Turbulenţe majore sunt aşteptate în perioada de după Brexitul efectiv, în condiţiile unei prăbuşiri record a economiei – 20,4% în al doilea trimestru din 2020. În plus, furtuna perfectă care se apropie e amplificată şi de soluţiile marginale şi neconcludente în acorduri de liber schimb cu actorii terţi pentru perioada de după Brexit, deşi proiectul Marii Britanii Globale şi cel al Alianţei anglofone subzistă în aspiraţiile şi dorinţele de neîndeplinit ale adepţilor Brexit.

Brexitul între şine

Situaţia actuală a Brexitului este greu de definit. După o plecare în forţă la negocieri, în iunie-iulie, avântul pare să se fi epuizat şi negocierile bilaterale cu UE au stagnat în blocaje greu sau imposibil de depăşit fără voinţă politică şi compromisuri angajate de către Londra. În plus, subzistă un număr mare de probleme nesoluţionate şi blocaje aferente Brexit din perioada Declaraţiei politice, cu nenumărate cazuri şi acuzaţii ale Brexiter-ilor la adresa actualului Guvern, care ar trebui să revizuiască sau să întoarcă din drum unele dintre acordurile deja angajate.

Concret, în afara dosarului mamut al acordului pe comerţ – pe care iniţial UE îl dorea cât mai liber, dar, fireşte, proporţional cu angajamentele asumate de către Marea Britanie, azi abordarea asumată de către Londra pare mai apropiată de no deal decât de un acord de liber schimb. Marea Britanie încearcă să evite orice angajamente care „să-i limiteze suveranitatea”, în termenii campaniei pro-Brexit, dar orice asemenea poziţie exclude părţi întregi de piaţă şi categorii de mărfuri şi servicii de la liberul schimb din cauza alterării competiţiei corecte în cadrul UE.

În plus, mai există 4 componente ale acordului care sunt pe masă, cu diferenţe mai mici sau mai importante între părţi:

Mai întâi, este vorba despre modul în care ar urma să coopereze instituţiile de aplicare a legii, în domeniul schimbului de date personale şi al securităţii. Ieşirea din UE crează probleme majore privind această componentă, în măsura în care Londra nu respectă strict regulile europene pe dimensiunea justiţie şi afaceri interne. De asemenea, nici o perspectivă ca mandatul european sau procurorul european să aibă vreo acţiune în Regat.

Apoi e vorba despre componenta standardelor în domeniul aviaţiei şi a siguranţei aviatice, în perspectiva despărţirii depline a Marii Britanii de Uniune. Accesul la apele teritoriale şi la pescuit pare a fi tema cea mai contondentă, odată ce asociaţiile britanice în materie au anunţat că vor să preia controlul deplin al propriilor ape teritoriale şi să asigure 50% din producţia piscicolă Uniunii Europene, cu o creştere estimată la 12.000 noi locuri de muncă în domeniu. Iar lucrul acesta să-l facă în detrimentul Franţei, Olandei şi Belgiei, state care profită cel mai mult astăzi din forma europeană de liberă competiţie şi acces liber la pescuit în apele statelor UE. Nu în ultimul rând, o dispută de aceeaşi factură subzistă la aprovizionarea cu electricitate şi gaz, preţuri şi calitate, deopotrivă, respectiv standarde, surse şi formule de livrare competitivă pe piaţa Marii Britanii.


FOTO Shutterstock

Problemele tehnico-administrative. 6 luni amânare în funcţionalitatea vămilor

În luna septembrie va avea loc Consiliul European care va trebui să constate dacă există un acord post- Brexit între UE şi Marea Britanie, document care trebuie trimis spre ratificare Parlamentului European şi parlamentelor naţionale, sau nu. În primul caz, orice acord negociat de Comisie nu e în mod automat acceptabil Parlamentului European, vezi înţelegerea privind bugetul European şi fondul de relansare după Covid-19. Pe de altă parte, întârzierea semnării unui acord face documentul neratificabil până la 31 decembrie 2020, când actualul premier Boris Johnson a promis intrarea în vigoare a acordului şi părăsirea deplină a UE de către Marea Britanie, la terminarea perioadei de tranziţie.

Nu-i vorba, şi Regatul are probleme administrative şi tehnice majore, motiv pentru care încearcă să introducă în discuţie o nouă perioadă de tranziţie, numită perioadă de implementare. Şi nu este vorba numai despre situaţia de la graniţa dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, stat, care rămâne membru al UE, acolo unde formula propusă de Boris Johnson este extrem de complicată, inoperantă şi greoaie şi crează o graniţă internă între insula britanică şi Irlanda de Nord. Pratic, insula irlandeză – care conţine Republica Irlanda şi Irlanda de Nord aparţinând Regatului Unit - dobândeşte un statut relativ unitar, cu propria graniţă şi sistem vamal, orice export dinspre Marea Britanie peste mare urmând să fie taxat iar taxele pentru produsele ce rămân în Irlanda de Nord urmează a fi rambursate de statul britanic.

Nu mai vorbim aici despre voci care continuă să pună sub semnul întrebării situaţia liberei circulaţii şi a staţionării cetăţenilor - cei britanici în statele UE, dar mai ales a cetăţenilor UE care doresc să călătorească sau să se stabilească şi să lucreze în Marea Britanie, cu tot cu noul sistem de vize necesare. În plus, nici suma datorată de Marea Britanie la încheierea tranziţiei, de circa 30 miliarde de lire sterline, pe care trebuie să o plătească UE, nu este una asumată pe deplin şi există multe voci care pun sub semnul întrebării această sumă datorată la divorţul de UE, în primul rând foştii membri UKIP – partidul independent din Marea Britanie şi cei ai Brexit Party, a lui Nigel Farage.

Însă elementele cele mai importante sunt unele concrete şi directe. Este vorba şi despre sistemele tehnice de control la frontieră şi vamă peste Canalul Mânecii, respectiv prin Eurotunel, pentru mărfurile ce vin pe această cale, pentru a putea fi vămuite şi taxate. Dimensiunea traficului şi nivelul schimburilor este atât de important încât, tehnic, nu există posibilitatea înfiinţării sistemelor de frontieră şi vamale care să gestioneze traficul, transportul şi vămuirea mărfurilor. A fost propusă o perioadă de 6 luni de implementare a noilor vămi şi sisteme de control, însă ea poate să se extindă până la 1 octombrie 2021 sau chiar după.

Marea Britanie a considerat acest pas o deschidere şi o perioadă de pregătire pentru companii, însă cert e că este mai degrabă o perioadă necesară adaptării instituţiilor de stat din Marea Britanie. Mai ales că există câteva asemenea instituţii nou create care au intrat în conflict direct cu companiile şi piaţa liberă. Dar cel mai important este statutul pe care îl va avea comitatul Kent, acolo unde intrarea pe teritoriul britanic din Eurotunel sau din porturile din jur va trebui să aibă la bază un permis electronic cu declararea mărfii, ce va fi verificată în interior.

O asemenea perspectivă, chiar dacă decongestionează traficul, la propunerea ministerului Transporturilor, crează o nouă vamă internă în Marea Britanie şi o mulţime de probleme tehnice de verificare. Documentul ce introduce aceste modificări a fost lansat fără tamtam lunea trecută, se numeşte Operaţiunea Brock şi e destinată cu preponderenţă celor 245.000 de companii britanice care fac afaceri doar cu statele UE. Nici anunţul Ministerului Sănătăţii către companiile farmaceutice britanice ce importă produse de pe continent nu e mai liniştitor: e vorba despre indicaţia  să se stocheze produsele necesare pentru 6 săptămâni şi să evite transportul şi aglomeraţia în primele 6 luni, cât speră autorităţile britanice că va dura haosul legat de noile reglementări, introducerea taxelor vamale şi a controlului amănunţit.


FOTO Shutterstock

Situaţia economică curentă – dezastrul Covid-19. Supravieţuirea

Situaţia economică a Marii Britanii nu este de bun augur nici ea, şi a diminuat capacitatea de adaptare a companiilor. Majoritatea consideră că sunt mai prost pregătite în perspectiva Brexitului decât în luna februarie din cauza pandemiei de Covid-19 care a întârziat acţiuni şi proceduri şi pe multe dintre ele, cu precădere pe cele mici, le-a adus în pragul supravieţuirii, fără să se mai poată gândi la costurile ce vor urma după Brexit. Dacă se vor suprapune cel de-al doilea val al pandemiei şi o nouă închidere a circulaţiei şi stare de urgenţă peste perspectiva Brexit şi adaptării la noile condiţii, falimentul e o perspectivă tot mai prezentă pentru multe dintre ele, iar restul vor fi oricum prinse pe picior greşit.

Deja economia Marii Britanii a intrat în recesiune tehnică. Dacă în primul trimestru al lui 2020, ianuarie-martie, economia britanică a înregistrat o scădere de 2,2% - fiind la începutul pandemiei şi fără perioada de izolare generală – în trimestrul al doilea, aprilie-iunie, scăderea a fost de 20,4%. E adevărat că în luna iunie, după relaxarea măsurilor de distanţare socială şi izolare, creşterea înregistrată a fost de 8,7%, dar scăderea totală rămâne la 17.2% faţă de luna februarie 2020. De asemenea, revenirea nu s-a făcut deloc elastic, astfel că cererea nu a urmat automat şi proporţional măsurile de relaxare.

Mai nou, şi în legătură cu sistemul nou creat de către guvernul Johnson în perspectiva Brexit, în săptămâna care a trecut, asociaţiile de comercianţi au ameninţat Guvernul britanic cu un proces mamut legat de noul sistem vamal care distorsionează piaţa şi competiţia din cauza sistemului de stat de declaranţi vamali. Concret, Serviciul de stat de Venituri şi Vămi – un fel de ANAF britanic – care a înfiinţat noul TSS - Trader Support Service, Serviciul de Sprijin pentru Comercianţi – cel care se ocupă de declaraţiile vamale şi de noile servicii nu numai către Irlanda de Nord dar şi de pe continent spre Marea Britanie – oferă servicii aşteptând venituri de 355 milioane de lire sterline către Trezorerie prin competiţie neloială cu firmele de consultanţă şi de declaranţi vamali.

Cu precădere asociaţiile din Irlanda de Nord urmează să piardă pe deplin competiţia către un serviciu de stat gratuit, fără a mai vorbi despre ceilalţi declaranţi vamali care vor pierde în faţa serviciului de stat nou înfiinţat pentru a putea aplica funcţionalitatea, controlul şi plata taxelor la graniţa virtuală din jurul insulei irlandeze şi declaraţiile la intrarea în Marea Britanie de pe continent, în comitatul Kent, ultimele complet taxate.


Boris Johnson FOTO EPA-EFE

Mare Britanie Globală si Alianţa Anglofonă. Planurile alternative UE

O întreagă doctrină şi imagine bucolică colectivă domină Brexitul încă din campania electorală. Dar este vorba mai degrabă despre o dorinţă ca lucrurile să meargă în acest fel decât o realitate şi un studiu direct al perspectivelor. Şi acest lucru subzistă astăzi încă în cercurile conservatoare şi Brexiterii din jurul guvernului Johson, chiar dacă ciocnirea cu realitatea a demonstrat că lucrurile nu stau deloc aşa.

