Brexit pe ultima sută de metri: Johnson forţează presiunea „no deal“ împotriva Europei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

A trecut şi 15 octombrie, un termen limită anunţat de premierul britanic Boris Johnson pentru a încheia negocierile şi a se îndrepta spre un „no deal“, o ieşire dezordonată din UE cu costuri majore estimate la peste 25 miliarde de dolari numai în 2021.

Între timp, Consiliul European din weekend a constatat că nu s-au făcut suficiente progrese, dar echipa de negociere condusă de Michel Barnier a revenit luni la Londra. Johnson a anunţat că nu trebuie să se mai chinuie dacă nu s-a adoptat o schimbare fundamentală de viziune la nivelul UE. În fapt, viitorul relaţiei de peste Mânecă se joacă între un bluf al lui Johnson, presiunea de no deal a anturajului său şi teroarea care a cuprins restul cabinetului britanic la presiunea oamenilor de afaceri în perspectiva părăsirii UE fără acord.

Jocul la risc maxim de-a no deal!

Evenimentele din ultima săptămână ar trebui să arate un caz clasic de ieşire fără acord, varianta No Deal! Subminarea încrederii a intervenit atunci când a fost votată, în Parlamentul de la Londra, legea care punea sub semnul întrebării Acordul de retragere a Marii Britanii din UE, când componenta acordului pe Irlanda de Nord a fost revizuită unilateral de britanici. Totuşi negocierile au mers înainte, dar fără pic de încredere între părţi. Nu e de mirare că, după reuniunea Consiliului European, Guvernul britanic a anunţat rituos sfârşitul negocierilor dintre Marea Britanie şi UE pentru acordul de liber schimb.

E o nouă variantă de presiune asupra blocului comunitar, la fel de lipsită de şanse, sau construcţia unei ieşiri de tip save face, prin care Boris Johnson să justifice cât a luptat cu Bruxellesul faţă de propriul electorat. Aşa s-a întâmplat şi cu acordul de retragere în care varianta adoptată de Boris Johnson pentru Irlanda de Nord e mai proastă decât cea a Theresei May. Şi de această dată, bătutul din picior şi ameninţările nu ţin, nici măcar avertismentul către afacerile britanice să se pregătească de un no deal.

Această negociere în forţă cu ameninţări credibile nu este în măsură să ducă la obţinerea unui acord, poate doar mai multă reticenţă la nivel comunitar şi pierderea ultimilor avocaţi state membre pentru un acord cu orice preţ cu Londra. UE a rămas unită şi pe poziţii, acceptând doar intensificarea discuţiilor pentru a ajunge la un acord, dar nu cu orice preţ. Totuşi, o ieşire fără acord pare să fie tot mai aproape, însă Marea Britanie tot insistă să primească ceva, nu să fie obligată să facă toate concesiile(despre care ştie că sunt pe baza acordurilor europene pe care le cunoaşte).

Punctul cel mai serios reclamat de către Boris Johnson este faptul că UE nu doreşte să acorde Marii Britanii aceleaşi condiţii pe care le-a acordat Canadei. De aceea, varianta de rezervă rămasă este cea a schimburilor economice în baza regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, precum Australia, cu excepţia unor produse specifice. Marea Britanie şi-ar fi dorit să aplice regulile pieţei fără taxe, dar cum există divergenţe şi lipsa de acord pe respectarea regulilor corecte ale pieţei, UE trebuie doar să explice de ce nu se poate: Canada nu are volumul comercial al Marii Britanii cu UE, nu e imediat limitrofă şi nu are problemele Irlandei de Nord şi ale divizării insulei irlandeze. Varianta Australiei, de fapt no deal, înseamnă tarife şi taxe la vânzarea de produse în ambele părţi.


FOTO EPA-EFE

Imagine indisponibilă

Costurile unui no deal revizuite: Dezastru!

Economia britanică are deja probleme majore după criza pandemiei de coronavirus, care anunţă un an 2021 extrem de dificil. Este vorba despre o cădere a economiei de 9,4%, cea mai mare din 1921 pentru britanici. Pe varianta ieşirii fără acord, de fapt chiar şi în varianta unui acord optim, există puncte procentuale serioase care se adaugă căderii economiei britanice.

Şocurile concomitente ale Coronavirusului şi Brexitului aduc probleme majore şi amplifică costurile, întârzie recuperarea economică şi adaugă în nota de plată a Guvernului Johnson, măcar la capitolul echilibru economic, datorie, recesiune şi şomaj. Calculele arată nu numai discontinuităţi şi blocaje, întârzieri şi reconsiderări în domeniul comercial, dar chiar o notă de plată de minimum 25 miliarde de dolari pentru economia Marii Britanii în condiţiile no deal faţă de varianta unui acord comercial de liber schimb limitat.

Economiştii britanici şi Citi-ul londonez au calculat că, dacă au la dispoziţie un acord limitat de liber schimb cu UE, economia britanică ar putea încă să asigure o revenire de 4.6% in 2021, cu scăderi succesive între 2022-2024. Fireşte că toate calculele exclud impactul unui val doi al pandemiei, care face deja ravagii în Regat. Economiştii de la Citi au determinat că, şi în cazul celui mai bun scenariu, scăderea economică din 2021 va fi de cel puţin 2,1% decât estimatul pentru un 2020 fără coronavirus.

De partea cealaltă, în cazul ieşirii fără acord, el ar implica cheltuieli enorme în compensarea blocajelor transporturilor pe drumuri, pe Canalul Mânecii, prin Eurotunel, nevoia transporturilor aeriene de urgenţă pentru produse critice, inclusiv medicamente şi furnituri de urgenţă care ar trebui să intre în Marea Britanie fără să stea la cozile ce se aşteaptă la introducerea vămilor. Nivelul costurilor este şocant şi a fost prezentat de către Michael Gove Cancelarului şi Trezoreriei Regatului Unit.

Deja estimările sunt legate de o creştere a tarifelor la carnea de miel şi de vacă între 40% şi 100%, fapt ce ar decava fermierii britanici şi i-ar face să-şi închidă afacerile. Producătorii de maşini vor avea taxe de export mai mari cu 10%, fapt care le-ar face necompetitive şi ar pune sub semnul întrebării fabricile care funcţionează în Regat. Iar zona cea mai complicată ar fi domeniul serviciilor, ospitalităţii şi distracţiei, deja lovite puternic de pandemie.

Şi se adaugă serviciile financiare, cele de export, produsele industriei chimice şi farmaceutice. Marea Britanie ar fi împinsă să exporte tot mai puţin şi să se bazeze în primul rând pe piaţa internă, ceea ce va determina o creştere substanţială a preţurilor dar şi a şomajului. Şi nu mai vorbim aici despre impactul politic şi accentuarea faliilor în interiorul Marii Britanii, cu ameninţarea naţionalistă şi a desprinderii cel puţin a Scoţiei din Regat.


FOTO EPA-EFE

 Premierul britanic  Boris Johnson FOTO EPA-EFE /  Neil Hall

Cum se explică jocul în forţă al lui Boris Johnson

Premierul Boris Johnson nu este deloc bucuros de perspectiva no deal. Ba chiar este convins că ar fi în interesul său să ajungă la un acord şi există ameninţarea soluţiei de deblocare de ultima oră care este mai proastă decât cea propusă deja. Dar aici este vorba despre caracter, abordări, jocul la risc maxim sau presiunea anturajului conservator pe principiile renunţării complet chiar la prevederile Acordului de retragere din UE.

Boris Johnson încearcă să folosească momentul pentru a-şi profila imaginea de negociator în forţă, puternic şi care reuşeşte. Încearcă să ajungă la un acord nu numai pentru că a promis, pentru că industria britanică l-ar sufoca în caz contrar, ci pentru a acoperi criticile modului în care a gestionat criza pandemiei de coronavirus de la început şi chiar şi acum, când a ajuns în valul doi. Varianta sa favorită a acordului tip Canada, dar cu liberalizarea pieţii pentru servicii şi bunuri manufacturiere. Varianta de rezervă, numită cu eufemism varianta australiană, acoperă de fapt eşecul unui acord şi ieşirea fără nici un acord la sfârşitul acestui an din piaţa europeană, la finalul etapei de tranziţie.

Deci Boris Johnson îşi doreşte succesul din negocieri pentru a avea ceva pe care să-l prezinte susţinătorilor săi drept o victorie. Dacă nu are ceva care seamănă cu un acord, el va fi văzut ca un eşec şi ar încasa întregul blam public şi costurile politice. Fireşte că există tentaţia de a transforma acordul în temă secundară şi a aduce în prim plan inflexibilitatea perfizilor europeni sub haine şi cu negociator francez drept cauza eşecului, deci să lanseze jocul de blamare a responsabilului pentru eşecul acordului. Totuşi, eşecul tot eşec este şi Marea Britanie tot fără acord ar rămâne. Mai mult, ar trebui să treacă ani buni până la refacerea încrederii şi reluarea unui tip de negocieri pentru un viitor acord UE-Marea Britanie după un asemenea eşec.


FOTO Shutterstock

Brexit FOTO Shutterstock

Jocul la cacealma, la risc maxim, de pe buza prăpastiei

Şi politic, premierul Johnson ar avea o mare problemă. Numai în decembrie trecut, la alegerile anticipate, a promis votanţilor că garantează în mod absolut că va obţine un acord, şi că acesta ar fi un acord comercial fantastic – un limbaj împrumutat din arsenalul discursiv al lui Donald Trump. În orice caz, lui Boris Johnson îi e mai simplu să vândă electoratului orice tip de acord, oricât de prost ar fi, decât să vină în faţa Parlamentului, la 1 ianuarie, şi să anunţe că nu are nici un fel de acord comercial cu Uniunea Europeană.

Nu puţini apropiaţi şi comentatori au surprins, chiar din perioada în care a deţinut primăria Londrei şi apoi când a susţinut campania pentru Brexit, faptul că Boris Johnson are o personalitate haotică, care nu-şi respectă niciodată termenele şi agenda. El este un jucător compulsiv şi deseori necugetat, care alege în mod deliberat să se joace cu focul şi să accepte să aleagă pericolul cel mai mare.

Referinţa cea mai curentă este o declaraţie a sa în care afirma că există momente în care ajungi la punctul în care trebuie să pui dinamita sub şinele tramvaiului în care eşti şi să deraiezi. Ca să vezi ce se întâmplă atunci. O asemenea abordare e una greu acceptabilă britanicului mediu pragmatic şi zeflemitor, care nu înghite foarte uşor eşecurile şi pune iute calificative liderilor perdanţi.

De aceea, joaca de-a cine clipeşte primul cu Uniunea Europeană este foarte periculoasă şi cu multe costuri pentru britanici, care ştiu foarte bine cum arată calculele economice, aşa cum ştiu şi europenii pentru ambele părţi. Cei doi parteneri nu se pot minţi, iar tipul acesta de balet public, pe buza prăpastiei, este o variantă care invită la dezastru. Mai ales că, acceptând acorduri pe pescuit, standardele regulatorii, ajutorul de stat şi mecanismul de soluţionare a disputelor, UE tot ar avea o problemă pentru a trece acordul prin toate mecanismele de vot şi validare comunitare şi naţionale pentru a-l face funcţional şi legal valabil după 1 ianuarie 2021.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite