Brexitul doamnei May: între sinucidere cu responsabilitate şi salvare prin dezastru

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
brexit

Epopeea Brexit continuă şi parcă nu se mai sfârşeşte. Deja Theresa May a amânat votul în Parlamentul britanic pentru o variantă finală a acordului de Brexit, de ieşire a Marii Britanii din UE, pentru că nu e pregătită să pună pe masă un astfel de acord.

Se va discuta în finalul lunii februarie. Între timp, se decantează ultimele aşezări şi opţiuni, care arată un adevăr implacabil: ca şi Londra – ţinută de votul la referendum care constituie unicul şi ultim mandat popular pentru actualul guvern May – şi Uniunea Europeană vrea Brexitul. Fără recurs.

Şi UE împinge Marea Britanie pe scări spre un Brexit fără recurs

Într-adevăr, sub haina respectului pentru votul suveran britanic, nici un lider european nu a introdus în discuţii şi negocieri perspectiva unui al doilea referendum ca variantă sau condiţie de discutare a unor noi criterii. Pur şi simplu a fost respinsă renegocierea, pe masa fiind acordul unic negociat aproape 16 luni, respins printr-un vot copleşitor de către Parlamentul britanic. În mod normal, pe un asemenea vot, era necesară reluarea validării legitimităţii democratice a partenerului, recalibrarea mandatului său.

Nu am avut un asemenea pas, o asemenea solicitare din partea oficialilor UE. Nici nu a fost timp. Poate doar declaraţia lui Donald Tusk, după votul din Parlamentul britanic, sugera această direcţie. Preşedintele Consiliului European remarca faptul că, dacă hard Brexit nu e acceptat, iar Acordul negociat a fost respins atât de copleşitor, poate ar trebui ca Londra să se gândească şi la unica variantă disponibilă, cu referire la un nou referendum. Însă această declaraţie nu a contat nici cât a contat declaraţia sa actuală, de imagine, cum că „cei ce împing spre un Brexit fără acord au un loc special în iad“.

UE vrea să scoată Brexitul cât mai repede din agenda sa. Cu cât blochează mai mult preocupările şi temele Uniunii, cu atât îngreunează mai mult capacitatea UE de a se pregăti de cutremurul care va afecta fundamental, deopotrivă, Londra, Bruxellesul şi fiecare din statele membre care vor rămâne în Uniune, în cazul unui hard Brexit fără acord. Mai mult, prezenţa temei pe agenda întârzie şi incomodează abordarea celorlalte probleme ale UE: migraţie, terorism, populismul, mişcările centrifuge, bugetul UE, alegeri europarlamentare, zona Euro, bugetul Italiei şi perspectiva prăbuşirii economice şi a antrenării căderii monedei Euro, ba chiar a revenirii crizei europene. Şi peste toate, afectează perspectivele alegerilor europene.


FOTO EPA-EFE

Imagine indisponibilă

Brexit ca ameninţare existenţială la adresa UE

Un Brexit în avantajul Londrei, şi care aduce deservicii vreunuia din statele membre - vezi Irlanda - este o calamitate pentru coeziunea Uniunii şi pentru rezultatele alegerilor europarlamentare. Deja populismul în Europa ameninţă să câştige teren, la 30-35-40% din voturi, ameninţând formula de majoritate de după alegeri. Un grup euro-sceptic şi unul anti-european în Parlamentul European ar putea câştiga greutate în detrimentul partidelor pro-europene clasice dacă Brexitul nu se realizează într-o variantă suficient de avantajoasă pentru Uniune, şi care să o arate puternică şi unită.

Principala problemă este că blocajul vine de la păcatul originar: dorinţa de a păstra toate avantajele şi de a expatria toate costurile de la Londra pe continent.

Brexitul rămâne o ameninţare existenţială pentru UE şi din motivul efectului de domino pe care-l generează. De aceea dilema UE este dublă: Brexitul trebuie să coste, să doară Marea Britanie, pentru ca modelul ieşirii să nu mai fie urmat de nimeni. Pe de altă parte, Regatul trebuie să rămână cât mai aproape de UE pentru a reduce la maximum pierderile ieşirii sale, dincolo de cele financiare, în ideea unui acord post-Brexit care să aducă cât mai puţine costuri ambilor actori. Dilema pare greu de rezolvat, aşa încât UE a lăsat Londrei să aleagă opţiunea, pentru a evita constrângerile excesive. Spunea cineva că UE e prea slabă pentru a-şi permite să arate vreo ezitare în procesul de ieşire al Marii Britanii din UE.

Iar principala problemă este că blocajul vine de la păcatul originar: dorinţa de a păstra toate avantajele şi de a expatria toate costurile de la Londra pe continent. Practic, blocajul din Parlamentul britanic e dat tocmai de back-stop, respectiv de condiţia menţinerii în piaţa unică pentru a salvgarda graniţa inter-irlandeză liberă. Iar aceasta provine de la interesul UE de a nu avea o graniţă UE-Marea Britanie în mijlocul Irlandei, ce coincide cu interesul Marii Britanii ca avantajele integrării sale în UE în soluţionarea conflictului din Irlanda de Nord să se menţină.

Ca să ne amintim, este vorba despre o condiţie-garanţie, tip clauză de salvgardare, introdusă de către UE chiar de la început şi acceptată de Londra la primul moment al evaluării şanselor ca un acord să fie atins. Respectiv back-stopul şi evitarea unei graniţe întărite ce separă insula Irlanda a fost introdus de către UE ca o condiţie pentru continuarea negocierilor şi perspectiva succesului acestora, acceptată de Marea Britanie, la acea oră, şi inclusă în Acordul final. Or votul din Parlamentul britanic covârşitor împotriva acordului asta a sancţionat: blocarea sine die a Marii Britanii în piaţa unică europeană, fără posibilitatea de a încheia acorduri comerciale liber, în avantajul său, ci doar supuse regulilor Bruxellesului.


FOTO EPA-EFE

Imagine indisponibilă

May şi unicornii roz din planurile de renegociere ale doamnei May

Pe de altă parte, Theresa May pare să vâneze unicorni roz. Planurile premierului britanic s-au dovedit bune doar pentru imagine, fiind vorba de calcule care au susţinut exclusiv temele de politică internă. La ultimul vot în Parlament, a contat stabilitatea şi relegitimarea majorităţii conservatori – DUP (partidul nord-irlandez loialist) şi nu a fost nicidecum o căutare de soluţii. De aceea suntem azi în aceeaşi situaţie ca acum două luni, cu termenul mai aproape şi perspectivele de acord mai departe. Dar cu o Mare Britanie mai preocupată de pregătirea post- Brexit decât de formula de ieşire. Cu aceleaşi platitudini şi afirmaţii fără miez: Brexit înseamnă Brexit.

Într-adevăr, ultimul vot din Parlament a fost o terapie mai degrabă pentru recalibrarea şi relansarea coaliţiei şi a Guvernului May decât pentru o soluţie. Practic formula propusă şi supusă la vot a fost aceeaşi, renegocierea acordului având în mijloc back-stopul şi înlocuirea acestuia cu altceva. Asta deşi doamna Theresa May ştia că la Bruxelles nu va fi acceptată renegocierea pe aceste teme, iar în ceea ce priveşte o regândire completă a proiectului, aceasta nu putea fi făcută peste noapte, pe alte baze.

Singura veste a fost votul la amendamentul vizând posibilitatea unui hard Brexit. Deşi doamna May preferă o ieşire fără acord redeschiderii dezbaterii vizând anularea Brexit, Parlamentul britanic a comunicat direct, prin vot, că vrea să aibă decizia finală asupra acordului şi că nu e de acord cu un hard Brexit. Rezultatul reiese din unicornii roz ai doamnei May: şi fără hard Brexit, şi fără acordul curent, negociat cu UE, şi fără redeschiderea subiectului anulării Brexit.

Exact acesta lipseşte din partea Londrei: a pierdut încrederea partenerului de negociere, încredere erodată catastrofal.