Două sunt cele mai importante teme care domină încă acest spaţiu, creionând teze şi teorii fanteziste şi strategii la fel de inaplicabile. Prima ţine despre blocul anglofon, a doua de Marea Britanie Globală. Blocul anglofon, sau Alianţa Anglofonă este un bloc post - Brexit care ar urma să acopere un spaţiu de liber schimb în valoare de 20 trilioane de lire sterline (faţă de 15 miliarde ale UE de astăzi) care ar trebui să eclipseze cea mai mare piaţă comună existentă astăzi. Este vorba despre un bloc care să conţină Statele Unite, Canada, Marea Britanie şi, în viziunea autorilor, adepţii cărţii lui Ray Bassett, şi Irlanda. Bassett este fost ambasador în Canada, Jamaica şi Bahamas şi a desenat proiectul post - Brexit pe baza de wishful thinking, de dorinţă, mai degrabă decât pe baza unui studiu de impact sau fezabilitate.

În primul rând, aportul Marii Britanii la proiect este de doar 3 miliarde de lire sterine, cât reprezintă propria economie. Or angajarea de orice fel a celorlalţi actori majori presupune un risc major, odată ce la nivelul relaţiilor concrete, Marea Britanie şi-a luat gândul de la un acord cu SUA în baza cerinţelor lui Donald Trump până în alegerile prezidenţiale, care, în loc să elimine tarifele, le-a majorat pe categorii de produse. În plus, pe dosarul agricultură şi plante modificate genetic, Londra are probleme în a accepta propunerile SUA. În plus, Canada nu e deloc interesată de alt tip de acord cu Marea Britanie decât cel pe care-l are cu UE, pentru moment, în nici un caz cel prezentat, iar Irlanda nu se gândeşte nici în ruptul capului să iasă din UE, din contra: noul aranjament impinge spre unificarea economică şi comercială de facto a celor două Irlande.

Mai mult, în cazul câştigării alegerilor de către Joe Biden, acordul cu UE va fi prioritar pentru SUA, în continuarea politicilor TTIP – acordul de parteneriat pe investiţii şi comerţ cu UE. Argumentul lui Bassett se baza pe „un simţ extrem de puternic al apartenenţei la aceeaşi familie/neam”, cam acelaşi tip de argument care exista pentru Marea Britanie Globală, în care autorii prezumau că toate fostele colonii, inclusiv marile state China, India, Noua Zeelandă, Australia, vor favoriza acordurile de liber schimb cu fosta metropolă, Regatul Unit. Ei bine, realitatea e complet diferită.

Din cele 40 de acorduri de liber schimb pe care urma să le încheie imediat ce ieşea din UE, după spusele lui Liam Fox, fostul ministru pentru comerţ, foarte puţine au fost încheiate. Cu SUA, acordul e suspendat până după alegerile prezidenţiale americane, şi, oricum, poziţiile sunt puternic divergente şi în detrimentul Marii Britanii. Acordul cu Japonia, singurul încheiat, este similar celui încheiat cu UE, cam în acelaşi timp şi în aceiaşi termeni (nu era nevoie de Brexit pentru a-l avea). Noua Zeelandă a reclamat faptul că Marea Britanie nu ştie ce vrea şi nu se implică în negocieri cum ar trebui. În rest nu prea sunt acorduri pe masă.

Pe de altă parte, relaţia cu China este la nivelul cel mai de jos posibil, după revizuirea de către Boris Johnson a poziţiei sale faţă de Huawei şi 5G în sensul excluderii depline a companiei de la această piaţă, în timp ce subzistă dezacorduri majore privind Hong Kong-ul şi preocupări ale Marii Britanii privind politicile chineze şi realitatea datelor în cazul Covid-19, Dalai Lama şi minorităţii uigure. Cum nici relaţia cu UE de după Brexit nu a fost pe deplin lămurită, iar abordările situează Londra departe de acordul de liber-schimb, se pare că toate acordurile salutare şi care urmau să facă minuni în economia Marii Britanii, aşteptate de brexiteri, de britanici şi de companii, se topesc şi arată marele eşec al ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Şi costurile de abia urmează să vină!