Brexit: May, pe făraş? Dezvăluiri despre miniştri nemulţumiţi şi scurgeri de documente secrete. Presiunile cresc pentru un nou referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În plină incertitudine legată de soarta Brexitului, numeroase voci solicită o nouă consultare şi demisia premierului conservator Theresa May.

Peste un milion de manifestanţi anti-Brexit au defilat sâmbătă în centrul Londrei sub sloganul „UE, te iubesc!“. Ei au cerut revocarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care se referă la procedura ieşirii unei ţări din blocul comunitar, şi desfăşurarea unei noi consultări populare. „Sunt complet bulversată. Cred că oamenii care ne-au supus acestui vot nu au avut niciodată niciun plan“, a declarat o participantă la manifestaţie pentru AFP.

În paralel, o petiţie lansată săptămâna trecută pentru anularea Brexitului a strâns deja aproximativ cinci milioane de semnături. Această petiţie a fost depusă într-o săptămână agitată pe tema Brexitului, în care premierul Theresa May a solicitat oficial amânarea retragerii Marii Britanii din UE până la 30 iunie.

Reuniţi joi şi vineri la Bruxelles, liderii UE au decis ca britanicii să părăsească UE la 22 mai dacă Camera Comunelor ratifică acordul de retragere săptămâna viitoare, sau la 12 aprilie în caz contrar. În cazul în care britanicii decid să participe la alegerile europene, programate la sfârşitul lui mai, vor putea să vină cu o nouă propunere de amânare a retragerii, a cărei durată încă nu a fost stabilită. Liderii UE au avertizat Marea Britanie că dispune de o ultimă şansă de a pleca din blocul comunitar în mod ordonat.

Plan pentru un Brexit fără acord

May a exclus în mai multe rânduri organizarea unui nou plebiscit pro sau anti-Brexit, apreciind că ar agrava tensiunile în societate şi ar fragiliza democraţia.

Imagine indisponibilă

Theresa May FOTO EPA-EFE

În acest context de incertitudine, Guvernul britanic se pregăteşte de un Brexit fără acord. „The Guardian“ a pus mâna pe un document secret în acest sens şi a publicat informaţii din el. Documentul în cauză prevede o „fază critică“ de cel puţin trei luni. Guvernul britanic estimează perturbări în transporturi şi numeroase lipsuri, inclusiv de alimente şi hârtie igienică. De asemenea, autorităţile locale sunt invitate să fie atente la orice semn de creştere a tensiunilor în comunitate. Tot în perspectiva unui Brexit fără acord, Ministerul Apărării a instalat un centru operaţional într-un buncăr antiatomic din centrul Londrei.

May, pe făraş

În ceea ce o priveşte pe May, aceasta înoată în ape tulburi. Contestată dur în Parlament, ea nu mai este dorită nici de o parte din miniştrii săi şi riscă să plece de la Downing Street 10. „Sfârşitul este aproape. Va pleca în zece zile“, spune un ministru britanic, citat sub protecţia anonimatului de „The Sunday Times“.

Unsprezece miniştri nu o mai vor prim-ministru şi încearcă să-i obţină demisia, scrie publicaţia sus-menţionată. Ei vorbesc despre un mediu toxic şi haotic, dar şi despre un premier a cărui judecată „a scăpat de sub control“. Potrivit unor surse, May va fi înfruntată luni de către grupul de miniştri nemulţumiţi. În cazul în care şefa Guvernului britanic va refuza să îşi dea demisia, atunci va fi nevoită să le accepte plecarea. Un posibil înlocuitor al Theresei May ar fi vicepremierul David Lidington, un eurofil. Alte două nume sunt evocate pe această listă scurtă, şi anume ministrul Mediului Michael Gove şi ministrul de Externe Jeremy Hunt. Biroul lui May nu a făcut comentarii.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite