În Republica Moldova ceea ce se vinde cel mai bine alegătorilor sunt speranţele, iluziile. La acest moment ca şi contracarare a avansului încrederii în proiectul unionist mafia politică de la Chişinău, că o fi ea de la putere sau aparent în opoziţie, face tot ceea ce este posibil ca să deturneze încrederea cetăţenilor spre altceva.

Acest altceva este acum iluzia că la un moment dat Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană. Dar care Uniune Europeană din moment ce britanicii s-au decis deja să plece iar acest proces este ireversibil şi încrederea naţiunilor în proiect este într-o continuă scădere. A fost mai uşor şi mai rapid să iasă Marea Britanie decât o să fie pentru Republica Moldova să intre(niciodată). Şi ca să fiu şi mai clar: poporul român şi România, dincolo de ajutorul acordat la moment şi care face mai mult rău decât bine proiectului naţional, trebuie să se opună existenţei în spaţiul european a două proiecte statale româneşti distincte. Şi ca să fiu şi mai clar: Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană numai dacă toate statele membre vor accepta dar cu siguranţă România şi poporul român nu trebuie să accepte decât integrarea prin Unire.

Există o reală lipsă de unitate la nivelul blocului european. Berlinul nu doreşte să finanţeze Bucureştiul, Parisul nu doreşte să finanţeze Sofia, Budapesta nu doreşte să accepte emigranţii căutaţi de Berlin şi poveştile pot continua.

Au mai existat astfel de proiecte şi toate s-au prăbuşit sub greutatea neîncrederii şi a lipsei de solidaritate. Am avut şi Uniunea Sovietică unde popoarele erau ţinute cu forţa şi, deşi comparaţia pare dificil de realizat, care s-a prăbuşit sub imperiul propriilor probleme.

Dar Brexitul ar trebui să ne fie învăţătură de minte: să acceptăm şi să folosim în propriul interes situaţia de faţă, aşa cum toate naţiunile fac, dar fără a renunţa la proiectul nostru naţional, singurul care ne poate garanta continuitatea ca şi identitate cultural-lingvistică.

Brexitul ne arată mai mult decât oricând că e nevoie să consolidăm încrederea naţiunii în viitorul ei şi în Ţară, aşa cum înaintaşii noştri au făcut acum 100 de ani.

Trebuie să ne întrebăm mai puţin ce poate face Ţara pentru noi şi mai mult să oferim noi Ţării cât mai mult din ceea ce putem.

Vremuri tulburi au avut românii după 1916 dar niciodată nu şi-au pierdut încrederea, iar ceea ce nu părea posibil ca prin minune se întâmpla pe 1 decembrie 1918. Experienţa istorică ne arată cât de important este să fim pregătiţi dar să şi credem şi să ne ţinem de un ideal.

Nici un român nu credea în primăvara lui 1918 ce moment magic va veni în acel an, dar niciodată bunicii noştri nu au acceptat nici pentru un moment că situaţia de atunci avea să fie una definitivă.

Avem nevoie de oameni politici care să fie acolo pentru Ţară, dar nu doar în declaraţii. Să te ascunzi în spatele unor discursuri naţionaliste dar să nu faci nimic pentru construcţia unei reţele de autostrăzi denotă cu siguranţă numai demagogie şi trădare de Ţară.

Suntem la final de an centenar, un an în care nu ne-am propus nimic şi nu ne-am ales cu nimic, iar aici vorbesc de clasa politică. Se bucură că a trecut, mai au un hop pe 1 decembrie 2018 şi apoi gata, au scăpat de presiunea marilor nerealizări.

Este nevoie să gândim în faţă, iar în faţă trebuie să fie un proiect de consolidare a încrederii românilor în ei, căci doar încrederea ne poate face să fim puternici. Dar pentru acest lucru nu sunt suficiente vorbele, este nevoie ca noi să fim mai buni şi să dăruim mai mult, este nevoie să construim spitale nu să le promitem, e nevoie să facem autostrăzi, e nevoie să facem şcoli şi grădiniţe, este nevoie să luăm măsuri urgente de stimulare a natalităţii... Avem multe de făcut.

Şi să nu uităm de fraţii români de dincolo de Prut căci România fără ei nu este întreagă şi trebuie să avem un plan bine determinat, public, prin care să îi aducem acasă prin alipirea celor două teritorii româneşti.