Redeschiderea negocierilor şi psihoza termenului de 29 martie

Singura formulă cu care doamna May a plecat la Bruxelles a fost mantra „acorduri alternative“ care ar înlocui back-stop-ul. O formulă la fel de vagă precum formularea „Brexit e Brexit“, care a alimentat întreaga sa guvernare, pentru a respinge de plano orice revenire la cetăţeni cu un nou referendum, cerut în stradă şi în Parlamentul britanic deopotrivă. Dar aici joacă un rol şi opţiunile personale ale doamnei May care doreşte ieşirea Marii Britanii din UE şi aplicarea referendumului pentru Brexit.

În rest, opţiunile sale rămân doar aspiraţionale şi nenegociabile la nivel european. Şi fără timpul necesar redesenării unui nou acord. Şi cu toate constrângerile de politică internă ale unui guvern în bătaia vântului. Ba şi cu o explozie a unei maşini capcană în faţa unei judecătorii din Irlanda de Nord ce avertizează asupra posibilităţii reluării violenţelor.

Redeschiderea negocierilor mai are o componentă. Dezbaterea termenului fix, constrângerea termenului sau amânarea lui. Totul în condiţiile în care vinovăţia trebuie plasată în cârca celuilalt. De aceea UE nu a trântit uşa şi nu asumă ieşirea Marii Britanii fără acord, din cauza Bruxellesului. Termenul limită într-o negociere favorizează constrângerile, de aceea amânarea lui intră în spaţiul speculativ, dar e aplicabil numai când există un plan alternativ solid pe masă. Or exact acesta lipseşte din partea Londrei: a pierdut încrederea partenerului de negociere, încredere erodată catastrofal – cu costuri şi post-Brexit; apoi UE consideră că deja a făcut prea multe concesii celui care pleacă; în fine, doamna May e subiect al unor constrângeri politice interne teribile.

Psihoza termenului de 29 martie este una ce joacă pe rând în favoarea sau în defavoarea partenerilor. Existenţa unui termen a fost interpretată ca element de presiune asupra celuilalt pentru a accepta clauze nepotrivite. Dar UE a semnalizat că ar putea relativize acest termen, în condiţii clar determinate: dacă Marea Britanie pleacă de la alte premize de negociere – rămânerea în Uniunea vamală sau piaţa comună; dacă este o criză politică şi schimbarea de guvern sau alegeri anticipate ce anunţă un alt partener, cu alte opţiuni; sau dacă Londra decide un nou scrutin universal pentru a decide dacă va continua sau retrage cererea de Brexit. Deci motive întemeiate şi grave, nicidecum o nouă etapă de negocieri vagi, cu un partener ce nu poate obţine sprijinul intern pentru acordul pe care l-a negociat. Din nou.


Theresa May FOTO EPA-EFE

Theresa May in Parlamentul britanic FOTO EPA-EFE

Politică internă britanică şi alegerile imposibile ale doamnei May

Doamna May are şi probleme deosebite la nivel politic intern. Guvernul său se susţine pe conservatori şi pe partidul nord-irlandez unionist DUP. E motivul pentru care premierul britanic a avut tentaţia de a marşa alături de conservatorii hard-Brexiteri pentru a nu-i pierde din susţinerea majorităţii, menţinând opţiunea hard Brexit. Votul pentru amendamentul din Parlament din ianuarie, arată că nu are o majoritate parlamentară pro-hard Brexit. Şi relaţia cu DUP, partenerul de coaliţie, e afectată de eventuala formulă care ar da statute diferite Irlandei de Nord şi restului Marii Britanii în raport cu UE, aşa cum violenţa reizbucnită în regiune afectează partidul ce susţine guvernul minoritar May.

Apoi, Nigel Farage a avertizat că va înfiinţa un nou partid pro-Brexit dacă se amână termenul. Asta pentru a candida la europarlamentare. Pentru că amânarea termenului presupune alegeri europarlamentare şi în Marea Britanie, chiar pentru un mandat temporar, incomplet. Totul cu presiune asupra conservatorilor şi a majorităţii.

Nici negocierea separată cu Dublinul şi aducerea souţiei la Bruxelles nu a fost posibilă, pentru că Irlanda cunoaşte unitatea UE şi perspectiva apărării poziţiei sale pe back-stop. A satisfice o formula avantajoasă relaţiei cu Irlanda poate afecta fundamental relaţia cu Irlanda de Nord şi DUP, iar această constrângere a fost deja experimentată de către doamna May. Deci suntem tot într-un joc de sumă nulă iar de aceea back-stop-ul irlandez, care menţine o frontieră spiritualizată între Republica Irlanda – membră a UE – şi Irlanda de Nord, aflată în componenţa Marii Britanii, nu are alternativă.

Soft Brexit sau no deal. Sacrificiul doamnei May sau gestionarea Apocalipsei de după

Ce mai rămâne pe masa e un soft Brexit – bazat pe o majoritate laburistă, dar cu sinuciderea politică a premierului conservator şi a majorităţii sale după vot – sau un hard Brexit, o ieşire fără acord, forţând Parlamentul britanic, la limită.

Liderul laburist Jeremy Corbyn rămâne şi el un lider ce susţine Brexitul. Deşi majoritatea propriului partid discută redeschiderea temei Brexitului, Corbyn are propria opţiune personală şi nu se abate de la aceasta. De aici ambiguitatea poziţiei laburiste şi incapacitatea de a prelua guvernarea după votul dezastruos pe Acordul negociat de către guvernul May.

Jeremy Corbyn a scris premierului o scrisoare cu 5 solicitări cheie pentru a se baza pe Laburişti în perspectiva Brexitului. Aceste solicitări includ drepturi şi protecţie pentru muncitorii britanici şi pentru cei europeni rămaşi în Regat; menţinerea apartenenţei Marii Britanii la un număr de agenţii şi programe europene, cu costurile aferente, inclusiv cele din zona de securitate precum Mandatul de Arestare European; alinierea strânsă cu UE în privinţa pieţei unice şi menţinerea Marii Britanii în Uniunea vamală.

Premierul britanic are o alegere dură: între sinucidere cu responsabilitate şi soft Brexit, pe mâna laburiştilor, cu pierderea guvernării, sau menţinerea majorităţii pentru gestionarea dezastrului de după un hard Brexit.

Planul laburist este semnificativ mai clar şi bun şi, oricum, cea mai clară politică despre Brexit a laburiştilor după referendumul din 2016. O variantă de soft Brexit, care ar putea să devină consensuală şi să atragă suficiente voturi conservatoare pentru ca să treacă. Însă ar atrage conservatori pro-europeni şi susţinătorii unui acord de orice tip, sub orice formă, îndepărtându-i de guvernare pe hard Brexiteri şi pe conservatorii din nucleul dur, pentru că pierde două condiţii esenţiale din campania care a dus la Brexit: relativa liberă circulaţie a muncitorilor comunitari şi blocarea posibilităţii acordurilor de liber schimb autonome ale Marii Britanii.

Deci varianta soft Brexit cu sprijinul Laburiştilor creează dificultăţi majore de supravieţuire a Guvernului May. Pierderea majorităţii conservatoare redeschide votul pentru demiterea doamnei May (chiar dacă are o imunitate de un an în partid), însă imposibilitatea de a-şi trece legile şi sancţiunile directe venite chiar din sânul Guvernului, prin demisii succesive, ar putea să o împingă spre depunerea mandatului. Nu mai vorbim că o asemenea perspectivă reclamă timp, prelungirea termenului de 29 martie şi organizarea de alegeri europarlamentare.

Deci ieşirea fără acord asigură supravieţuirea guvernului May actual, cu susţinerea conservatorilor şi blocarea unei noi resurgenţe a Noului Partid Brexit al lui Farage. Varianta soft Brexit este sinucigaşă pentru doamna May, poate chiar pentru Partidul Conservator. Aşa încât premierul britanic are o alegere dură: între sinucidere cu responsabilitate şi soft Brexit, pe mâna laburiştilor, cu pierderea guvernării, sau menţinerea majorităţii pentru gestionarea dezastrului de după un hard Brexit. Asta da alegere Faustiană!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite