica aferentă, pot spune că tema fundamentală în sine era insurmontabilă. Condiţiile puse de către Brexiter-i, de către Boris Johnson, aparatului său tehnic şi de experţi aveau multe hibe. Practic, el cerea un statut distinct al Marii Britanii faţă de UE, din punct de vedere al regulilor, statutului, pieţei unice şi uniunii vamale, acelaşi statut al Irlandei de Nord şi în acelaşi timp cu insula britanică, absenţa frontierei fizice între părţile Irlandei, Republica Irlanda membru al UE şi Irlanda de Nord, membru al Regatului, dar consacrarea unui sistem care să rezolve minimalist şi intern problema frontierei.

Cum împărţim o frontieră pe tot cuprinsul unui stat
 

Aşa s-a ajuns la transformarea frontierei fizice, fiscale, vamale, legale între cele două Irlande în două frontiere fictive, virtuale cât se poate, una legală şi fiscală, între cele două Irlande, a doua, o frontieră fizică deschisă, practic pe întreg teritoriul insulei irlandeze. De fapt, a fost mutată frontiera fizică în mii de elemente virtuale de raportare a tranzitului inter-irlandez, de plată a taxelor reciproce, un sistem complex de urmărire pe GPS a transporturilor – maşinilor de transport (nu şi a cantităţilor transportate!!!) şi o întărire importantă a controalelor la intrarea şi ieşirea din insula irlandeză, cu observaţia unor dificultăţi majore exportate către Irlanda.

Sistemul complex şi dependent de programe informatice, conformitatea aproape deplină şi legalitatea prezumată a declaranţilor, cu controale minimale la locul încărcării, este complet nefezabil tehnic şi un coşmar administrativ, cu toată forţa, inovaţia electronică şi creativitatea implicate. E greu de înţeles şi creează nenumărate vulnerabilităţi.

Cert este că a obţinut o propunere tehnică extrem de creativă, chiar dacă greu aplicabilă sau chiar inaplicabilă, un coşmar tehnic şi un paradis infracţional.

Principala problemă vine din bunurile aflate în tranzit prin cele două Irlande. Aici nu mai vorbim de controale în interiorul insulei şi urmărirea prin GPS a acestor transporturi, ci de controale introduse la intrarea pe insulă, chiar dacă în Irlanda bunurile vin din state UE iar în Irlanda de Nord din insula britanică, deci fără taxe şi bariere tarifare. Acum ambele componente ar fi obligate să urmărească toate transporturile ce intră şi ies, tranzitează sau rămân - legal, ilegal? – pe insulă, în oricare dintre părţi.

Regulile UE, integritatea pieţei comune sunt afectate fundamental, garanţiile Irlandei sunt sub presiune şi dependente anual de votul organismului legislativ al Irlandei de Nord care să prelungească acordul – deci garanţii vremelnicecosturile impuse şi dimensiunea administrativă este enormă şi, oricum, asimetrică, în detrimentul UE şi al Irlandei, în avantajul Irlandei de Nord şi Marii Britanii prin dimensiune, număr de puncte de intrare şi tranzit.

Monument de creativitate, un coşmar administrativ şi un paradis infracţional
 

Pe fond, cea mai mare neconcordanţă este că sistemul propus ţine Marea Britanie cât mai departe de piaţa comună europeană, ţine Irlanda de Nord lângă Londra şi îndepărtează Republica Irlanda de UE, integrând-o, de facto, în piaţa insulei irlandeze, de fapt în Marea Britanie, extrăgând-o – pas cu pas, în funcţionalitate – din UE. Adică procesul exact invers celui originar, care integra Irlanda de Nord în Irlanda şi UE. Totul pentru a evita apropierea Marii Britanii de Bruxelles.

În plus, e un coşmar pentru organismele de colectare a taxelor şi impozitelor, pentru cele de control a corectitudinii operaţiunilor, pentru autorităţile de combatere a contrabandei, spălării de bani şi a traficului de toate felurile, invitând toate categoriile de infractori să-şi dezvolte scheme de valorificare a acestor mii de vulnerabilităţi la toate punctele noi unde ajung componente ale graniţelor legală, fiscală şi vamală respectiv fizică inter-irlandeză.

Nu ştiu cum va arăta formula finală diplomatică de respingere a proiectului britanic. Nu ştiu nici dacă Boris Johnson şi-a dorit efectiv să aibă un proiect al său alternativ acordului negociat de către Theresa May. Cert este că a obţinut o propunere tehnică extrem de creativă, chiar dacă greu aplicabilă sau chiar inaplicabilă, un coşmar tehnic şi un paradis infracţional, cu costuri exportate copleşitor către UE şi mai ales către Republica Irlanda, pe care o obligă, din raţiuni de eficienţă şi logică, să se extragă din UE cât se poate de mult.